Beţivani la volan
Dimensiune font:
Doi şoferi s-au ales cu dosare penale după ce s-au urcat băuţi la volan. Pe 7 martie, la ora 16.00, polițiștii din comuna Trifeşti l-au tras pe dreapta pe Vasile S. (52 de ani), din localitate, la volanul unei autoutilitare în timp ce circula pe raza comunei fiind sub influenţa alcoolului. Fiind testat cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,81 la mie în aerul expirat. A fost dus la spital pentru recoltare de probe probe biologice. S-a întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului. Câteva ore mai târziu, în jurul orei 19.20, în satul Lunca Cetăţuii (comuna Ciurea) a fost prins şi Andrei O. (19 ani, din Mogoșești), care se deplasa cu un moped, polițiștii stabilind că acesta nu deţine permis de conducere. Totodată, fiind testat cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,05 la mie alcool în aerul expirat. A fost dus la spital unde i-a fost recoltată o probă de sânge, tânărul refuzând recoltarea celei de a doua probe biologice. Și în acest caz a fost întocmit dosar penal.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau