Cel mai mare miting aviatic din zona Moldovei, la Bacău
Dimensiune font:
Cel mai mare miting aviatic din zona Moldovei va avea loc la Baza Aeriană 95 Bacău „Erou Căpitan Aviator Alexandru Şerbănescu”, unde se organizează şi în acest an „Ziua Porţilor Deschise”. Evenimentul, care de obicei atrage mii şi mii de băcăuani, dar şi spectatori din toată Moldova, va avea loc sâmbătă, 9 iunie, începând cu ora 10, pe Aerodromul Bacău, unde se pregăteşte un spectacol aviatic de amploare şi o expoziţie a tehnicii de zbor şi altor echipamente militare. Invitaţii speciali vor fi membrii Aeroclubului Român sau Iacării Acrobaţi. Pe cer vor fi putea văzute avioanele de vânătoare F-16 Fighting Falcon, relativ recent aflate în dotarea Aviaţiei militare române, avioanele MIG-21 Lancer, 0IAR-96, IAK-52, precum şi „burtoasele” de transport C-27 Spartan şi C-130 Hercules. Şi nu în ultimul rând, spectacol vor face şi elicopterele IAR-330 PUMA, de la Baza 95 Bacău. Forţa motoarelor va fi demonstrată nu doar de aviaţie, dar şi de motocicliştii de la Moldavia Bikers. Pentru spectatori, este importat de ştiut că intrarea în incinta pistei se face prin strada Condorilor, imediat după poarta Aerostar. Florin CRĂCIUN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau