Bătrânii refuză să solicite sprijinul instituţiilor abilitate!

1pensionari

Dimensiune font:

| 06-04-2020 00:00

Din cei o sută de vârstnici ieşeni monitorizaţi de DAS Iaşi, doar 20 au solicitat sprijinul angajaţilor instituţiei *  DAS Iași a identificat şi 133 de persoane fără adăpost, acestea fiind cazate în centrul din C. A. Rosetti (75) și în adăpostul organizat la Baia Comunală (58), aceştia aflându-se în autoizolare voluntară


Deşi Primăria Municipiului Iași a făcut public faptul că direcţiile subordonate municipalităţii ajută persoanele vârstnice aflate în nevoie în perioada pandemiei COVID-19, foarte puţine  dintre acestea au apelat la acest gen de serviciu. De exemplu, în perioada 18 martie - 2 aprilie, prin Direcția de Asistență Socială (DAS), au fost identificate 103 persoane cu vârsta peste 65 de ani care nu au susținători și nici altă formă de ajutor, însă doar un procent de 20% dintre acestea au solicitat ajutor. „În perioada menționată angajații municipalității au făcut pentru acestea 20 de aprovizionări cu alimente și trei preluări de rețete și livrări de medicamente. De asemenea, au distribuit 21 de pachete alimentare și cu igienă corporală, toate fiind donații din partea Crucii Roșii. În aceeaşi perioadă, au primit, gratuit, hrană caldă cinci astfel de persoane, serviciul fiind realizat prin intermediul Biroului de Asistență Socială al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, iar alte trei persoane au beneficiat de catering contra cost”, spun reprezentanţii Primăriei Iaşi. Nu în ultimul rând, aproximativ 1.500 de persoane cu vârsta de peste 65 de ani au primit informații cu privire la posibilitatea acordării de sprijin de către municipalitate și la măsurile dispuse de autorități pentru reducerea riscului de expunere la pandemie. Din numărul total, 13 persoane au solicitat și hrană.

Pentru persoanele vârstnice autoizolate la domiciliu, lipsite de sprijinul familiei sau al unui aparținător, angajații DAS se deplasează la domiciliu pentru a primi lista cumpărăturilor și banii, iar în aceeași zi produsele necesare sunt livrate solicitanților. În acest sens există și un număr de telefon care poate fi apelat non stop, în caz de necesitate: 0770.448.993. În același scop, de luni până vineri, în intervalul orar 8.00 – 18.00, mai sunt disponibile două numere de telefon: 0770.205.740 și 0770.882.824.

Cheltuielile pentru alimente sunt suportate de persoanele care solicită ajutor, iar angajații DAS acordă sprijin pentru evitarea deplasărilor și a locurilor aglomerate în vederea reducerii riscului de expunere la epidemie.

Pentru persoanele care au nevoie și de donații în medicamente sau/și alte produse, DAS va contacta fundații, asociații și companii disponibile să doneze. Companiile sau ONG-urile care vor să se alăture acestui demers sunt rugate să folosească adresa de e-mail dac_iasi@yahoo.com.

Oamenii străzii, în autoizolare voluntară

Tot luna trecută, DAS Iași a identificat 133 de persoane fără adăpost, acestea fiind cazate în centrul din C. A. Rosetti (75) și în adăpostul organizat la Baia Comunală (58). Pentru toate acestea, Primăria asigură și hrana. De menționat faptul că beneficiarii centrului din C. A. Rosetti au intrat în autoizolare voluntară din data de 8 martie, iar cei ai centrului de la Baia Populară din 26 martie. La ambele centre paza este asigurată de Poliția Locală, în regim non stop. Lucian STATE

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Buget limitat pentru înmormântare? Iată de ce să alegi o agenție de servicii funerare.
25/04/2024 16:34

Buget limitat pentru inmormantare? Iată de ce să alegi o agentie de servicii funerare. Organizarea ceremoniei de inmormantare trebuie să se realizeze intr-un timp relativ scurt după ce un membru al fa ...

  Pelerinaje de Florii în Arhiepiscopia Iaşilor
25/04/2024 14:17

Sambătă, 27 aprilie 2024, in ajunul marii sărbători a Intrării Domnului in Ierusalim, Arhiepiscopia Iaşilor va organiza Pelerinajul de Florii, atat la Iaşi, cat şi in alte protopopiate de pe cuprinsul ...

Tradiții de Florii
25/04/2024 14:01

 Sărbătoarea Floriilor deschide săptămana cea mai importantă pentru pregătirile de Paşte * cunoscută ca şi ritual creştin, sărbătoarea a fost atestată incă din societatea romană ca şi zi de ...

Croitorașul cel Viteaz, în ritmurile prezentului
25/04/2024 13:51

Un nou titlu va imbogăti repertoriul permanent al Teatrului „Luceafărul” Iasi incepand din această săptămană: „Croitorasul cel Viteaz”. „Scenariul realizat de Constantin Breh ...

Daruri de la copiii Liceului UAIC prietenii lor de la o școală din Iași
25/04/2024 13:13

Privind cum copiii din clasa a II-a de la Liceul UAIC, coordonati de prof. inv. Raluca Gabriela Varga-Coneac impart darurile si zambetele lor cu prietenii de la o scoală din Iasi, simt că inimile noastre se u ...

Mocănița Huțulca din Suceava va ajunge până la Mănăstirea Moldovița / Noua cale ferată, cu o lungime de peste 5 km, se deschide vineri
25/04/2024 10:31

O nouă linie a Mocănitei Hutulca de la Moldovita va lega Mănăstirea Moldovita de pitorescul traseu al trenuletului pe linie ingustă din Bucovina, incepand de vineri, 26 aprilie  Noua cale ferată, ...

Primăria vrea să scape de serviciul public de termoficare!
25/04/2024 07:51

Primăria Municipiului Iaşi (PMI) va scoate la licitaţie, pană la sfarşitul lunii mai, delegarea serviciului public de alimentare cu agent termic a locuinţelor racordate la sistemul centralizat de termofic ...

Începând din toamnă, ieșenii vor putea zbura mai des către București
25/04/2024 07:32

Începand din toamnă, iesenii vor putea călători de şase ori pe săptămană către Bucuresti, odată cu introducerea de către compania Animawings de noi zboruri directe cu Capitala. Anuntul a fost f ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei