Blue Air revine pe Aeroportul Iași cu noi destinații

2blueAir

Dimensiune font:

| 17-03-2021 11:15

 * „Vom anunța curând o serie de curse pe care aceștia le au în plan. Destinații principale pe care în anii anteriori pandemiei practic nu ni le permiteam, pentru că erau foarte aglomerate și nu existau floturi de aterizare pentru acele destinatii”, a declarat  Alexandru Anghel, președinte CA Aeroport Iași

 

 

Aeroportul Internațional Iași se află în negocieri cu compania de trasport aerian Blue Air. Managerii aerogării spun că se dorește o nouă colaborare cu compania aeriană și speră la un răspuns favorabil din partea acesteia, cât mai curând.

Președintele Consiliului de Administrație al Aeroportului Internațional Iași, Alexandru Anghel, a purtat deja discuții pentru revenirea la Iași a companiei Blue Air, fiind derulate deja întâlniri preliminare. În următoarea perioadă vor fi luate noi măsuri de ordin administrativ în cadrul Consiliului de Administrație. „În ceea ce privește Blue Air, suntem foarte aproape să reluam practic colaborarea anterioară și să îi avem din nou pe Aeroportul Iași. Vestea bună ar fi să închidem cât mai repede tranzacția cu ei, încât să stabilim condițiile operarii de acum înainte. Vom anunța și o serie de curse pe care aceștia le au în plan. Destinații principale pe care în anii anteriori pandemiei practic nu ni le permiteam, pentru că erau foarte aglomerate și nu existau floturi de aterizare pentru acele destinatii”, a declarat  Alexandru Anghel, președinte CA Aeroport Iași.

Intrând în concurență cu aeroporturile din Bacău și Suceava, la Iași unele tarife de călătorie vor fi reduse. „Am reanalizat tarifele, astfel încât să avem același nivel al tarifelor cu celelate aeroporturi din zonă, cu care suntem într-o competiție. Tarifele vor scădea la nivelul Aeroportului Iași. Nu pot să vă confirm care va fi impactul asupra biletelor pasagerilor pentru că relația este între aeroport și compania aeriană”, a declarat Alexandru Anghel.

În această vară, Aeroportul Iași a pregătit călătorii spre noi destinații. Andrada ANTON

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

%ANUNTSPECIAL%
LEXINSOLV S.P.R.L. Suceava, lichidator judiciar desemnat în dosar nr. 7007/86/2013* al Tribunalului Suceava, scoate la vânzare prin licitație publică, în bloc, bunuri mobile aparținând debitorului S.C. PELLETS PRODUCTION S.R.L. Baia, cu sediul în com. Baia, str. Ulmului, nr. 125, jud. Suceava, CUI 26292448, constând din: - linie tehnologică pentru fabricare brichete din rumeguș cu o capacitate de producție de 500 kg/h, cu putere totală instalată de 35 kw, rezultând brichete cu diametrul de 60 mm, preţul de pornire al licitaţiei fiind de 94.000 lei, exclusiv TVA. Bunurile scoase la vânzare sunt situate în com. Baia, sat Bogata, str. V. Stroiescu, nr. 11, jud. Suceava. Licitația va avea loc la data de 26.05.2021 ora 14:00, la sediul LEXINSOLV S.P.R.L. din mun. Suceava, str. Zamcei, nr. 5, jud. Suceava. În vederea participării la licitație, licitatorii au obligația de a depune 10% din prețul de pornire al licitației în contul de lichidare judiciară al debitorului S.C. PELLETS PRODUCTION S.R.L. Baia. În caz de neadjudecare licitația publică se va repeta în aceleași condiții în data de 16.06.2021 ora 14:00, 07.07.2021 ora 14:00, 28.07.2021, ora 14:00 și în data de 18.08.2021 ora 14:00. Prezenta publicație de vânzare constituie și notificare către creditori, debitor și orice persoană fizică sau juridica interesată în dosarul în cauză. Informații suplimentare la sediul lichidatorului judiciar sau la tel./fax 0230/551784, 0745635896, e-mail: lexinsolv@yahoo.com, web: www.lexinsolv.ro. Lichidator judiciar, Ec. Ceucă Ion
 UAIC va îmbutelia „Apa lui Cuza”
12/05/2021 21:13

 * Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi a incheiat, cu un producător industrial, un contract de punere in functiune a unei linii de imbuteliere de apă minerală carbogazoasă si ...

USR PLUS vrea excluderea din partid a consilierului local cu votul caruia a fost votat bugetul propus de Mihai Chirica, primarul Iasului
12/05/2021 20:14

  Cosette Chichirau, presedinta USR PLUS Iasi, a anuntat miercuri, 12 mai, ca birourile judetene ale aliantei au propus excluderea din partid a consilierului local al carui vot a fost decisiv in votarea bu ...

Percheziții ale procurorilor si mascatilor la persoane din Iasi bănuite de trafic de persoane
12/05/2021 19:06

 Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate din Iaşi, impreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Iasi au efectuat două perchezitii domiciliare, in municipiul Iasi, la locuin ...

 UNICEF se implică în alegerea carierei a 1.000 de elevi din Bacău
12/05/2021 16:45

  Aproximativ 1.000 de elevi de gimnaziu din judetul Bacău au oportunitatea de a fi ghidati in alegerea carierei prin proiectul „Career Bus” realizat de Organizatia educatională non-guvernam ...

Sediul administrativ al Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi a fost mutat pe Vasile Alecsandri
12/05/2021 16:26

Scriitorul Lucian Dan Teodorovici, director al Muzeului Naţional al Literaturii Romane Iaşi, anunţă că instituţia pe care o conduce şi-a mutat sediul administrativ. „N-am mai scris de-o vreme, că ...

Science Week 2021 la Colegiul Național ”Costache Negruzzi” Iași
12/05/2021 16:15

În perioada 13 - 15 mai 2021, Colegiul National ”Costache Negruzzi” Iasi organizează a XIII-a editie a proiectului Science Week. Lansat in 2008, la initiativa elevilor de clasa a X-a la ace ...

Un proxenet ieșean a scăpat de puşcărie cu ajutorul prostituatelor sale
12/05/2021 15:56

Raj Costache (40 de ani) e unul din interlopii cei mai influenţi din Păcureţ, specializarea lui fiind proxenetismul. Încă de acum 11 ani a inceput să racoleze tinere, multe dintre ele minore, şi să ...

Un deţinut vrea în libertate, nemulţumit de mâncarea din închisorile româneşti
12/05/2021 15:54

Mugurel B. (34 de ani), deşi are o condamnare de numai trei ani, primită in vara anului trecut, a făcut deja turul penitenciarelor din Moldova. A fost inchis la Iaşi, apoi la Botoşani şi, pană luna trecu ...

Bugetul Iaşului a fost adoptat
12/05/2021 15:36

Cu 14 voturi pentru şi două abţineri, proiectul de hotărare referitor la adoptarea bugetului municipiului Iaşi pe anul 2021 a fost adoptat. La şedinţă extraordinară incheiată cu puţin timp in urmă a ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei