Concursul de povesti Ion Creanga

Dimensiune font:

Concursul naţional „Ion Creangă” de creaţie literară – Poveşti

| 12-02-2019 06:07

 

 

Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi dă startul înscrierilor în cadrul Concursului Naţional „Ion Creangă” de creaţie literară – Poveşti. Pot participa români de pretutindeni, care nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor (inclusiv din Republica Moldova şi Ucraina). Manuscrisele (maximum 15 pagini), dactilografiate la 2 rânduri, în 5 exemplare, vor fi însoţite de un motto. Numele autorului, vârsta, adresa, numărul de telefon, e-mail-ul se vor afla într-un plic sigilat, pe care va fi scris acelaşi motto şi menţiunea „Poveşti scrise de copii” sau „Poveşti scrise de adulţi”. Textele care nu vor respecta aceste rigori vor fi descalificate.

Ca în fiecare an, premiile se vor acorda în cadrul Zilelor Bojdeucii, eveniment desfăşurat pe 13 şi 14 aprilie. Tot atunci se va lansa volumului „Poveştile de la Bojdeucă”, unde se vor regăsi textele autorilor premiaţi la ediţia din anul 2018.

Conform tradiţiei, poveştile premiate la această ediţie vor fi publicate în volumul „Poveştile de la Bojdeucă”, a cărui lansare va avea loc anul viitor. Termenul limită de trimitere a lucrărilor pentru ediţia a XXVII-a este 31 martie 2019.

Maura ANGHEL

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

 

 

COMUNA ION NECULCE, cu sediul în strada Principală, nr. 1, localitatea Războieni, jud. Iaşi, cod poştal 705311, CUI 4541050, telefon/fax 0232/710880, 0232/710780, email: achizitii@primaria-ionneculce.ro, anunţă: Organizarea unei licitaţii deschise la sediul Comunei Ion Neculce din strada Principală, nr. 1, localitatea Războieni, jud. Iaşi, cod poştal 705311, în data de 15.03.2019. Obiectul licitaţiei îl constituie ÎNCHIRIEREA PĂŞUNII aflată în domeniul privat al comunei Ion Neculce în suprafaţă de 323,3466 ha. Închirierea se poate face pe tarla şi parcele, conform anexei. Durata minimă a închirierii este de 7 (şapte) ani. Documentaţia de atribuire, în vederea participării la licitaţie (aprobate prin H.C.L. nr. 19/28.02.2019), poate fi solicitată de la autoritatea contractantă Comuna Ion Neculce, prin înaintarea unei solicitări în acest sens, achitând suma de 50 lei de la caseria Primăriei Ion Neculce. Documentaţia de atribuire se pune la dispoziţie celor interesaţi pe suport hârtie/ suport magnetic, după achitarea taxei de 50 lei, de către compartimentul de achiziţii. Clarificări cu privire la documentaţia de atribuire vor fi solicitate cel mai târziu până la data de 05.04.2019. Persoanele interesate vor depune la sediul Comunei Ion Neculce actele doveditoare privind calităţile cerute ofertanţilor, în conformitate cu criteriile de eligibilitate prevăzute în documentaţia de atribuire. Garanţia de participare este de 150 lei şi se achită la casieria Primăriei Ion Neculce. Ofertele se vor primi într-un exemplar original, introdus într-un plic închis şi sigilat, până la data de 09.04.2019, ora 09.00 inclusiv, la sediul Comunei Ion Neculce. Plicurile conţinând ofertele se vor deschide la data de 09.04.2019, ora 10.00, la sediul Comunei Ion Neculce. Instanţa competentă în soluţionarea litigiilor apărute Tribunalul Iaşi, adresa Palatul de Justiţie din Iaşi: România, Iaşi, judeţul Iaşi, strada Elena Doamna, nr. 1A, cod poştal 700398, telefon 0232/260600, 0232/248000, 0332/403666. Informaţii suplimentare vor fi solicitate la sediul Comunei Ion Neculce sau la nr. de telefon 0232/710880. Prezentul anunţ cu privire la licitaţia publică pentru închirierea păşunii va fi transmis spre publicare la data de 01.04.2019. Primar, Valeanu Gheorghe
ANUNŢ DE VÂNZARE Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., cu sediul în mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, tel: 0232-243.864; fax: 0232-212.231, e-mail: iasi@insolventa.ro, în calitate de lichidator judiciar al Com-Beton S.A. Iași, cu sediul social în mun. Iaşi, B-dul Chimiei nr. 14, jud. Iaşi, C.U.I. RO5551582, O.R.C. J22/189/1994, numită potrivit Încheierii nr. 349/15.03.2017, pronunţată de Tribunalul Iași, Secţia II Civilă - Faliment, în dosarul nr. 8380/99/2014, anunţă în data de 16.04.2019, ora 12.00, scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, la sediul lichidatorului judiciar din mu. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, a următoarelor active: Nr. activ – Descrierea comercială – Valoare de evaluare (lei, fără T.V.A.) – Valoare de pornire (lei, fără T.V.A.) Activ 2 – Teren intravilan, situat în zona periferică a orașului Moineşti, str. Pct.„ Rampa Utilaje‟, jud. Bacău, lângă pădure, cu sonde de jur-împrejur, St teren de 8.928 mp, categoria „Curți construcții‟, neîmprejmuit, utilități, pretabil la construirea unei fabrici, hale. Identif. imobil: CF nr. 388/N a loc. cds. Moineşti, jud. Bacău (nr. CF nou nr. 60594/oraş Moineşti) cu nr. cds. 521. – 332.400,00 lei – 166.200,00 lei Activ 8 – Fostă autobază amplasată în mun. Dej, str. Bistriței nr. 44, jud. Cluj, în zona industriala a Dejului la iesire spre Bistrita Nasaud, la limita Combinatului de Celuloză și Hârtie Dej și a intreprinderii Mobexpert, ce include teren intravilan, categoria „curți construcții‟, St teren: 3.793 mp, St construită: 27,00 m.p., împrejmuit, betonat (aprox. 90%), utilități, deschidere la DN 17, pretabil pentru spatii depozitare sau productie. Identif. imobil: nr. cds. vechi 749 (top 3475/2/2/2), CF nr. 18837/N (nr. cds. nou 51984-C1 al C.F. nr. 51984) a loc. Dej, nr. cds. 837/2/3, CF. nr. 18837/N (nr. C.F. nou 51987) a loc. Dej, nr. cds. 749 (top 3475/2/2/2); nr. cds. vechi 837/2/2 (nr. cds. nou 51984 al C.F. 51984/Mun. Dej) – 686.800,00 lei – 240.380,00lei Activ 25 – Bunurile mobile situate în mun. Iași, B-dul Chimiei, nr. 14, jud. Iași, compuse din: Echipament tipografie (demontat): Echipament tipografie Korad (nr. inv. 20296), Echipament procesare tipografica (nr. inv. 20322), Echipament procesare tipografica (nr. inv. 20323), Roland VP 540 (nr. inv. 20337), Aparat automat indosariat (nr. inv. 20417), Laminator Roll Lam E 160c (nr. inv. 20338); – 42.700,00 lei – 21.350,00lei Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 15.04.2019, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi. Bunurile se vând libere de sarcini. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare, precum şi condiţiile de participare (inclusiv condiţia prezentării dovezii de depunere a garanţiei de participare în valoare de 10% din valoarea de pornire a licitaţiei), sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, de luni până vineri, orele 09.00 – 16.00, până pe data de 15.04.2019, ora 12.00, în baza unei cereri prealabile (24 de ore). Relaţii suplimentare se pot obţine de pe site-ul www.insolventa.ro și la numerele de telefon: Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.: E-mail: secretariat@insolventa.ro, fax: 0232/212231; tel.: 0232/243864, 0755132473, 0751083082
Dragnea a descoperit cine se face vinovat de lipsa autostrăzilor în Moldova
20/04/2019 23:41

  Preşedintele PSD Liviu Dragnea i-a găsit pe cei care se fac vinovaţi de lipsa autostrăzilor din Moldova- funcţionarii publici şi companiile străine! Prezent azi la Iaşi, preşedintele PSD Liviu ...

VIDEO Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă, așteptați cu miting anti - PSD la Iași - Protestatarii vor să rupă cordonul jandarmilor și să dărâme gardurile
20/04/2019 21:05

 Turneul liderilor PSD continuă si astăzi. După ce ieri au fost prezenti la Botosani, liderul PSD Liviu Dragnea si premierul Viorica Dăncilă sunt asteptati astăzi la Iasi, acolo unde are loc un mitin ...

  Agricola Internaţional Bacău împarte dividende
20/04/2019 16:37

    Unul dintre punctele importante pe ordinea de zi a Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor firmei Agricola Internaţional SA Bacău este aprobarea distribuirii dividendelor aferente exerciţ ...

Comuna Lungani bate toate recordurile în materie de ajutoare sociale!
20/04/2019 15:00

* catalogată drept „cea mai săracă aşezare din Uniunea Europeană”, comuna Lungani reuşeşte tristul record de a inregistra mai mulţi beneficiari de ajutoare sociale decat municipiul Paşcani ...

Alimente expirate, puse la vânzare înainte de Paște
20/04/2019 14:00

  Agentii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, impreună cu reprezentanti ai DSVSA, au acţionat recent in municipiul Iasi, pentru combaterea faptelor de comert ilicit. Au fost verif ...

Prinși șofând fără permis
20/04/2019 13:00

  Agentii din cadrul Secţiei V de Poliţie Rurală Răducăneni au oprit recent, pentru control, in comuna Mosna, un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani. În urma verificărilor efectuate d ...

Individ pedepsit de magistrați pentru delapidare
20/04/2019 12:00

  Un individ a fost pedepsit de către judecătorii ieseni, după ce a fost acuzat că a băgat in propriul buzunar banii firmei. Astfel, magistratii din cadrul Judecătoriei Iasi au dispus condamnarea ...

Un sfert de secol de temniță!
20/04/2019 11:00

  Un individ a fost pedepsit exemplar de către magistrati, după ce a fost acuzat că si-a ucis concubina. Asadar, judecătorii din cadrul Tribunalului Iasi au dispus condamnarea lui Marian Rusu la 25 ...

  Cadou de Florii, la Episcopia Huşilor
20/04/2019 10:19

  În Duminica Floriilor, la Catedrala Episcopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Huşi va avea loc, cu binecuvantarea şi in prezenţa Preasfinţitului Părinte Episcop Ignatie, ...

O nouă şansă pentru tinerii cu dizabilităţi
20/04/2019 10:14

    Un nou centru de zi pentru persoane cu dizabilităţi a fost inaugurat ieri la Piatra Neamţ. Proiectul aparţine Asociaţiei de Sprijin a Persoanelor cu Nevoi Speciale „Luceafărul” ...