Boicot în şedinţa Consiliului Local Bacău
Dimensiune font:
Niciun proiect de pe ordinea de zi nu a fost aprobat
Şedinţa extraordinară a Consiliului Local Bacău s-a încheiat ieri fără să se adopte nici unul din punctele de pe ordinea de zi. Întâlnirea a fost convocata după ce consilierii PSD au părăsit sala şi au lăsat baltă mai multe proiecte de pe ordinea de zi.
Primul proiect din programul şedinţei de ieri a fost retras de pe ordinea de zi întrucât nu avea avizele comisiilor de specialitate. Este vorba despre proiectul referitor la contractul de ridicare a deşeurilor menajere de către SOMA. O lege care a intrat în vigoare la începutul acestui an impune operatorilor să facă o colectare selectivă a deşeurilor. Consilierii locali au refuzat proiectul de mai multe ori pe motiv că e vorba de prea mulţi bani. Primarul Cosmin Necula a atras atenţia că Bacăul ar putea rămâne cu gunoiul neridicat întrucât a expirat termenul de obţinere a autorizaţiei de mediu de către SOMA. Celelalte puncte – referitoare la organigrama Primăriei, a Direcţiei de Asistenţă Socială şi cu privire la modificarea componenţei Grupului de Acţiune Locală ce a câştigat un proiect de 7 milioane de euroi au fost respinse prin abţinerea de la vot a majorităţii consilierilor. La ultimul punct, când trebuiau dezbătute rapoartele Curtii de Conturi, consilierii PSD au părăsit şedinţa, care a rămas, din nou, fără cvorum.
Mihai VANCEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau