BOMBĂ în Justiție - Fostul judecător de la Curtea de Apel Iaşi Dan Anton, condamnat definitiv la doi ani şi nouă luni de închisoare

puscarie  -465x390

Dimensiune font:

| 15-05-2019 08:00

Fostul judecător de la Curtea de Apel Iaşi Dan Anton, trimis în judecată de DNA, a fost condamnat definitiv, marţi, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la doi ani şi nouă luni de închisoare cu suspendare pentru trafic de influenţă, în urma apelului declarat. Sentinţa iniţială era de patru ani şi două luni de închisoare. Fostul senator Teodor Haucă, judecat în acelaşi dosar, a fost achitat, conform News.ro.

 



Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis apelurile declarate de inculpaţii Haucă Teodor, Anton Dan şi Del Gatto Renato împotriva sentinţei penale nr. 143 din 6 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II- a penală.

Astfel, ICCJ a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând, l-a achitat pe Teodor Haucă pentru trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă şi a înlăturat dispoziţia de confiscare a sumei de 50 de euro de la acesta, precum şi dispoziţia de obligare a lui Haucă la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 10.000 lei, acestea rămânând în sarcina statului.

De asemenea, instanţa a descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 2 luni de închisoare aplicată inculpatului Anton Dan în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează: - pedeapsa de 3 ani şi 3 luni închisoare, aplicată pentru trafic de influenţă în formă continuată (în legătură cu cumpărătorii de influenţă Haucă Teodor şi Cavcaliuc Sergiu); - pedeapsa de 2 ani şi 9 luni închisoare, aplicată pentru trafic de influenţă (în legătură cu cumpărătorul de influenţă Del Gatto Renatto); - sporul de 11 luni închisoare.

"În baza art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. b) teza I din Codul de procedură penală, achită pe inculpatul Anton Dan sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată prevăzută de art. 291 alin. 1 din Codul penal rap. la art. 6 şi art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 (în legătură cu cumpărătorii de influenţă Haucă Teodor şi Cavcaliuc Sergiu, pct. 1.1. din rechizitoriu)", se arată în decizia instanţei.

 

De asemenea, s-a înlăturat dispoziţia de confiscare a sumelor de 100 lei şi 35 de euro de la Dan Anton.

 

Totodată, instanţa a menţinut condamnarea lui Dan Anton la pedeapsa de 2 ani şi 9 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală apelată, pentru trafic de influenţă (în legătură cu cumpărătorul de influenţă Del Gatto Renatto), şi a menţinut pedeapsa complementară aplicată lui Dan Anton constând în interzicerea dreptului de a ocupa funcţia de magistrat pe o perioadă de 2 ani, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii. Totodată, instanţa a menţinut pedeapsa accesorie aplicată lui Anton Dan constând în interzicerea exercitării dreptului de a ocupa funcţia de magistrat, pedeapsă ce se va executa conform art. 65 alin. 3 din Codul penal.

 

De asemenea, ICCJ a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii de 2 ani şi 9 luni aplicată lui Anton Dan pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, perioadă în care el trebuie să respecte mai multe măsuri de supravegere. Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile, în cadrul Consiliului Local Iaşi – Direcţia de Asistenţă Comunitară sau în cadrul Consiliului Local Iaşi – Direcţia de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat.

 

Instanţa a redus cuantumul cheltuielilor judiciare către stat la care a fost obligat inculpatul Anton Dan prin sentinţa penală apelată, de la suma de 12.500 lei, la suma de 10.000 lei.

 

ICCJ a decis să înlăture pedeapsa complementară şi pedeapsa accesorie aplicate inculpatului Del Gatto Renato constând în interzicerea dreptului de a se afla pe teritoriul României, dar a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii.

 

Instanţa a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, Structura Centrală împotriva sentinţei penale nr. 143 din 6 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II- a penală.

De asemenea, a respins ca nefondat apelul declarat de partea civilă Guţu Constantin împotriva aceleiaşi sentinţe.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor declarate de inculpaţii Haucă Teodor, Anton Dan şi Del Gatto Renato, precum şi de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, Structura Centrală rămân în sarcina statului.

Decizia instanţei a fost pronunţată marţi şi este definitivă.

Fostul judecător de la Curtea de Apel Iaşi Dan Anton, concubina sa, fostul senator Teodor Haucă şi alte două persoane au fost trimişi în judecată de DNA în iunie 2016, pentru mai multe infracţiuni. Dan Anton era acuzat că a cerut bani pentru a interveni la magistraţi în cazul unei persoane judecate pentru contrabandă, dar şi pe lângă parlamentari şi miniştri din R. Moldova, pentru un om de afaceri.

Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorii DNA - Secţia de combatere a corupţiei au dispus atunci trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Dan Anton, la data faptelor judecător la Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, pentru trafic de influenţă (două fapte), violarea vieţii private, şantaj şi dare de mită, şi a Marinei Moglan, concubina lui Dan Anton (având dublă cetăţenie, română şi moldovenească), pentru complicitate la şantaj şi complicitate la dare de mită.

De asemenea, au fost trimişi în judecată, tot sub control judiciar, fostul senator Teodor Haucă, în prezent administrator al unei societăţi comerciale, pentru trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă, omul de afaceri italian Renato Del Gatto, pentru cumpărare de influenţă, şi Mihaela Gabriela Prelipcean, la data faptei grefier la Judecătoria Iaşi, pentru favorizarea făptuitorului.

Dosarul a fost judecat în primă instanţă de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei