Colocviu în limba franceza la Universitatea ,, Vasile Alecsandri” din Bacău
Dimensiune font:
A VIII-a ediţie a Colocviului internaţional ,,Le plaisir de dire, le plaisir d'écrire, de lire”, organizat de grupul de cercetare ,,Espaces de la fiction”, colectiv afiliat Centrului de cercetare al formelor discursive contemporane din Bacău, şi-a început, ieri, lucrările la Universitatea ,,Vasile Alecsandri”. Subiectul, axat - aşa cum o sugerează şi genericul evenimentului - pe plăcerea lecturii, a scrisului şi a cuvântului rostit, este abordat de cadrele didactice universitare şi studenţi români, cercetători de la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei Bucureşti, împreună cu reputaţi profesori şi cercetători de la cercetători de la Şcoala Normală Superioara din Paris, Universitatea Paris 3, Universitatea ,,Paul Valéry” Montpellier 3 şi Şcoala Normală de Limbi Străine a Universităţii Naţionale din Ha Noi, Vietnam. Mai sunt prezenţi reprezentanţi ai unor instituţii de învăţământ superior din Austria, Belgia, Turcia.
„Pe parcursul celor două zile de desfăşurare, 25 de participanţi îşi vor prezenta în plen şi pe ateliere de dezbateri cele mai recente reflecţii în domeniul limbii şi literaturii franceze şi francofone, dar şi al analizei discursului argumentativ, didactic ori teatral”, a declarat prorectorul universităţii băcăuane, prof. univ. dr. Adriana Gertrude Romedea.
Ionuţ Şerban
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau