INCHIDE
Conducerea Adrem Invest susţine că are proiect tehnic pentru centrala termică a Sucevei
Directorul firmei Andrem Invest, Adrian Bodea precizează într-un comunicat că „investiţia în centrala de cogenerare din Suceava se realizează după un proiect tehnic standard, care a fost implementat cu succes în mai multe ţări din Europa, inclusiv în România”. În comunicat se mai precizează că „proiectul este adaptat la condiţiile reale de sol din municipiul Suceava şi la materialele de construcţii disponibile la nivel local. Adaptarea proiectului tehnic standard se realizează de către firma Trip Expert Deva, companie specializată de proiectare, care a realizat de-a lungul timpului proiecte similare. Adaptarea proiectului se realizează etapă cu etapă, odată cu avansarea lucrărilor, rezultând în final un proiect tehnic local complet”. În şedinţa Consiliului Local de joi, consilierul PDL Costel Tătăranu care coordonează Compartimentul de Stat în Construcţii Suceava, afirma că Inspectoratul ar putea decide sistarea lucrărilor de construire a noii centrale termice din cauză că nu există un proiect tehnic. El spunea că lucrările sunt făcute în baza unei planşe traduse de o firmă din Deva, pe ai cărei reprezentanţi i-a convocat la Suceava pentru explicaţii.
Promisiuni de finalizare la timp a lucrărilor
Conducerea „Adrem Invest” Bucureşti a dat asigurări că noua centrală termică a Sucevei va deveni funcţională la termenul stabilit, adică în luna noiembrie a acestui an. Preşedintele companiei, Adrian Bodea, a declarat, ieri că acest lucru va fi posibil dacă graficul de lucrări va continua să fie respectat şi dacă nu vor apărea alţi factori care ar putea duce la întârzierea acestora. Investiţia este de peste 80 de milioane de euro şi este realizată de societatea „Bioenergy” Suceava, care are printre acţionari compania bucureşteană „Adrem Invest”. Lucrările sunt executate de firma locală „General Construct”.
Oana Șlemco
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Proiectul Sălii Polivalente trebuie reluat de la zero!
Tarife din 2024 pentru profesorii din Iași care vor corecta la Bac
Iașul lui Enescu, într-o expoziție cu documente rare
Iașul pensionarilor se prăbușește
Economia de sufragerie a Iașului
Iașul la mâna a doua. Orașul care vinde tot online
Educația ieșeană, salvată de profesorii pensionari!
Tramvaiul Responsabilității strânge donații pentru câinii Iașului
Scenariile tinerilor cineaști pot deveni filme la Iași
Studenții din Iași își transformă examenul în concert
Ieșenii se tratează cu ace și ventuze. Medicii deschid dialogul
Cazinourile istorice din Europa Centrală: de la saloane mondene la clădiri de patrimoniu
Cazinourile istorice din Europa Centrală: de la saloane mondene la cl ...
7 avantaje ale lenjeriilor de pat Cocolino pentru un somn confortabil
7 avantaje ale lenjeriilor de pat Cocolino pentru un somn confortabil
...
Ce trebuie să ștergi dintr-un smartwatch înainte de amanetare (date, conturi, carduri)
Ce trebuie să stergi dintr-un smartwatch inainte de amanetare (date, ...
14 persoane reținute în dosarul furtului de motorină de la CTP!
* În urma descinderilor, anchetatorii au descoperit sume importa ...
Proiectul Sălii Polivalente trebuie reluat de la zero!
* Primăria Iasi este chemată să revină cu documentatia tehnică re ...
Tarife din 2024 pentru profesorii din Iași care vor corecta la Bac
Profesorii din Iasi care vor intra in comisiile de Evaluare Natională ...
Iașul lui Enescu, într-o expoziție cu documente rare
Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi, prin Muzeul Stii ...
Iașul pensionarilor se prăbușește
* Iasul a căzut pe locul 21 in topul national, sub judete incomparabi ...
Utilaje carmangerie: lista completă pentru o afacere eficientă
Utilaje carmangerie: lista completă pentru o afacere eficientă
Al ...
Rețeta zilei -- musaca de dovlecei
Musacaua de dovlecei este una dintre acele mancăruri care se potrives ...
Economia de sufragerie a Iașului
Iasul nu se miscă doar prin marile firme, universităti, malluri, spi ...
Iașul la mâna a doua. Orașul care vinde tot online
De la haine, telefoane si mobilă pană la jucării, electrocasnice, c ...
Tinerii, plătiți regește pentru a rămâne în țară!
* tinerii pot primi pană la 27.000 de lei ca să nu mai plece la munc ...
Educația ieșeană, salvată de profesorii pensionari!
* desi procentul profesorilor chemati inapoi la catedră este sub medi ...
Tramvaiul Responsabilității strânge donații pentru câinii Iașului
Un tramvai se transformă, pentru o zi, in punct mobil de solidaritate ...
Scenariile tinerilor cineaști pot deveni filme la Iași
Pentru tinerii scenaristi, creatori de povesti sau pasionati de film, ...
Studenții din Iași își transformă examenul în concert
Pentru multi studenti, examenul final inseamnă o lucrare scrisă, o p ...
Ieșenii se tratează cu ace și ventuze. Medicii deschid dialogul
Medicina traditională chineză intră, din nou, in atentia mediului a ...
Soluție de compromis pentru bustul lui Goga
Bustul lui Goga ar mai putea fi expus doar intr-un muzeu!
* Institu ...
UE le dă 75.000 de euro ieșencelor cu idei în tehnologie
Femeile din Iasi care au fondat sau vor să dezvolte afaceri inovatoar ...