Campanie de identificare a vechilor atenee populare din Iași

1Andrei Apreotesei 1
1Daniel Popa
1Mara Lucaci

Dimensiune font:

| 14-07-2020 19:38

 Ateneul Național din Iași anunță o nouă campanie -,,Căutăm Ateneu!”. Demersul a fost demarat în contextul în care Ateneul împlinește anul acesta 100 de ani, dar și pentru că prima societate, intitulată „Ateneul Român” a luat ființă la Iași, în 1860, având-l președinte fondator pe Mihail Kogălniceanu.

„Rând pe rând, începând cu Ateneul Popular din Tătărași, au început să ia ființă în toată țara, nu numai în Iași, Ateneele Populare. Au existat foarte multe Atenee de acest fel în perioada interbelică, astfel încât la nivelul întregii țări erau peste 300 de astfel de așezăminte culturale. Într-o primă etapă, dorim să ne concentrăm atenția asupra municipiului Iași și am constat că în anii 1930 erau sșapte atenee populare”, a declarat Andrei Apreotesei. Astfel, pe lângă Ateneul Popular din Tătărași, care se afla pe locul actualei clădiri, instituția a mai identificat Ateneul Popular Toma Cozma, Ateneul din Nicolina, Ateneul Sfântul Haralambie, Ateneul Popular Armenesc, Ateneul Popular Ghica Vodă, Copou și Ateneul Anghelescu de pe Sărărie.

În acest sens, Ateneul Național din Iași face un apel către toți ieșenii, să sprijine această campanie cu fotografii sau orice alte informații, pentru a putea fi adunate cât mai multe date despre aceste clădiri sau despre locurile unde au fost odată aceste locuri de cultură.

Toate aceste documente vor fi cuprinse într-un album care va prezenta elemente ale manifestărilor culturale ieșene din perioada interbelică, urmând ca, mai apoi, proiectul să poată fi extins la nivel regional și național.

Totodată, șefii instituției au anunțat că echipa Ateneului Național din Iași s-a înnoit cu doi tineri actori talentați: Mara Lucaci și Daniel Popa, după cum a anunțat manafegerul instituției, Andrei Apreotesei. „Sunt mândră că fac parte din actorii norocoși ai generației mele, acest post la Ateneul Național fiind o rampă de lansare de care toți absolvenții au nevoie. Sunt recunoscătoare că am primit această șansă și promit că mă voi bucura de ea și o voi exploata până la capăt”, a declarat Mara Lucaci. Ea a absolvit Universitatea Națională de Arte „George Enescu", din Iași, Facultatea de Teatru, iar în prezent urmează studiile masterale, specializarea Artele spectacolului, la aceeași facultate. Actrița, născută în Bacău a mai colaborat cu Teatrul Municipal Bacovia”, cu „Teatrul FIX” și Teatrul Național „Vasile Alecsandri”.

Norocul nu mi-a fost străin, viața mea s-a bazat până acum, și sper că voi mai conta, pe întâlnirile cu oamenii potriviți. De la părinții care m-au susținut mereu, la Emil Coșeru, profesorul meu, și până la Ovidiu Cuncea, primul om ce mi-a oferit încredere în această, impropriu spus, profesie, cu toții au însemnat, înseamnă și vor însemna foarte mult pentru mine. Nu orice proaspăt absolvent se angajează imediat într-un teatru. Asta mă face și mai fericit, pentru că mereu am simțit că cineva, undeva, are grijă ca piesele de șah să fie așezate cum trebuie”, a spus și Daniel Popa. Actorul s-a născut la Fălticeni și a absolvit Universitatea Națională de Arte „George Enescu”, din Iași, Facultatea de Teatru, Secția Artele spectacolului. A colaborat cu Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, dar mai ales cu Ateneul Național din Iași, unde publicul l-a admirat în spectacolele „Comedie cu olteni” (regia Ovidiu Cuncea), „Pijamale” (regia Andrei Ciobanu), „Cenușăreasa” (regia Toma Hogea) sau „O scrisoare pierdută” (regia Ovidiu Lazăr). Daniel Popa se descrie ca fiind un actor muncitor și perfecționist.

 În cadrul aceleaiși întâlniri, managerul Ateneului, Andrei Apreotesei, s-a declarat încântat că spectatorii vor putea să vizioneze nu una, ci două premiere pentru copii în această lună („Spală-te pe mâini!” și „Fata moșului cea isteață”, ambele în regia lui Andrei Ciobanu). În același timp, și luna august vine cu multe surprize pentru iubitorii de teatru, cea mai spectaculoasă fiind o altă nouă premieră, „Astă-seară în familie”. Regia comediei va fi semnată de Erica Moldovan și pe scenă vor evolua noii actori proaspăt angajați.

 Maura ANGHEL

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
 Incendiu de proporții în Suceava: Un bloc de locuințe arde ca o torță
20/04/2024 13:14

Un incendiu a izbucnit, sambătă, la acoperişul unui bloc de locuinţe din municipiul Rădăuţi. La faţa locului intervin pompierii suceveni care, concomitent cu acţiunea de stingere a incendiului, acţion ...

Chirica susține că a fost trimis în judecată în momentul depunerii candidaturilor intenționat: ”Mă aştept şi la alte mişcări de acest fel”
20/04/2024 13:02

 Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că trimiterea sa in judecată de către procurorii DIICOT in dosarul "Veranda" nu este "o surpriză foarte m ...

Ministrul Sănătăţii a venit la inaugurarea lucrărilor de la Spitalul Regional de Urgențe
19/04/2024 18:05

    Ministrul Sănătăţii a venit la inaugurarea lucrărilor la cea mai importantă investiţie din Moldova ultimilor 30 de ani. Rafila are convingerea că Spitalul Regional de Urgenţe din Iaşi ...

Întâlnire transnațională în cadrul Proiectului „Folk Art and Culture”
19/04/2024 15:44

Complexul Muzeal National „Moldova” din Iasi este partener al proiectului Erasmus+ „Folk Art and Culture: Offering Educational Opportunities to Young People”, cod 2022-1-EL01-KA220-ADU ...

GALERIE FOTO - Primele utilaje au intrat pe șantierul viitorului Spital de Urgență
19/04/2024 13:11

 La Iasi, au inceput astăzi lucrările la viitorul Spital Regional de Urgentă, in prezenta ministrului Sănătătii, Alexandru Rafila. Ministrul a precizat că valoarea proiectului se apropie de 700 de ...

Maria, visează să danseze, dar are nevoie de ajutor
19/04/2024 10:30

Maria este o fetită de 10 ani veselă, deschisă, sociabilă. Iubeste muzica. Îsi doreste cu ardoare să ia ore de canto, să invete să cante la pian, să facă balet. Însă mai presus de orice vr ...

Șase copii de la Școala Carol I din Iași au dus joaca cu piesele Lego la un alt nivel
19/04/2024 07:33

* acestia, elevi in clasa a patra, vor reprezenta Romania la cea mai mare competitie de robotică la nivel mondial, in această vară, la Hong Kong * roboteii lor din Lego au cucerit juriul din Romania si urmea ...

 Concurs de ortografie la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”
19/04/2024 07:10

Sambătă, 20 aprilie 2024, de la ora 9:00, Colegiul National de Artă „Octav Băncilă” va găzdui a doua editie a Concursului Judetean de Limbă si Comunicare „Pastila Ortografică”, i ...

Se caută noi soluții pentru transportul metropolitan
19/04/2024 04:50

* imbunătătirea mobilitătii in Zona Metropolitană Iasi reprezintă o prioritate a autorităţilor, in conditiile in care populatia municipiului Iasi si a comunelor invecinate a depăsit deja 500.000 de locu ...

Chiar dacă temperaturile au scăzut, caloriferele rămân reci
19/04/2024 00:00

* pe adresa municipalitătii nu a venit pană acum, din partea asociatiilor de proprietari, nicio solicitare de furnizare a căldurii Scăderea accentuată a temperaturii inregistrată ultimele zile nu impune, ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei