Cantina de Ajutor Social din Bârlad caută şef
Dimensiune font:
După zece ani în care Cantina de Ajutor Social din Bârlad a fost condusă de aceeaşi persoană, zilele trecute, Primăria Bârlad a vacantat fotoliul de şef al serviciului
Primăria Bârlad organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a postului de şef Serviciu Cantina de Ajutor Social din subordinea Consiliului Local Bârlad. Din 2018, clădirea în care funcţionează cantina, din strada Ştefan Procopiu din zona Cerbul de Aur, se numeşte Sala de ceremonii „Cerbul de Aur”, după ce consilierii locali au adoptat o hotărâre în acest sens.
Anunţul referitor la organizarea concursului a fost publicat, zilele trecute, pe portalul http://posturi.gov.ro, unde sunt publicate posturile vacante din administraţia publică din România. Doritori se pot înscrie numai dacă îndeplinesc, cumulativ, mai multe condiţii. În primul rând, trebuie să aibă cetăţenie română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România; să cunoască limba română, scris şi vorbit, să aibă capacitate deplină de exerciţiu şi să aibă vârsta minimă reglementată de lege. Nu trebuie să fi fost condamnate definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care i-ar face incompatibili cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea. Trebuie să aibă studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţe administrative.
Doritorii îşi pot depune dosarele la Primărie în termen de cel mult zece zile de la publicarea anunţului (27 mai). Pe 19 iunie, la ora 10.00, va avea loc proba scrisă, iar în zilele următoare să fie programat şi interviul. Ovidiu IANCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau