Celebrul pod de la Crasna va intra în reabilitare
Dimensiune font:
În acest an vor începe lucrările de reabilitare a podului rutier de la Crasna, obiectiv „uitat” acum câţiva ani, când s-a făcut reabilitarea DN 24 Crasna-Iaşi
Prefectul de Vaslui, Eduard Popica a anunţat că, în curând, vor începe lucrările de execuţie în vederea reabilitării podului rutier de la Crasna, care a rupt multe maşini de vasluieni şi un numai în decursul timpului. „Anul trecut, am reuşit să-mi onorez o promisiune, cea privind reabilitarea infrastructurii rutiere de la cea mai importantă poartă a Uniunii Europene de pe teritoriul judeţului Vaslui, respectiv a Vamei Albiţa. Am plăcerea să vă anunţ că au fost finalizate Studiul de Fezabilitate şi celelalte documente necesare, aşa că, undeva în luna martie, ar putea avea loc licitaţiile pentru desemnarea firmei care se va ocupa de proiectarea şi reabilitarea acestui obiectiv atât de important pentru legăturile cu sudul judeţului şi a ţării. Dacă lucrurile vor merge bine, sperăm să asistăm la începerea efective a lucrărilor, poate chiar în acest an, sau la începutul anului viitor”, a declarat Eduard Popica.
Trebuie spus că, în urmă cu circa 7 ani, când CNAIR, pe atunci CNADR, a alocat fonduri pentru modernizarea drumului european E581 Bârlad Albiţa, şi a drumului naţional DN24 Crasna Iaşi, a fost uitată o porţiune de 600 de metri, care porneşte din sensul giratoriu de la Crasna către livada Mãrul de Aur, incluzând şi podul rutier peste râul Bârlad, pod aflat în stare avansată de degradare, şi pe care se circulă alternativ pe un singur sens. De câţiva ani, conducerea judeţului, respectiv a CJ Vaslui, cu sprijinul Prefecturii, face diligenţe pe lângă Ministerul Transporturilor pentru alocarea de fonduri în vederea reabilitării respectivei porţiuni de drum, inclusiv a podului, intervenţii rămase până acum fără nici un rezultat. Ovidiu IANCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau