Căldura a ucis doi oameni
Dimensiune font:
Doi morți în județul Suceava, într-o singură zi, pe fondul căldurii excesive. La Baia, un bărbat de 60 de ani fost găsit decedat pe câmp. El se afla la stropit de cartofi. La un moment dat, bărbatului i s-a făcut rău și a căzut la pământ. Echipajul medical de urgență din cadrul Serviciului de Ambulanță Fălticeni, chemat să ofere ajutor, a încercat în zadar să-l resusciteze. Bărbatul era cunoscut ca având probleme cardiace, iar de trei zile acuza dureri și stări de slăbiciune.
Dosar penal
A doua victimă a fost la Vorniceii Mici, în comuna Moara. El a decedat la ferma SC Prodaniuc SRL, unde lucra ca tâmplar de circa doi ani de zile. Bărbatul muncea la ferma de oi situată în sat Liteni, comuna Moara. Pe la orele 15.00, el le-a spus colegilor săi că se simte rău, are dureri în piept și se duce să se odihnească într-o încăpere. După o oră, cel în cauză a fost găsit de doi colegi în camera centralei cu fața în sus și inconștient. Echipajul medical de la Ambulanţă nu a putut face nimic pentru el, declarând decesul. În acest caz s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, urmând a se dispune procedural prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava.
Alina IOSIF
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau