Combaterea poluării, piatra de încercare a Primăriei ieşene

2poluare

Dimensiune font:

| 19-03-2019 00:00

Zilele trecute a fost publicat Raportul cu privire la stadiul realizării măsurilor din Planul de calitate a aerului pentru 2018 * dacă măsuri precum îmbunătăţirea parcului auto al CTP, Salubris şi Citadin au un grad mare de implementare, cele vizând realizarea unor variante ocolitoare pentru traficul greu există doar la nivel de intenţie


Municipalitatea ieşeană a lansat în dezbatere publică proiectul de hotărâreprivind aprobarea Raportului cu privire la stadiul realizării măsurilor din Planul de calitate a aerului în Iaşi, pentru indicatorul PM10 aferent anului 2018. Documentul reprezintă  setul de măsuri cuantificabile din punct de  vedere al eficienţei lor (diminuarea concentraţiilor de PM 10 în aer) pe care Primăria Municipiului Iaşi trebuie să le aplice, astfel încât să fie atinse valorile limită pentru particule în suspensie.

Prima măsură este şi cea mai avansată ca grad de îndeplinire, atât timp cât este vorba de modernizarea parcului auto destinat transportului public. Reprezentanţii Primăriei susţin că prin achiziţia celor 100 autobuze având norma de poluare Euro 6 şi a încă 44 autobuze electrice şi 32 de tramvaie (achiziţie care se va finaliza anul acesta), la care se adaugă două scări mecanice şi o automacara, stadiul realizării măsurii este de 90%. 

Modernizarea parcului auto al SC Salubris este o altă măsură pusă deja în practică. În 2018 au fost cumpărate 20 autospeciale având norma de poluare Euro 6, iar pentru anul în curs au fost demarate procedurile de achiziţie pentru utilaje şi mijloace de transport cu aceeaşi normă de poluare. Este vorba de autogunoiere compactoare 12 mc cu sistem de cântărire, , autogunoiere compactoare de 7 mc cu sistem de cântărire, autospecială pentru curăţat albiile râurilor, autoutilitară cu 3 locuri si platformă cu prelată, autoutilitară cu 5 locuri şi benă, autocontainer, autobasculanta şi autovehicul multifuncţional pentru deszăpezire. Într-un stadiu ceva mai redus, de 55%, se află măsură referitoare la modernizare parcului auto al SC Citadin SA, cu menţiunea că durata de implementare a măsurilor este de doi ani.

Aer mai curat pe Şoseaua Naţională

În ceea ce priveşte infrastructura rutieră, sistematizarea zonei Pod de Piatră, s-a materializat prin edificarea unei noi străzi cu lungime de 6,235km, pentru decongestionarea traficului. Tot aici, lucrările de sistematizare rutieră au vizat modernizarea  reţelei de termoficare aferente amplasamentului Şoseaua Naţională. „Ca urmare a implementării consecutive a trei proiecte diferite, coroborat cu toate condiţionalităţile impuse de operatorul de termoficare în virtutea obligaţiei ca acesta să asigure furnizarea continuă a agentului termic, inclusiv în zonele supuse intervenţiei, s-a înregistrat o întârziere în implementarea măsurii 1.4 din Planul de calitate a aerului cu aplicabilitate din august 2018”, spun oficialii Primăriei.

Greu cu rutele ocolitoare

Realizarea depozitului logistic de mărfuri lângă  drumul de centură (produse  farmaceutice, alimentare şi nealimentare) este o altă măsura cuprinsă în plan, care a fost implementată într-un procent de 10%. Eliminarea traficului greu în municipiul Iaşi prin crearea staţiilor de transfer, presupune ca la marginea oraşului să existe hale la care tirurile de marfă să aibă acces, marfa fiind preluată cu mijloace de transport de până la 3,5 tone, care vor transporta ulterior marfa la destinaţia finală, reducându-se astfel accesul mijloacelor de transport aferente traficului greu în municipiul Iaşi. Până în prezent s-a studiat necesitatea realizării unui parteneriat public - privat şi fundamentarea unui plan de afaceri, în condiţiile în care realizarea măsurii este condiţionată de modificările legislative ulterioare în domeniul parteneriatelor public private. Totodată edificarea investiţiei pe amplasamentul preconizat a fost stopată de hotărârile judecătoreşti definitive prin care terenul a intrat în posesia unor persoane fizice. „Acest fapt a condus la necesitatea găsirii unui nou amplasament pe raza UAT Comuna Miroslava, fapt ce implică necesitatea transferării măsurii în cadrul planului de menţinere a calităţii aerului. Suplimentar, având în vedere necesitatea optimizării traficului urban în municipiul Iaşi, în vederea conformării la Directivele Europene cu referire la mobilitatea urbană şi sănătatea populaţiei, pentru fundamentarea judicioasă a unui plan de măsuri ce urmează a fi aplicat şi a strategiei de transport (respectiv crearea de staţii transfer marfa) s-a solicitat reprezentanţilor supermarketurilor (marilor operatori locali) precum şi agenţilor economici cu volum foarte  mare  de activitate, completarea unui chestionar. Astfel, a fost posibilă analizarea situaţiei existente în municipiul Iaşi (un inventar al tranzitului comercial) în ceea ce priveşte volumul de marfă transportat, traseele şi destinaţiile semnificative, intervalul orar de operare şi timpii medii de descărcare a mărfii, corelate cu capacitatea mijloacelor de transport”, se arată în raport.

Dezvoltarea de rute ocolitoare pentru transportul de marfă este o altă măsură cuprinsă în plan. „Deşi la nord de municipiul Iaşi se prevede apariţia autostrăzii, aceasta nu va putea fi suficient de atractivă pentru traficul local şi nu va putea degreva reţeaua locală a municipiului Iaşi de traficul de tranzit de scurtă şi medie distanţă. De aceea acest proiect va descărca zona de nord a municipiului Iaşi de tranzitul traficului de marfă, îmbunătăţind conectivitatea reţelei în nordul municipiului unde legăturile inelare lipsesc”, se menţionează în document. Se vor realiza în acest scop 21,2 km drum, iar finalizarea acestei măsuri este în responsabilitatea CNAIR - Direcţia de Dezvoltare Drumuri Naţionale Poduri şi Variante Ocolitoare, datorită faptului ca tronsoanele de drum intră în raza de competenţă a unor alte UAT-uri. La fel stau lucrurile şi pentru reabilitarea străzii Trei Fântâni, care corespunde reabilitării ultimului tronson al variantei de ocolire sud. În acest caz urmează a se reabilita 4,22 km drum, în colaborare cu CNAIR

Piste pentru biciclişti şi spaţii verzi

La capitolul extindere artere de circulaţie figurează realizarea unei legături între zona comercială ERA - Centura uşoară Sud - DC 27. Legătura îmbunătăţeşte conectivitatea pe direcţia sud-vest şi va avea o lungime de 1,1 km. De asemenea, în cursul anului 2018 s-a realizat studiul pentru construirea a 3 poduri peste cursul de apă Bahlui care să optimizeze traficul auto uşor din zona Cicoarei. De asemenea au fost demarate procedurile de preluare a pasajului rutier din zona complexului comercial ERA şi a drumului perimetral.

Printre măsuri mai figurează stimularea introducerii vehiculelor electrice şi hibride în activitatea de taximetrie (realizare 5%), prin acordarea de  facilităţi. De asemenea, prin proiectul  „e-Move – Staţii de reîncărcare vehicule electrice în Municipiul Iaşi”,  se are în vedere amplasarea a 9 staţii de reîncarcare vehicule electrice, în două etape de implementare. Dezvoltarea zonelor de acces pentru pietoni prin amenajarea de trotuare şi alei pietonale inclusiv piste pentru biciclişti, construirea unui pasaj suprateran cu o bandă carosabilă pe direcţia Podu de Piatră - Bd. Tudor Vladimirescu pe axul Splai Bahlui Mal Drept în continuarea arterei auto nou create şi a unui pasaj suprateran pe direcţia Bd. Prof Dimitrie Mangeron - Podu de Piatră pe axul Splaiului Bahlui Mal Stâng sau întreţinerea şi extinderea spaţiului verde sunt alte măsuri care, în opinia municipalităţii, vor duce la diminuarea gradului de poluare în oraş. Dan CONSTANTINESCU

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:12

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei