Braconaj ca-n evul mediu, la Dobrovăţ
Dimensiune font:
Un sătean a fost dat pe mâna judecătorilor fiindcă a vânat un mistreţ. Relu Corneanu (54 de ani) are şapte copii şi, ca să-i poată hrăni, pune adesea capcane în pădurile din Tăcuta. Aşa a făcut şi în ianuarie 2012, când a montat şase laţuri. „Învinuitul a lăsat în apropierea laţurilor şi o prăjină din lemn de aproximativ trei metri, în capătul căreia legase cu sârmă un piron metalic ascuţit la vârf, cu care urma să ucidă animalul ce s-ar fi prins în capcană”, au spus procurorii.
Pe 26 ianuarie, Corneanu şi fiul său vitreg au mers să-şi verifice capcanele, care însă erau goale. Pădurarii Ocolului Silvic Dobrovăţ au ieşit în aceeaşi zi să caute locurile de odihnă ale mistreţilor şi s-au întâlnit cu sătenii, care le-au spus că veniseră după vreascuri. „În condiţiile în care prezenţa celor doi în locaţia respectivă a părut suspectă pădurarului, acesta s-a deplasat pe linia urmelor lăsate pe zăpadă şi, la aproximativ 100 de metri, a identificat două laţuri”, au adăugat anchetatorii.
După câteva zile, un pădurar a găsit alte două laţuri, iar într-unul se prinsese un mistreţ. Acum, Corneanu este acuzat de braconaj. Ocolul Silvic Dobrovăţ cere de la el 1.000 de euro. (Ştefana Czeller)
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau