Congresul Profesorilor de Istorie şi Limba Română, la Iaşi
Dimensiune font:
Peste 120 de cadre didactice din România şi comunităţile istorice româneşti din jurul graniţelor se reunesc la Iaşi pentru a discuta despre unitatea lingvistică şi istoria comună a românilor de pretutindeni.
Evenimentul, care se va derula în perioada 31 august - 1 septembrie, este organizat de Platforma Unionistă Acţiunea 2012, în colaborare cu Liga Studenţilor din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi Institutul „Fraţii Golescu” pentru relaţia cu românii din afara graniţelor .
Scopul evenimentului vizează abordarea problemelor cu care se confruntă comunităţile istorice româneşti: situaţia limbii române, regimul şcolilor naţionale, bisericile comunităţilor de români, indiferent de jurisdicţia canonică căreia aparţin, politica minorităţilor în statele gazdă şi, nu mai puţin important, politicile lingvistice în unele dintre aceste state.
Organizatorii anunţă că şi-au propus ca, la finalul congresului, participanţii să reuşească să iniţieze relaţii profesionale între regiunile pe care le reprezintă, dar şi să îşi asume susţinerea unei ore a românilor de pretutindeni pe parcursul primului semestru al anului şcolar 2019-2020.
Ca parte a proiectului „Ora românilor de pretutindeni”, congresul va angrena profesorii din toate zonele istorice ale României pentru a-şi face cunoscută existenţa şi importanţa lor pentru celelalte comunităţi, dar şi pentru cei din ţară. Alina LUPU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau