Casă distrusă de foc, la Botoșani

pompieri

Dimensiune font:

| 10-10-2022 11:19

O casă din localitatea Băiceni, comuna Curteşti, în care locuiau o mamă şi doi copii, a fost distrusă în totalitate, în urma unui incendiu produs în noaptea de duminică spre luni, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani.

Potrivit acestora, cele trei persoane au reuşit să se salveze din casa în flăcări. Pompierii au intervenit după ce o vecină a sunat la 112.

"La faţa locului au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, dar şi voluntarii din comună. Aceştia au constatat că locuinţa era cuprinsă în totalitate de flăcări şi exista pericolul de propagare a flăcărilor la casa vecină", au precizat oficialii ISU.

Pompierii precizează că incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unui scurt-circuit la instalaţia electrică a locuinţei. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei S.C. SONIC MEDIA S.R.L.–societate în faliment, dosar nr. 3173/103/2014 aflat pe rolul Tribunalului Neamț-Secţia II civilă, de contencios administrativ și fiscal, în temeiul dispozițiilor Legii nr.85/2014, vinde prin licitație publică cu strigare următoarele bunuri proprietate ale debitoarei S.C. SONIC MEDIA S.R.L.: 1. Activ 1 – Bun mobil - Autovehiculul special N1G SNG Toyota Hillux (DSNG), nr. înmatriculare NT-10-GIG, dotat cu echipament telecomunicaţii prin satelit, parțial descompletat – Preț de pornire 70% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare - 81.200 Lei (exclusiv TVA); 2. Activ 2 – Bunuri mobile – Preț de pornire 70% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare. Licitațiile vor avea loc în data de: 20.03.2020 respectiv 03, 17 și 30.04.2020 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, Str. Grigore Ureche, nr. 3, Bl. Gh. Şonțu, Demisol, Birou nr. 4, Jud. Iaşi, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine: - cerere de participare la licitaţie; - dovada achitării taxei de participare de 100 lei; - dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector RO10PIRB2400776376001000 deschis pe numele debitoarei la First Bank; - actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare se va achita în contul RO33PIRB2400738563001000, deschis pe numele lichidatorului judiciar la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, Str. Grigore Ureche, nr. 3, Bl. Gh. Şonțu, Demisol, Birou nr. 4, Jud. Iaşi, cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau tel: 0744520508, 0744994490; fax: 0332/814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei Old Age S.R.L., dosar nr. 5193/99/2015 (290/2015) aflat pe rolul Tribunalului Iași, in temeiul dispozitiilor Legii nr. 85/2014 vinde prin licitatie publica cu strigare urmatoarele active: Bun imobil – situat in Comuna Ciurea, Sat Dumbrava, Jud. Iași, format din: Teren intravilan in sup. de 1.976 mp amplasat in parcela 1Cc și constructiile C1 – hala cu s.c. de 681,33 mp și C2 platforma betonata (padoc) cu s.c. de 488,15 mp; Cota indiviza din teren in suprafata de 810,62 mp. Pret de pornire – 18.000 Euro (exclusiv TVA).Bun imobil – Proprietate industriala situata in Comuna Ciurea, Sat Dumbrava, Jud. Iași, formata din: Teren intravilan in sup. de 4.065 mp amplasat in parcela 1Cc și constructiile C1 – hala (grajd nr. 4) cu s.c. de 383,88 mp, C2 – platforma betonata (padoc) cu s.c. de 227,21 mp și C3 – magazie cu s.c. de 17,82 mp;Teren intravilan in sup. de 2.712 mp amplasat in parcela 1Cc și constructiile C1 – hala cu s.c. de 685,44 mp, C2 – platforma betonata (padoc) cu s.u. de 422,46 mp și C3 – hala cu s.c. de 695,86 mp; Cota indiviza din teren in suprafata de 810,62 mp. Pret de pornire - 114.660 Euro (exclusiv TVA). Bunuri mobile de natura de natura echipamentelor tehnologice și mijloacelor de transport, astfel: Denumire activ / Valoare de pornire la licitatie (Lei–fara TVA) Masina de facut porumb siloz in vid SEKO SAMURAI 5 400/50, 92.153lei ; Combina recoltat porumb siloz FERABOLI model 976, 14.286 lei; Semanatoare plante paioase GASPARDO NINA model 400-29 ROWS, 8.000 lei; Semanatoare plante prasitoare GASPARDO model DORADA SP-6R, 19.268 lei; Masina de infoliat baloti rotunzi FERABOLI model RAPID 1, 17.916 lei; Combina DEUTZ-FAHR model 5485 HT, 204.412 lei; Presa balotat baloti rotunzi FERABOLI model ENTRY 120, 5.500 lei; Cositoare FERABOLI model VITTORIA FD 4, 6.702 lei; Masina de imprastiat ingrasaminte lichide ZACCARIA model ZAM C/10, 30.159 lei; Masina de erbicidat CAFFINI STARTER TSD 22, 25.133 lei; Prasitoare GASPARDO model HL DT 8R-5MDD, 6.500 lei; Rezervor carburant cu pompa 9000 L model DT090-5K, 3.000 lei; Cultivator cu fertilizare Mecanica Ceahlau, 6.002 lei; Turbojet cu presiune BOSCH AQT 35-12; 231 lei; Aparat spalat cu jet KARCHER HD9/19M, 923 lei; Compresor aer 1.477 lei; Suflanta aer model CTE 063 M6 CD, 692lei; Masina de imprastiat ingrasamant Mecanica Ceahlau, 554 lei; Balanta electronica, 162 lei; Masina de erbicidat MIL 502, 1.016 lei; Masina cusut saci, 1.526 lei; Cantar electric, 370 lei; Cultivator tractat MA/AG model CULTIRAPID CTRI 50/2Q, 41.888 lei; Autotractor RENAULT PREMIUM, 10.860 lei; Autoutilitara FURGON MERCEDES BENZ SPRINTER 311CD, 3.720 lei; Autoutilitara DACIA LOGAN PU PACK CONF.,3.000 lei. Licitatiiile vor avea loc in zilele de 02, 09, 16, 23.02.2023 respectiv 02, 09, 16 și 23.03.2023 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, Str. Maior Popescu Eremia nr. 1, Parter, Birou nr. 1, Jud. Iaşi, putand participa orice persoana fizica sau juridica. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar, prin e-mail sau fax, cel tarziu cu 1 zi lucratoare inainte de ziua licitatiei, pana la ora 16.00. Ofertantii care se inscriu la licitatie, dar nu participa, pierd toate sumele avansate in vederea participarii la licitatie. Neplata pretului in termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitatiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achizitionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vanzare in sarcina cumparatorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vanzare, sub sanctiunea decaderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada pana in ziua licitatei. Informatii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau tel: 0744520508, 0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@ gmail.com.
ALFA & OMEGA INSOLV I.P.U.R.L., lichidator judiciar al debitoarei ARVI AGRO S.R.L., dosar nr. 10161/99/2017 (609/2017) aflat pe rolul Tribunalului Iasi, in temeiul dispozitiilor Legii nr. 85/2014, vinde prin licitatie publica cu strigare urmatoarele active: Denumire active/ Valoare de pornire la licitatie (lei – fara tva). autoturism peugeot partner - 2006, 7.331 lei; autoturism peugeot partner - 2006, 3.666 lei; autoutilitara mercedes actros - 1999, 58.651 lei; autoturism volvo s60 - 2011, 21.994 lei; autoturism dacia duster - 2016, 26.882 lei; autoturism toyota avensis - 2011, 14.663 lei; autoturism volskwagen polo - 2015, 24.438 lei; electrostivuitor jungheinrich efg dh 15 - 1996, 2.444 lei; electrostivuitor jungheinrich le - ac 18 - 2006, 9.775 lei; manipulator manitou mt 732 - 2013, 141.740 lei; manipulator manitou mt 732 - 2016, 151.516 lei. Licitatiiile vor avea loc in zilele de 02.02.2023, 02.03.2023, 06.04.2023 respectiv 11.05.2023 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iasi, Str. Maior Popescu Eremia nr. 1, Parter, Birou nr. 1, Jud. Iasi, putand participa orice persoana fizica sau juridica care va depune cerere de participare la licitatie insotita de: dovada achitarii taxei de participare in cuantum de 2.000 lei, la care se adauga T.V.A.; dovada achitarii garantiei de participare la licitatie in cuantum de 10% din pretul de pornire al licitatiei care se va achita in contul deschis pe numele debitoarei Arvi Agro S.R.L. Garantia nu este purtatoare de T.V.A.; actele de identificare a persoanei juridice/fizice, imputernicire pentru persoana care reprezinta societatea cu mentiunea ca are mandat de a licita indiferent de suma, stampila. Taxa de participare se va achita in contul lichidatorului judiciar deschis la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar, prin e-mail sau fax, cel tarziu cu 1 zi lucratoare inainte de ziua licitatiei, pana la ora 16.00. Ofertantii care se inscriu la licitatie, dar nu participa, pierd toate sumele avansate in vederea participarii la licitatie. Neplata pretului in termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitatiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achizitionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vanzare in sarcina cumparatorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vanzare, sub sanctiunea decaderii, se va adresa lichidatorului judiciar si va face dovada pana in ziua licitatei. Informatii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau la tel: 0744520508, 0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
Filarmonica „Moldova
30/01/2023 12:10

FILARMONICA „MOLDOVA” IASI – CONCERTE in perioada 09 – 17 februarie 2023 JOI, 09 februarie 2023 – CONCERT CORAL   JOI, 09 februarie 2023, Corul Academic „Gavriil Musi ...

 Un elev din doi este victima bullyingului
30/01/2023 12:08

Conform datelor oficiale, in sistemul de educatie a fost inregistrată o crestere cu aproape o treime a situatiilor de bullying sesizate, in anul scolar 2021-2022, prin comparatie cu anul scolar anterior (10.97 ...

Iaşul, sufocat de maşini!
30/01/2023 11:15

    În Iaşi se circulă la fel de anevoios, in special la orele de varf. Acest lucru a fost şi este recunoscut de conducerea Primăriei, care susţine că se caută in permanentă solutii pe ...

GALERIE FOTO - Accident la Vatra Putnei. Un șofer a rămas prins în cabină
30/01/2023 11:08

Pompierii militari au salvat, luni, un şofer care s-a răsturnat cu autotrenul pe care-l conducea, rămanand blocat in cabină, a informat ISU Suceava. Accidentul s-a petrecut pe DN 17, pe raza localităţii V ...

Spitalul oraşenesc >, COD SMIS -155480">
30/01/2023 11:02

 Comunicat de presă 30 ianuarie 2023 Lansarea proiectului << Creşterea capaciţătii de ingrijire şi tratament a bolnavilor de SARS COV 2 in Spitalul orăşenesc "loan Lascăr" Co ...

Un conac în stil neogotic din judeţul Neamţ se vinde cu 350.000 de euro - FOTO
30/01/2023 09:44

 Conacul Bogdan, monument istoric cu turn din Gadinţi, in judeţul Neamţ, a fost scos la vanzare pentru suma de 350.000 de euro, anunţă Romania Sotheby's International Realty.    Castelul B ...

Un ieşean se ia la trântă cu ANPC
30/01/2023 09:15

Vasile Cazan, reprezentantul Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor şi Intereselor Consumatorilor, o organizatie neguvernamentală din Iaşi, acuză Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor d ...

S-au scumpit abonamentele la parcările din oraş
30/01/2023 07:59

  În conformitate cu HCL nr. 127/2022 privind adoptarea impozitelor si taxelor locale si a altor sume care se fac venit al bugetului local pentru anul 2023, incepand cu 01.01.2023 valoarea tuturor c ...

FOTO: Accident rutier în localitatea Agapia! Trei autoturisme, ce  erau parcate au fost avariate
30/01/2023 07:51

 Astăzi, 29 ianuarie, in jurul orei 15:00, politistii Formatiunii Rutiere Targu-Neamt au fost sesizati cu privire la producerea unui eveniment rutier pe  DN 15C, in localitatea Agapia.   Din p ...

Deszăpezire fără probleme, la Iași
30/01/2023 06:59

    Întrucat in municipiul Iasi s-au inregistrat ninsori la finele săptămanii trceute, primarul Mihai Chirica a dispus tuturor directiilor si societătilor comerciale din subordinea municipa ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei