Căderile de tensiune blochează infochioşcurile stradale
Dimensiune font:
Pietrenii au la dispoziţie, începând din toamna anului trecut, opt infochioşcuri Tom - Touch, din care cinci au fost amplasate în cartierele municipiului. Alte trei aparate se găsesc câte unul în incinta Mall Forum Center, Galeria Mall şi Primăria Piatra Neamţ. Valoarea investiţiei este de aproximativ 80.000 de lei. Chiar dacă, spre deosebire de alte oraşe din ţară, infochioşcurile funcţionează şi nu sunt doar pe post de mobilier stradal, uneori, căderile de curent blochează aparatele. O astfel de situaţie s-a înregistrat şi la sfârşitul săptămânii trecute, când pietrenii care au încercat să accezese infochioşcul amplasat în centrul oraşului, au constatat că aparatul este mort. “Au fost căderi repetate de tensiune, însă defecţiunile sunt remediate cât mai repede posibil. Săptămânal, o echipă din cadrul primăriei verifică toate aparatele”, a precizat Vlad Tudor, purtătorul de cuvânt al Primăriei Piatra Neamţ.
Amplasarea infochioşcurilor s-a realizat în cadrul unui proiect cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională “Municipiul Piatra Neamt, inovaţie şi informatizare pentru cetăţeni şi mediul de afaceri”, în valoare totală de 5,7 milioane de lei, din care 4,5 milioane de lei asistenţă financiară nerambursabilă, iar 93.000 lei reprezintă contribuţia bugetului local. În cadrul proiectului a fost realizat un sistem informatic şi au fost achiziţionate echipamente informatice şi soft care au eficientizat activitatea administraţiei locale şi au creat posibilitatea de a oferi servicii utilizând mijloace specifice tehnologiei informaticii şi comunicaţiei. În urma implementării acestui proiect, pietrenii îşi pot plăti taxele şi impozitele, depune cereri pentru registrul agricol, de urbanism şi pentru autorizaţii de construcţii, din faţa calculatorului sau de la infochioşcurile stradale. Tot în cadrul proiectului, pagina de internet a Primăriei a fost modernizată.
Potrivit administraţiei pietrene, sistemul şi-a dovedit utilitatea. “Până acum, s-au înregistrat peste 26 de plăţi on line, iar foarte mulţi cetăţeni şi-au făcut conturi pe site-ul instituţiei”, a precizat Vlad Tudor. (I.C.)
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau