Ce se întâmplă dacă hrănești porumbeii dintr-un oraș important al României. Măsura ar fi bună și la Iași

porumbei

Dimensiune font:

| 14-04-2021 17:49

Rodica Militaru și Răzvan Stana, doi consilieri locali din partea USR-PLUS, au explicat, marți, de ce au gândit un regulament nou pentru animalele de companie și amenzi de până la 200 de lei pentru cei care hrănesc animalele pe domeniul public. Ei cred că porumbeii distrug clădirile din Cetate și că se vor muta în parcuri dacă nu vor mai fi hrăniți.

Primăria Timișoara are în discuție un nou „regulament pentru deținerea animalelor de companie și accesul persoanelor însoțite de animale de companie în municipiul Timișoara”. Există, de asemenea, o propunere și pentru modificarea HCL 371/2007 privind constatarea și sancționarea contravențiilor pe teritoriul Timișoarei, care include mai multe amenzi.

Conform noului regulament, timișorenii care vor să adopte un câine sau o pisică nu mai au nevoie de acordul vecinilor. Este totuși necesar un acord dacă apar reclamații „confirmate” de la vecini, pentru disconfortul produs de animale. La capitolul amenzi noi sunt prevăzute sancțiuni între 100 și 200 de lei pentru cei care sunt prinși că hrănesc animalele și păsările pe domeniul public. Propunerile sunt încă în discuție și va fi organizată și o dezbatere publică, după care vor intra în consiliul local.

Rodica Militaru și Răzvan Stana sunt doi dintre consilierii locali USR-PLUS care au gândit noul regulament, împreună cu Direcția de Mediu din Primăria Timișoara. Ei au încercat să explice ce idei au stat la baza propunerilor. Cea care a iscat cele mai multe reacții, în special pe Facebook, se referă la hrănirea animalelor.

„Există diverse abuzuri care ne-au fost semnalate în privința acestui articol, al hrănirii animalelor. Una este să hrănești un animal ocazional, alta este să hrănești sistematic cu sacul într-un anumit punct, creând astfel disconfort unor cetățeni ai orașului. Când mergi să hrănești sistematic cinci-zece câini, pe o stradă sau pe un teren viran, acesta este un abuz. (…) Dacă treceți pe stradă și hrăniți un câine, cred că nimeni nu vă va da amendă. Dar dacă mergem în fiecare seară într-un loc prestabilit și aruncăm saci cu mâncare unor animale nu le facem niciun bine”, a precizat alesul local.

Potrivit acestuia, amenzile cuprinse între 100 și 200 de lei nu sunt chiar pentru toată lumea.

„Nimeni nu va sancționa un copilaș care hrănește cu un pumn de grăunțe niște porumbei. Noi așa credem și vom instrumenta împreună cu aparatul executiv și organele abilitate în acest sens. În Ungaria, în parcuri, este interzisă hrănirea, amenda este de până la 200 de euro. Parisul a angajat, să spunem așa, păsări de pradă ca să facă un control al porumbeilor. Londra, Viena, Helsinki interzic hrănirea porumbeilor”, a completat Stana.

El a adăugat că porumbeii nu vor muri de foame dacă nu vor fi hrăniți în centrul Timișoarei.

Sursa -  www.tion.ro 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:12

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Ghinion pe șosea: Un copac s-a prăbușit peste o mașină cu 5 copii, între Bistriţa și Vatra Dornei
29/03/2024 10:08

Trei copii cu varste intre 13 şi 4 ani au fost duşi la spital, după ce un copac a căzut pe maşina in care se aflau alături de părinţi şi de alţi doi fraţi, in localitatea Mureşenii Bargăului, din B ...

Cutremur cu magnitudinea 5,7 în sudul Greciei, vineri dimineață
29/03/2024 10:05

 Un cutremur cu magnitudinea 5,7 s-a produs vineri dimineată in sudul Greciei, in largul coastei de vest a Peloponezului, potrivit Reuters. Acesta a fost precedat de un seism cu o intensitate mai mică. ...

O dronă militară s-ar fi prăbușit lângă Brăila
29/03/2024 09:24

Este alertă in Brăila, după ce o dronă militară s-ar fi prăbusit joi seară pe un camp, la aproximativ 15 kilometri de oras, in Insula Mare a Brăile. Autoritătile au ajuns in zonă si au izolat perimet ...

Lucrurile se complică pentru Ucraina! Comitetul de Anchetă rus confirmă acuzațiile lui Vladimir Putin
29/03/2024 05:10

Anchetatorii ruşi au declarat joi că autorii atentatului comis la o sală de concerte de langă Moscova au primit sume importante de bani trimise din Ucraina, in timp ce Kievul neagă orice implicare in atac, ...

Răsturnare de situație: serviciile secrete americane nu au oferit Rusiei toate informațiile despre posibilul atac terorist
29/03/2024 05:07

Agentiile de informatii americane nu au oferit Federatiei Ruse toate datele pe care le aveau despre amenintarea teroristă de la mallul Crocus. Serviciile secrete din SUA se temeau să-si dezvăluie sursele. S ...

Baza de la Kogălniceanu stârnește îngrijorare la Kremlin - Rușii cred că NATO se pregătește de război la Marea Neagră
29/03/2024 05:02

Activităţile NATO din Europa de est şi din regiunea Mării Negre sunt concentrate pe pregătirea aliaţilor săi pentru o potenţială confruntare cu Rusia, a afirmat Ministerul de Externe rus joi, menţiona ...

Dezvăluirea momentului! Cum încerca Rusia să descurajeze ţările din UE să ajute Ucraina. Republica Cehă a demascat reţeaua finanţată de ruși
29/03/2024 04:57

Serviciile de informaţii cehe au demascat o reţea finanţată de Moscova care răspandea propaganda rusă despre Ucraina şi işi extindea influenţa pană in Parlamentul European, a anunţat miercuri prim-mi ...

Anchetatori ruşi susțin că autorii atentatului de la Moscova aveau ”legături cu naţionaliştii ucraineni” şi au primit sume ”importante” de bani şi criptomonede din Ucraina. Ei anunţă arestarea unui nou suspect
29/03/2024 02:54

Anchetatorii ruşi dau asigurări joi că autorii atentatului de la periferia Moscovei, soldat cu 143 de morţi, aveau ”legături cu naţionaliştii ucraineni” şi au primit sume ”importante” de bani pr ...

Meteorologii ANM anunță o schimbare radicală a vremii: vom avea parte de un șoc termic
28/03/2024 20:23

În ultimele două săptămani am avut parte de ploi sau chiar ninsori, dar si temperaturi scăzute. Directorul executiv al ANM, Florinela Georgescu, anuntă insă o schimbare radicală a vremii, cu temper ...

Un bărbat din Brașov și-a construit o “vilă”, perfect LEGAL, pe un bloc cu 8 etaje. Construcția e acolo de mai bine de 10 ani
28/03/2024 16:30

Un bărbat din orasul Brasov si-a construit o căsută pe un imobil cu 8 etaje. Mai mult, constructia este perfect legală are deja o vechime de mai bine de un deceniu. Astfel, acum cateva zile a apărut pe re ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei