Competiţie internatională de comunicare a ştiinţei
Dimensiune font:
British Council România organizează FameLab 2019, una dintre cele mai mari competiţii internationale de comunicare a ştiinţei din lume. Aflată la a XI-a ediţie în România, competiţia FameLab se adresează tinerilor cu vârsta de peste 19 ani care studiază sau lucrează în domeniul ingineriei, medicinei, tehnologiei, biologiei, chimiei, fizicii sau matematicii.
Înscrierea la FameLab se poate face online, prin trimiterea unei prezentări video de maximum 3 minute despre un subiect ştiinţific sau tehnologic la alegere, până la data de 31 martie. Din rândul celor care se înscriu cu o prezentare video, juriul îi va selecta pe cei care vor merge în etapa preselecţiilor regionale pe baza aceloraşi criterii folosite în evaluarea concurenţilor care susţin prezentări de pe scenă: conţinut, claritate şi carismă. Prezentările, inclusiv la etapa naţională, vor fi în limba română.
Preselecţia regională organizată de British Council, în parteneriat cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, se va desfăşura pe 5 aprilie, în Sala Conduent HR Lab.
Teona SOARE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau