Colaborare între SABS și FEAA Iași

3feea

Dimensiune font:

| 08-12-2022 23:59
Asocierea îi vizează în special pe masteranzii de la programul de Marketing

 

SABS, companie românească, activă de peste 18 ani în zona serviciilor și produselor IT, anunță colaborarea cu Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iași. Astfel, se oferă posibilitatea de participare la internship-uri și implicare activă în dezvoltarea de software pentru studenții facultății. În acest moment sunt vizați în principal studenții de la specializarea Marketing, iar colaborarea se va extinde către specializarea Informatică Economică.

Parteneriatul a debutat cu o sesiune de Q&A cu referire la o aplicație care își propune să schimbe paradigma controlului parental, dezvoltată integral de SABS. La sesiune au participat studenții de la programul de master „Analiză și Strategii de Marketing” din cadrul FEAA. „În ceea ce dezvoltăm, ne dorim input-ul fresh al studenților din Iași, tineri pe care îi știm creativi și implicați. Este principalul motiv care ne-a determinat să ducem acest proiect între ei. Vom premia ideile venite din partea masteranzilor și vom implementa ceea ce ne oferă ei ca răspuns valid la analizele noastre”, explică Valentin Carnei, fondator SABS și Project Manager al aplicației.

„Marketing-ul e viu si dinamic, iar un program de masterat are nevoie de resurse active, din piață, pentru a fi motivant pentru cei ce îl urmează și atractiv pentru studenții de la ciclul de licență. Am întâlnit la SABS un proiect inovator, dar și deschiderea necesară pentru a ne implica studenții direct în promovarea ulterioară lansării aplicației. Îmi doresc să continui colaborările de acest gen și la alte programe de licență și master, cu dorința de a-i ține conectați pe studenții noștri cu realitatea și de a le crea perspective atractive de angajare încă din perioada de studiu”, a adăugat lect. univ. dr. Adrian Monoranu (FEEA).

Prim pas

FEAA, parte a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, a devenit recunoscută în ultimii 10 ani pentru implicarea în piața muncii și colaborările dezvoltate cu mari investitori și companii cu activitate la nivel local și național. Prin această colaborare, SABS se alătură eforturilor cadrelor universitare de aici de promovare a valorilor reale din piață și de încurajare a talentelor din diferite arii de studiu și activitate. „SABS se află pe un trend de creștere al business-ului, în care dorim să implicăm cât mai mult și vocile locale, pentru că vorbim de un brand născut în inima Moldovei. Colaborarea cu Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor cu este un prim pas în acest sens și suntem convinși că va crea perspective interesante pentru studenți și beneficii pentru companie”, a concluzionat Bogdan Ciobanu, SABS General Manager. Lucian STATE

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 7 Tribunalul Neamţ, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1238/103/2021, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei și de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunrilor imobile şi mobile din patrimoniul debitoarei S.C. „Star Construct” S.R.L., cu sediul în loc. Târgu Neamţ, judeţul Neamţ, după cum urmează: Nr. crt. Denumire activ Adresa Valoare -lei- 1. Imobil – teren intravilan curţi-construcţii cu o suprafaţă de 414 m.p. Loc. Târgu Neamţ, bd. Ștefan cel Mare, nr. 92, jud. Neamţ 188.500,00 2. Aparatură birotică: calculator, monitor, imprimantă, xerox -- 5.712,00 TOTAL * 194.212,00 Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus şi nu conţine TVA. Vânzarea se va face conform regulamentelor de vânzare aprobate de către adunarea creditorilor din data de 06.09.2022. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 13.04.2023, ora 1200 şi se vor organiza şedinţe la un interval de 7 zile pentru bunurile imobile şi mobile, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei pentru fiecare bun, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei, a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini pentru bunurile imobile este 1.000 lei, iar pentru bunrile mobile este de 100 lei, şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul – verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035, 0727/850.575. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 5 Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1518/89/2019, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. CLUB TOMA S.R.L. Huşi, cu sediul în mun. Huşi, judeţul Vaslui. Nr. crt. DENUMIRE ACTIV Valoare - lei - 1. Echipamente tehnologice 34.569,50 2. Aparate, instalaţii 1.074,00 3. Mijloc de transport 197,50 4. Aparatură birotică 380,50 Total 36.221,50 Preţul de pornire al licitaţie este cel de mai sus și nu conţine T.V.A.. Vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare şi hotărârea Adunării creditorilor din data de 23.09.2022. Vânzarea în bloc prin licitaţie publică pentru bunurile mobile va avea loc la data de 27.03.2023, ora 1000 şi se vor organiza şedinţe săptămânal, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini – 500 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
 „Iertarea este mai presus de ego, dacă îți dorești să fii bine cu tine”
25/03/2023 16:04

Ca in fiecare an, dedicăm luna martie tuturor doamnelor si domnisoarelor cu rezultate deosebite in ceea ce fac. Tuturor le dorim să aibă o viată frumoasă, să isi implinească toate visele si să aducă me ...

  „Dacă mâine aș putea să schimb lumea, aș întoarce-o cu fața către Dumnezeu”
25/03/2023 14:38

Ca in fiecare an, dedicăm luna martie tuturor doamnelor si domnisoarelor cu rezultate deosebite in ceea ce fac. Tuturor le dorim să aibă o viată frumoasă, să isi implinească toate visele si să aducă me ...

Judeţul Iaşi are, oficial, 8.501 şomeri
25/03/2023 13:42

Conform evidenţelor AJOFM, la finele lunii februarie a acestui an erau inregistraţi 8.501 şomeri in tot judeţul Iaşi. Procentual, asta inseamnă 3,17% din totalul forţei de muncă. Aproximativ aceeaşi si ...

După ce a fost la 10 medici, o femeie din Târgu Mureş şi-a găsit salvarea la Iaşi
25/03/2023 12:45

Medicii de la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi au oferit posibilitatea unei femei din Targu Mureş să işi ţină in continuare in braţe cei patru copii. Femeia de 37 de ani a venit la Iaşi fără a mai ...

„Zborul devine sigur și strălucitor dacă ai oameni care cred în tine!”
25/03/2023 12:45

  Una dintre cele mai importante calităti ale unei persoane este frumusetea sufletului care poate fi  dublată de cea fizică. De cele mai multe ori, se accentuează reciproc. Sentimentele calde fat ...

  „Dacă mâine aș putea schimba lumea, aș umaniza sistemul medical”
25/03/2023 12:14

 - O viată dedicată sănătătii. Cum a inceput această călătorie intru binele oamenilor? - Din copilărie am avut o inclinatie pentru a face bine. Sunt născută la poalele muntilor Tibles, in comun ...

Fiul Spaniei, zisă Anglia, îşi urmează mama în puşcărie
25/03/2023 11:40

Despre Spania Drugu, zisă Anglia, 43 de ani, am scris in urmă cu o săptămană, cand Curtea de Apel i-a respins cererea de anulare a sentinţei prin care fusese condamnată la zece ani de inchisoare. Femeia ...

Centrele culturale, chemate să-şi ia în primire sediile de la Palatul Braunstein
25/03/2023 11:30

Proaspăt reabilitat si refunctionalizat, Palatul Braunstein va găzdui Centrul Cultural European, noua institutie urmand să promoveze proiectele culturale locale, nationale si europene, sustinand totodată va ...

„Femeia are o menire mult mai importantă - dă naștere lumii pe care o conduce bărbatul”
25/03/2023 11:26

Ca in fiecare an, dedicăm luna martie tuturor doamnelor si domnisoarelor cu rezultate deosebite in ceea ce fac. Tuturor le dorim să aibă o viată frumoasă, să isi implinească toate visele si să aducă me ...

Teroristul din Belceşti, cel cu nevasta ostatică în coteţ, a fost arestat
25/03/2023 10:59

 Am relatat, săptămana trecută, despre spectaculoasa operaţiune de comando intreprinsă de o echipă de intervenţie a S.A.S., in urma căreia „mascaţii” au reuşit să elibereze ostatica ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei