Barca de la Soci a ajuns la Palatul Culturii
O ambarcaţiune monoxilă, descoperită în albia râului Moldova, pe teritoriul satului Soci, din comuna Mirosloveşti, a ajuns la Palatul Culturii din Iaşi, urmând să intre în patrimoniul Muzeului Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi.
Barca realizată dintr-un singur trunchi de copac are o vechime estimată la 400 - 500 de ani şi a fost găsită în timpul lucrărilor efectuate de dl. Valer Apintei, în zona menţionată, antreprenorul semnalând acest fapt Direcţiei Judeţene pentru Cultură Iaşi.
Specialiştii apreciază că aceasta este cea mai mare ambarcaţiune monoxilă descoperită în Moldova şi una dintre cele mai mari din ţară, dimensiunile sale fiind de 8,76 m lungime şi 0, 65 m înălţime. Pentru a ajunge la Palatul Culturii, barca a fost transportată în condiţii speciale, cu sprijinul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Iaşi, dar şi în regim de circulaţie deosebit, beneficiind în acest demers de susţinerea Poliţiei Rutiere şi a Poliţiei Locale Iaşi.
În acest moment, ambarcaţiunea se află în atenţia specialiştilor de la Centrul de Cercetare şi Conservare-Restaurare a Patrimoniului Cultural din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi. După stabilizare şi restaurare, precum şi după stabilirea cu exactitate a vechimii acestui obiect de patrimoniu pe baza analizelor C14, ambarcaţiunea va fi expusă la Palatul Culturii. Ana POP
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unei eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
![]()
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
