Chef cu fete în chiliile Episcopiei Huşilor
Dimensiune font:
* doi călugări au încins o petrece în compania unor fete, iar pozele de la bairamul din 2011 au apărut pe internet * cei doi monahi au recunoscut faptele şi şi-au luat angajamentul scris că se vor îndrepta * au fost pedepsiţi cu „dojană arhierească“
Nici nu s-au stins bine ecourile revoltei de la Bozia şi Sărăţeni, unde enoriaşii s-au bătut cu reprezentanţii Episcopiei Huşilor apărându-şi preoţii caterisiţi, că un nou scandal a ieşit la iveală. În presa centrală au apărut fotografii cu doi călugări care petreceau în compania unor fete în incinta Episcopiei.
Fanurie şi Nectarie au călcat strâmb
Mai-marii BOR s-au sesizat şi au trimis un comunicat de presă. „Episcopia Huşilor a luat act cu mâhnire şi profundă întristare de situaţia creată de către cei doi vieţuitori ai Mănăstirii Sf. Ap. Petru şi Pavel Huşi, ieromonahul Pascal Florin (Fanurie) şi ierodiaconul Ştefan George (Nectarie), considerând complet nepotrivită şi inadecvată condiţiei de monah conduita celor doi, după cum reiese din fotografii”, spun reprezentanţii Bisericii.
Din declaraţiile scrise ale persoanelor în cauză rezultă faptul că fotografiile au fost realizate în anul 2011, cu prilejul aniversării zilei onomastice a părintelui Florin Pascal, iar invitaţii sunt rude şi apropiaţi ai celor doi. „Ca urmare a incidentului, pentru pocăinţă şi îndreptarea celor doi slujitori, Centrul Eparhial Huşi a hotărât ca ieromonahul Pascal Florin să fie oprit total de la săvârşirea lucrărilor sfinte pentru o perioadă de 30 zile şi i s-a ridicat duhovnicia (dreptul de a mai spovedi) pentru o perioadă de 2 ani, iar ierodiaconul Ştefan George a fost pedepsit cu avertisment şi dojană arhierească”, anunţă BOR.
Iertare, cerută în scris!
Episcopia Huşilor îşi exprimă regretul faţă de situaţia creată şi cere iertare pentru tulburarea şi confuzia produsă în rândul credincioşilor de comportamentul celor doi.
Vasluienii sunt şocaţi de acest nou incident şi spun că vor ajunge să îşi piardă încrederea în feţele bisericeşti. „Eu respect feţele bisericeşti, dar am ajuns să mă îndoiesc de moralitatea lor. Dacă vrei petreceri, nu te călugări, că nu poţi fi şi cu sufletul în rai şi cu distracţia aici pe pământ”, a spus vasluianca Maria Creţu.
Cei doi şi-au luat angajamentul scris că se vor îndrepta, în caz contrar vor fi trimişi în judecata Consistoriului Monahal pentru depunere din treapta preoţiei şi excludere din monahism.
Simona Pop
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Comentarii
iuyuhykjlok
Jul 31, 2013
la numai 55 de ani, un român se zbate la limita dintre viaţă şi moarte. el şi-a pierdut total capacitatea de muncă din cauza numeroaselor afecţiuni grave de care suferă. drept urmare, banii pentru tratamente sunt din ce în ce mai puţini, iar omul este condamnat la moarte. citeşte în continuare povestea cutremurătoare a lui mihai feraru, aşa cum ne-a relatat-o chiar el într-un mail trimis pe adresa redacţiei. „ma numesc mihai feraru de 55 ani, sunt foarte bolnav din 1994, primul infarct l-am suferit in 1994 eram la serviciu, al doilea infarct l-am suferit in1998, dupa primul infarct am suferit primul accident vascular din trunchiul cerebral, dupa care am ramas cu o paralizie pe partea dreapta asta s-a intamplat in 1995, al doilea accident vascular cerebral l-am suferit in anul 2000, in 2004 am fost diagnosticat cu diabet zaharat, de atunci si in prezent fac injectii cu insulina de patru ori pe zi, acuma de 2 ani am fost descoperit cu poliartrita reumatoida, am ajuns sa pot merge cam 30-40 m dupa care trebue sa fac o pauza, eu nu pot efectua nici un fel de activitate, capacitatea de munca este pierduta in totalitate, numai bunul dumnezeu stie ce fel de viata chinuita duc eu zi de zi, mai ales ca duc lipsa de mancare si medicamente, de aceea fac apel pe aceasta cale catre toti oamenii credinciosi care-l iubeste pe dumnezeu, sa ma ajute si pe mine din putinul lor, iar dumnezeu si maica domnului sa le rasplateasca darul inzecit, si cu multa sanatate. pentru asta eu am un cont deschis la banca; raiffaisen bank in romania are nr ro93rzbr0000060001059026 in lei .si-n euro nr ro72rzbr0000060004438690.pe nume mihai feraru cod zwift: rzbrrobu”.. eu am ca martor pe dumnezeu, ptr ca numai el stie si vede totul, si tot dumnezeu ne va judeca pe fiecare ptr faptele noastre, iertati-ma. adresa mea postala este: mihai feraru oficiul postal nr 1 vaslui, casuta postala 95, localitatea vaslui jud vaslui romania, tel 0040761887298. doamne ajuta,,, a-r,, daca vreti sami dati un raspuns o puteti face pe aceasta adresa de meil, multumesc.
Adauga comentariul tau