Bogdan Tănasă: „O sută de grame de omenie nu poţi cumpăra de la niciun magazin!”

1bogdan

Dimensiune font:

| 07-05-2020 12:36

* dialog cu Bogdan Tănasă, inițiatorul proiectului Casa Share, omul faptelor bune, cel care a ajutat spitalele ieșene să treacă mai ușor prin pandemie, cel care ajunge mereu acolo unde statul, uneori și tot mai des neputincios, coboară brațele

- Bogdan, aș începe solicitându-ți o concluzie, pe care ne-o poți împărtăși după experiența pe care ai trăit-o, în timpul pandemiei, cu instituţiile sanitare. Care este adevărul privind dotarea spitalelor noastre?

- Din ceea ce am vorbit cu cei în măsură să-mi răspundă la anumite întrebări, situaţia este acum bună. La început au existat multe probleme privind aprovizionarea cu produse destinate luptei împotriva noului coronavirus, dar asta se pare că a trecut. De fapt, de asta am şi fost noi acolo, la început, iar ajutorul nostru, constând în echipamente medicale, a fost foarte important şi a venit exact când trebuia. Din ceea ce spun medicii, acum, situaţia este sub control.

- Cât de dificil este să aduni fonduri pentru aşa ceva? Sunt receptivi românii?

- Eu ajut oameni de vreo şase ani, de când am demarat proiectul cu Casa Share. O fac pentru cei sărmani, pentru bătrâni, pentru copii, pentru educaţia lor. Casa Share a fost ca o valvă de presiune. Oamenii căutau să ajute, dar căutau pe cineva credibil, pe cineva care chiar face ceea ce spune. Cât privește pandemia, mi-a fost mai greu la început, înainte să apară la noi primele cazuri de coronavirus. Am fost pe la diferiţi oameni, pe la diferite firme, am încercat să-i mobilizez, dar nimeni nu mă băga în seamă. În schimb, când a ajuns virusul la noi şi am realizat cu toţii că avem chiar o mare problemă, oamenii au înţeles că, în primul rând, nu mai ajută copilul de la Bivolari, Andrieşeni, Popricani, Tanzania sau chiar Nepal. Ei au înţeles că, implicându-se, se ajută pe ei înşişi. A fost un moment foarte important, pentru că nu este deloc uşor să aduni bani de la oameni.

Acum trebuie să ducem la spital trei monitoare wireless care verifică toate funcţiile vitale, la Secţia ATI, aparate ce transmit în camera de gardă eventualele probleme la pacienţi. Sunt trei monitoare care costă 25.000 de euro, dar sunt lucruri importante, care vor rămâne şi după pandemie”.

- Oamenii ajută, de regulă, o cauză anume, un spital anume, sau se adună în jurul ideii de a face bine?

- Acum, cu pandemia, oamenii donează, în general, pentru protecţia medicilor. Au dat la început pentru teste, pentru că era foarte important să testăm, să izolăm, nu era aparatură de testare... Dar s-a adus și aparatură, au ajuns și testele. Sigur, au fost unele companii care s-au axat pe anumite spitale, pe anumite lucruri, la donat, şi am fost nevoiţi să facem asta.

- Sunt mai numeroase companiile cele care donează, sau oamenii simpli sunt mai săritori?

- Au donat oameni din toate categoriile sociale. A fost o unitate foarte bună, cel puţin la nivel de Iaşi, unde oamenii au fost săritori. Au fost companii care şi-au dat seama că, astfel, îşi protejează proprii angajaţi, dar şi oameni simpli, foarte mulţi oameni de rând, săritori. La astfel de vremuri, când greul devine şi mai greu, astfel de gesturi contează. Este foarte important ca tu să arăţi că faci ceva, iar oamenii te susţin foarte mult. Eu asta văd.

- Începuturile pandemiei au fost extrem de dificile... medicii strigau că nu au echipamente şi chiar plecau din sistem, după ce statul, care nu avea nici resurse, nici organizarea necesară pentru a gestiona aşa ceva, cobora uşor braţele...

- Nu ştia nimeni ce va fi. Eu văzusem ce se petrece în Italia și în Spania şi, provenind din business, m-am interesat ce trebuie prin spitale, întrebând în stânga şi în dreapta. Am sunat în Coreea, am făcut contractul pentru aparatul de testare chiar atunci, n-am lăsat să treacă nici măcar o zi! Bine.... m-am interesat ce ne trebuie, că nu poţi duce aşa ceva în spital ca pe un televizor, şi ne-a trebuit acreditare de la Agenţia Naţională a Medicamentului şi Controlului Sănătăţii, de la Ministerul Sănătății, partea de laborator, că firma este acreditată, multe alte avize.. Toate acestea le-am discutat şi am mers la pasul următor, dar atunci, fără amânări, o chestiune de ore!

- Ce fel de aparatură ai donat Spitalului de boli Infecțioase din Iași?

- Un aparat de testare cu o capacitate maximă de 450 teste pe zi. Aparatul va fi folosit şi după pandemie, pentru diferite probe. Am mai dus, apoi, un aparat foarte important, de dializă renală. Plus alte materiale, dezinfectanți... Acum trebuie să ducem la spital trei monitoare wireless care verifică toate funcţiile vitale, la Secţia ATI, aparate ce transmit în camera de gardă eventualele probleme la pacienţi. Sunt trei monitoare care costă 25.000 de euro, dar sunt lucruri importante, care vor rămâne şi după pandemie. Am fost acuzat de unii, între ghilimele, că după pandemie spitalele nu vor mai folosi aceste aparate, că ar fi trebuit să las statul să facă...

Am stat nopţi întregi cu telefonul la ureche, vorbind în Coreea, prin China, prin toate colţurile lumii. Am intrat pe whatsapp cu un grup de firme şi am găsit una care face import direct din China, am închiriat un avion din Belarus să ne aducă marfa din Shanghai direct la Bucureşti, căci la DHL era foarte scump şi riscam să se facă tranzit şi să nu ne accepte marfa prin alte ţări. A fost mult efort, dar eu nu sunt aici să vă spun că a fost greu, ci să vă spun că se poate!”

- Şi de ce n-ai lăsat statul să facă?

- Statul era atunci, din ceea ce am văzut eu, neputincios, că erau carenţe, aveau probleme, nu exista personal... Şi am decis să ajut în aceeaşi clipă!

- Aparatul costa 25 de mii de dolari, apoi preţul s-a dublat...

- Eu am fost la spital, unde se primise o ofertă de la o firmă ce livrează echipament medical, iar aparatul era 25 de mii. Din nefericire, nu era de calitate şi mă bucur că am renunţat la timp la achiziție. Am găsit imediat un aparat de ultimă generaţie, care face multe teste, dar suma a crescut la 55.000 de euro.

- Banii i-ai avut sau a trebuit să-i aduni peste noapte?

- Nu i-am avut, dar am dat repede telefoane. Am stat nopţi întregi cu telefonul la ureche, vorbind în Coreea, prin China, prin toate colţurile lumii. Am intrat pe whatsapp cu un grup de firme şi am găsit una care face import direct din China, am închiriat un avion din Belarus să ne aducă marfa din Shanghai direct la Bucureşti, căci la DHL era foarte scump şi riscam să se facă tranzit şi să nu ne accepte marfa prin alte ţări. A fost mult efort, dar eu nu sunt aici să vă spun că a fost greu, ci să vă spun că se poate!

- Dar binele, pentru că mai mereu se uită, trebuie reamintit...

- Sunt obişnuit să arăt că se poate. După şase ani de astfel de acţiuni, uşor-uşor, se remodelează societatea, iar oamenii, prin exemple pozitive, se schimbă în bine. Nouă ne lipsesc exemplele pozitive în societate. Ne lipsesc personalităţi, căci nu mai avem ceva gen Nadia, Hagi... asta ne lipseşte! E greu să uneşti societatea, oamenii... să dezbini e foarte uşor! Oamenii se unesc mai uşor la a distruge ceva, decât la a construi.

- Dar acum s-au unit...

- În cazul acesta, cu pandemia, ieşenii s-au mobilizat extraordinar. Totul, însă, este să arăţi că faci ceea ce spui. Eu cred că, la nivel înalt, dacă cineva arată că face ceea ce spune, noi, românii, vom fi alături de el, pentru a ne reconstrui ţara. Aşa gândesc eu, că este foarte important să faci ceea ce spui.

- Sunt mai uniţi românii acum?

- Da. Au fost mai uniţi acum faţă de perioada de dinainte de pandemie.

Avem în lucru un centru de zi privind educaţia copiilor, primul proiect de acest gen al nostru. O să-l facem pentru că, spun cu sinceritate, nu se mai poate face nimic fără educaţie. O s-o luăm de jos de la talpă, clădind sau schimbând mentalităţi”

- Vei continua proiectul Casa Share, cred. Cum stau lucrurile acolo?

- Continuăm. Avem Casa Share 23 în construcţie, apoi casa unui bătrân, de 73 de ani, care a ars şi trebuie să o reconstruim. Normal, suntem la casa 30, dar cum sunt reconstrucţii de case arse sau anumite lucrări, nu le punem la socoteală decât pe cele ridicate de la temelie.

- Iar la mijloc sunt - cum altfel? - foarte mulți bani!

- Aşa este, dacă luăm în calcul faptul că le dăm până şi prosopul de pe calorifer, case mobilate de la zero şi, credeţi-mă, din 300 de copii salvaţi vreo 16 sunt acum adulţi, cu joburi, produc taxe şi impozite şi ajută mai departe cu experienţa pe care au dobândit-o alături de Casa Share.

- La ce alte proiecte ți-ar plăcea să te înhami?

- Avem în lucru un centru de zi privind educaţia copiilor, primul proiect de acest gen al nostru. O să-l facem pentru că, spun cu sinceritate, nu se mai poate face nimic fără educaţie. O s-o luăm de jos de la talpă, clădind sau schimbând mentalităţi. Deocamdată mai avem puţin de lucru la acte, dar este în lucru, am depus actele pentru certificatul de urbanism şi vom depune apoi pentru toate avizele.

- Un proiect destinat copiilor cu posibilităţi reduse...

- Ce se întâmplă... copiii merg la şcoală, dar la amiază, când revin acasă, în familii, de multe ori dezorganizate, pe care eu, nefiind instituţie a statului, nu am puterea să le schimb, sunt folosiți la muncile câmpului. Apoi, când ajung seara acasă, mai primesc câteva înjurături şi a doua zi o iau de la capăt. Eu vreau ca de la ora 12 să-l luăm pe copil de la şcoală, să-i dăm să mănânce, şi apoi îi dăm educaţie. Tot în aceste centre vor învăţa şi o meserie. Am făcut parteneriate cu mai multe firme în acest sens... Cei care pot vor merge la liceu şi îi vom spijini, cei care nu pot, vor învăţa o meserie.

- S-a alăturat multă lume acestui proiect?

- Deocamdată, doar prietenii apropiaţi, care sunt săritori. Vor fi între 50 şi 80 de copii. E mai greu să faci primul centru, pentru că, apoi, dacă arăţi că ai făcut, puterea exemplului face restul!

N-am vrut să-mi reproşeze copiii că n-am făcut ceea ce trebuia făcut. Am luat hotărârea, împreună cu soţia, deoarece avem acasă un copil mic, să merg să stau în casa părintească, la ţară. Mi-am pus eu un pat acolo şi o saltea și am trăi așa 45 de zile”

- Unde credeţi că statul acţionează greşit în această problemă?

- Nu pot să-mi dau cu părerea, pentru că sunt foarte rezervat, dar, din experienţa mea, statul trebuie să facă ceva neapărat pe partea de educaţie la copiii sărmani. Nu ştiu ce programe anume sunt necesare, nu sunt eu în măsură să spun asta, dar am început aceste centre de zi prin care vrem să educăm copiii sărmani.

- Care sunt, din nefericire, foarte mulţi.

- Da... mulţi şi le e din ce în ce mai greu, iar dacă-i laşi aşa, vor ajunge să facă de câteva ori mai mult rău decât fac părinţii lor astăzi.

- Ce satisfacţie ai când ajungi seara acasă, ştiind că ai ajutat pe cineva să iasă din sărăcie, dintr-o perioadă extrem de dificilă a existenţei sale?

- Nu pot transmite asta.... Dacă aş avea o aplicaţie să pun degetul acolo... Dar spun la toată lumea: o sută de grame de omenie nu poţi să o cumperi de la niciun magazin. Omenia, compasiunea, nu ai cum să le cumperi! Eu, seara, când ajung acasă, mă simt foarte mulţumit. Acum, pe timpul pandemiei, am stat 45 de zile departe de familie, să-mi pot ajuta semenii.

- Dar familia ce spune?

- Familia în primul rând mă susţine, căci fără spijinul lor nu aş fi făcut nimic! Prima reacţie a soţiei, la pandemie, a fost: tot tu?! Dacă nu mă implic, i-am spus, îmi voi reproşa mai târziu, căci eu pot urni oamenii. N-am vrut să-mi reproşeze copiii că n-am făcut ceea ce trebuia făcut. Am luat hotărârea, împreună cu soţia, deoarece avem acasă un copil mic, să merg să stau în casa părintească, la ţară. Mi-am pus eu un pat acolo şi o saltea și am trăi așa 45 de zile.

Chiar acum sunt din nou în drum spre Plugari, unde a luat foc casa unui bătrân, să ajut. Acolo, în vecini, era un copil care făcea o undiţă din nişte plasă... Eu am găsit scule de pescuit la nişte prieteni, le-am dus şi nu pot să vă spun ce îmbrăţişare mi-a dat copilul acela mie! Nu pot explica asta în cuvinte”

- Genul acesta de bine total e tot mai rar... mai sunt asemenea exemple?

- Mai este părintele Damaschin, care face lucruri minunate şi pe care-l ştim cu toţii... Dar oamenii au prins încredere şi chiar mă sună din diferite judeţe: domnule Bogdan, vrem să facem ca dumneavoastră, ne daţi voie? Cum să le dau eu voie, ce sunt eu? Faceţi bine, oameni buni, că nu e nevoie de acordul nimănui să faceţi bine! dar ei gândesc bine: dacă Bogdan, ăla, de la Iaşi, a putut să ridice 30 de case, eu n-oi putea ridica o amărâtă de casă la mine în judeţ? Asta e puterea exemplului! Niciodată, însă, nu vei mulţumi pe toată lumea, dar, în schimb, cei care îţi urmează exemplul îţi dau o satisfacţie internă extraordinară! Dar satisfacţia asta nu se poate descrie în cuvinte. Chiar acum sunt din nou în drum spre Plugari, unde a luat foc casa unui bătrân, să ajut. Acolo, în vecini, era un copil care făcea o undiţă din nişte plasă... Eu am găsit scule de pescuit la nişte prieteni, le-am dus şi nu pot să vă spun ce îmbrăţişare mi-a dat copilul acela mie! Nu pot explica asta.

- dar sunt, bănuiesc, și perioade în care nu se poate face mai nimic...

- Am avut şi perioade în care am stat, dar nu mă simţeam în largul meu. Odată ce ai acest „drog” de a face bine, pe care eu îl am de la mama și de la tata, nu te poţi opri. Trebuie să continui. Nu sunt decepţionat de oameni, de societate... Societatea este aşa cum este, toţi trăim în ea, nu o putem face să dispară, dar o putem ajuta, prin fapte bune.

- Şi vin din ce în ce mai mulţi oameni alături de tine...

- La început eram doar eu pe pagina de socializare Casa Share şi-mi dădeam singur like, iar acum suntem 260 de mii de oameni care urmăresc o idee şi o faptă bună.

A consemnat Dan M.BREZULEANU

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Renașterea vine pe aripi de înger
24/04/2024 13:51

Nu a simtit lacrimile arzandu-i mana cand a impins usa salonului. Nici nu mai avea cum, făcea acest gest de multe luni, de cand cel mic, un pui de om, a ajuns la spital, intr-o noapte in care pană si stelele ...

 Chitara clasică, în spectacol la Muzeul Unirii
24/04/2024 13:07

,,Fantasticheria” se intitulează concertul cameral de chitară duo, trio, cvartet, ansamblu care va avea loc la Muzeul Unirii de pe Pietonalul Lăpuşneanu din Iaşi, joi, 25 aprilie, ora 17.  ,,Fa ...

  „Lucrurile care ne unesc sunt mult mai importante decât cele care ne despart”
24/04/2024 11:51

  Alianta PSD-PNL a aprobat protocolul politic si lista candidatilor comuni pentru Consiliul Local Bacău. Social-democratii si liberalii băcăuani vor merge impreună la alegerile locale pentru municipi ...

  Primarul din Bârnova, reclamat la DNA pentru „mită electorală”
24/04/2024 11:49

Liderul PSD Iaşi, Bogdan Cojocaru, ii cere public preşedintelui PNL Iaşi, Alexandru Muraru, să retragă candidatura primarului comunei Barnova, Mihai Bălan. Social-democraţii il acuză pe edil că incearc ...

Investitorii germani dau năvală în Bucovina
24/04/2024 09:15

Regiunea Bucovina face demersuri active pentru a crea un mediu prielnic investitorilor, iar un atu important il constituie forta de muncă tanără, care a crescut constant in ultimii 10 ani, plasand judetul pe ...

Ancheta contrabandei cu freon ia amploare, la Botoșani
24/04/2024 08:43

* anchetatorii vor să afle dacă tanărul impuscat la Botosani in weekend, a intrat in tară cu cele 93 de butelii cu freon printr-un punct de frontieră din Suceava sau Botosani cu complicitatea angajatilor v ...

În judeţul Iaşi vor fi amenajate 16 staţii de reîncărcare a vehiculelor electrice
24/04/2024 08:00

* „Cu finantarea de 2,9 milioane de lei pe care am obtinut-o de la AFM vom instala 16 statii de reincărcare pentru vehicule electrice si astfel vom crea infrastructura necesară pentru a le oferi iesenil ...

Noul „Tramvai Iepurilă”, scos pe străzile Iaşului, de Paște
24/04/2024 07:52

* „Tramvaiul Iepurilă” va face legătura intre Targu Cucu şi Copou intre orele 11 si 14, urmand să oprească in fiecare staţie de pe traseu * după lansarea oficială din 27 aprilie, tramvaiul v ...

 Trei scriitoare din România și Ucraina, la Rezidențele Șotron 2024
24/04/2024 07:41

  * Programul „Rezidentele Sotron” a fost creat de către Muzeul National al Literaturii Romane Iasi si Asociatia ACVO in anul 2022, pentru a sustine creatia literară contemporană si in soli ...

Săptămâna Mondială a Imunizării, la Iași
24/04/2024 07:41

* „Vaccinurile reprezintă unul dintre cele mai eficiente instrumente de sănătate publică, salvand milioane de vieti in fiecare an. Ele fac posibilă eradicarea bolilor si protejarea sănătătii si bu ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei