Botoşaniul, ameninţat de pesta porcină
Dimensiune font:
O suspiciune de pestă porcină africană (PPA) a fost înregistrată într-o gospodărie din judeţul Botoşani, a declarat ieri directorul executiv al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), Minodora Vasiliu. Potrivit oficialului, suspiciunea a apărut la doi porci aflaţi în gospodăria cantonului silvic pe care Liceul Teoretic „Anastasie Başotă” îl deţine în localitatea Pomârla. „Este vorba de o scroafă gestantă şi un vier care, la momentul recoltării probelor, erau în agonie. Între timp, unul dintre animale a murit”, a afirmat Vasiliu. Probele prelevate de la cele două animale au fost trimise la Laboratorul Sanitar-Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava, care a confirmat existenţa viruslui PPA. Conform procedurii, probele au fost expediate şi către Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală de la Bucureşti, care urmează să se pronunţe asupra existenţei bolii. Conducerea DSVSA a alertat autorităţile judeţene, care au convocat o şedinţă a Comitetului Local pentru Combaterea Bolilor. În Botoşani a fost înregistrat, pe 20 ianuarie, un alt focar de PPA la un mistreţ găsit mort pe raza localităţii Alba din comuna Hudeşti, iar ulterior a fost confirmată boala şi la un mistreţ găsit mort pe malul stâng al Prutului, pe teritoriul Ucrainei.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau