Blocaj de 25 milioane euro la Consiliul Judeţean
Dimensiune font:
Două licitaţii de peste 110 milioane lei ale administraţiei judeţene sunt blocate * una dintre acestea a fost lansată încă din luna februarie 2013
Proiectul privind gestionarea deşeurilor la nivelul judeţului Iaşi a fost din nou blocat. Este vorba de una dintre cele mai importante licitaţii, cea referitoare la construirea a două staţii de transfer la Ruginoasa şi Bălţaţi, valoarea investiţiei fiind de circa 24 milioane lei. "A fost depusă o contestaţie, iar Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC, n.r.) a decis suspendarea procedurii până la judecarea pe fond", a declarat ieri purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Marius Pârciu. Sesizarea a fost înaintată de firma Casido din Brăila, care a reclamat numeroasele modificări aduse documentaţiei de atribuire în timpul procedurii de atribuire. "Datorită modului defectuos de formulare a cerinţelor din fişa de date a achiziţiei, dar mai ales din caietul de sarcini, au fost publicate nu mai puţin de 73 răspunsuri la solicitări de clarificări, precum şi acelaşi număr de anunţuri de tip erată", arată Casido în contestaţie, compania solicitând refacerea documentaţiilor. Licitaţia a fost lansată în octombrie 2013, iar în decembrie urma să fie desemnat un câştigător.
Licitaţie de 90 milioane lei, în continuare blocată
Cea mai mare licitaţie din cadrul Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor (SMID) este, de asemenea, blocată. Contractul prevede lucrări la depozitul din Ţuţora şi are o valoare de 90 milioane lei, licitaţia fiind lansată încă din februarie 2013. Pe parcursul anului trecut, licitaţia a fost tergiversată de numeroasele contestaţii şi solicitări de clarificări din partea companiilor interesate. Recent, CJ a câştigat o "bătălie" la Curtea de Apel, unde judecătorii au decis să respingă o plângere înaintată de un participant la licitaţie. Potrivit portalului online al justiţiei, procesul a început în noiembrie 2013, iar, în 29 ianuarie, judecătorii au respins sesizarea Victor Construct. Însă, decizia instanţei nu deblochează licitaţia întrucât mai există o contestaţie care trebuie analizată la CNSC. Ofertele în cazul acestei proceduri trebuiau deschise în aprilie 2013. (Alex Andrei)
50 milioane euro este valoarea fondurilor nerambursabile atrase de Consiliul Judeţean Iaşi pentru proiectul de gestionare a deşeurilor la nivel judeţean. Partea de cofinanţare, în valoare de 7,5 milioane euro, va fi asigurată dintr-un credit pe care CJ îl va contracta la o instituţie financiară europeană (BERD)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau