Consilierii liberali vor să lase sucevenii în frig

default

Dimensiune font:

| 06-11-2015 10:00

 „Ajungem în situaţia în care împrumutăm nişte bani publici, să-i ducem către o societate privată 100%, în contul unei promisiuni de prestare a unui serviciu”, a declarat viceprimarul Ovidiu Doroftei, ales PNL * poziţia liberalilor este în defavoarea directorului Bioenergy, Vasile Ilie, coleg de partid cu aceştia, care a avertizat că, nefiind votat proiectul, „nu putem trece această iarnă, pentru că nu avem posibilitate materială” * „Atunci când au făcut o investiţie de 80 de milioane de euro, ne-am angajat că suntem parteneri, dar dacă vrem să înmormântăm şi această societate, o putem face”, a precizat edilul-şef Ion Lungu

Consiliul Local Suceava a amânat, ieri, în şedinţă de îndată, să ia o hotărâre privind contractarea unui credit de Trezorerie în valoare de 5 milioane de lei, bani care ar fi urmat să ia calea producătorului de agent termic Bioenergy, în vederea achiziţionări de biomasă. Aceasta în contextul în care societatea producătoare de energie teemică din Lunca Sucevei mai are combustibil doar pentru două săptămâni de funcţionare, iar de 2 luni nu a mai încasat niciun leu pentru agentul termic livrat falimentarei Termica, la a cărei masă credală este înscrisă cu 20 de milioane de lei. Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, a declarat că nu este avocatul Bioenergy, însă firma continuă să dea apă caldă şi căldură sucevenilor, chiar şi în condiţiile în care aceştia au datorii de 15 milioane de lei către fostul transportator Termica, bani care achitaţi, ar fi ajuns şi la producător. „Este vorba despre un credit pentru o sumă în avans, deoarece, azi, noi nu avem bani să plătim efectiv la Bioenergy. Atunci când au făcut o investiţie de 80 de milioane de euro în Suceava, fără contribuţia Primăriei, ne-am angajat că suntem parteneri, pentru că este un serviciu public. Dacă vrem să înmormântăm şi această societate, o putem face. Sigur, suntem la vremea întrebărilor, şi aflu din surse sigure că se pregăteşte un miting la adresa primarului. Însă, când o să rămână fără căldură, sucevenii o vină să mă întrebe: domnul primar, dumneavoastră ce aţi făcut pentru asta. O să le spun că am venit cu un proiect de hotărâre legal în Consiliul Local, care eeste în avantajul municipalităţii, pentru a asigura căldură ”, a precizat edilul-şef Ion Lungu.


„Să vină oamenii în stradă, să spună - dacă n-am avut urechi până acum să auzim -, să înţelegem că strada vrea altceva”, afirmat în plen viceprimarul Doroftei.
Nemulţumit de imperativul luării deciziei, viceprimarul Ovidiu Doroftei, consilier PNL, a reproşat că, începând din 2012 încoace, în Consiliul Local apar situaţii de criză care trebuie rezolvate într-un termen limită, la fel ca şi proiectul de hotărâre în cauză. „De fiecare dată, acestea sunt aduse şi puse pe masă, în faţa Consiliului Local - care trebuie neapărat să delibereze şi să voteze -, altfel existând prezumţia, ipoteza, anatema, că acest Consiliu Local, dihotomic, aşa cum poate fi el, nu-şi face treaba şi că nu vrea să asigure căldură şi apă caldă”, a arătat alesul liberal. Criticând „imaginea de ansamblu” a bugetului local, Doroftei a făcut referire la un vehiculat zvon privind o manifestare de protest în faţa Primăriei, lăsând de înţeles că aceasta ar fi justificată, în vederea impunerii unor priorităţi în cheltuirea banului public. „Tocmai aşa trebuie să se întâmple lucrurile, să vină oamenii în stradă, să spună - dacă n-am avut urechi până acum să auzim -, să înţelegem că strada vrea altceva. Deoarece, din păcate, s-a produs o nenorocire, pentru ca noi să înţelegem priorităţile”, a subliniat adjunctul şefului executivului local. Alesul PNL a ţinut să pună în vedere că 52% din apartamentele din municipiul Suceava nu mai sunt racordate la sistemul centralizat de termoficare, iar ocupanţii acestora sunt obligaţi să susţină, prin impozitele şi taxele achitate, subvenţiile pentru racordaţii la sistemul centralizat. Doroftei şi-a exprimat îndoiala asupra legalităţii creditului, în condiţiile în care Termica nu beneficiat niciodată de un avans la constituirea stocurilor, aşa cum ar urma să aibă parte Bioenergy. „Ajungem în situaţia în care împrumutăm nişte bani publici, să-i ducem către o societate privată 100%, în contul unei promisiuni de prestare a unui serviciu. Dacă mâine este un caz, de forţă majoră, cine răspunde pentru această situaţie?”, s-a întrebat Ovidiu Doroftei.

Venim acum să schimbăm nişte oameni cu alţii care au fost înainte, şi care sunt la fel de vinovaţi de starea în care suntem în prezent”, a punctat Adrian Arămescu, ales independent.
Consilierul independent Adrian Arămescu şi-a exprimat ferm poziţia, arătând că prin contractarea creditului de Trezorerie cu dobândă redusă nu se urmăreşte decât să se facă un serviciu cetăţenilor municipiului. „Este o problemă naţională, care în Suceava vine din urmă 13 ani. Vă rog să nu profităm de o nenorocire care s-a întâmplat la Bucureşti şi să politizăm toată viaţa economică şi socială. Venim acum să schimbăm nişte oameni cu alţii care au fost înainte, şi care sunt la fel de vinovaţi de starea în care suntem în prezent. Acest serviciu a fost aruncat în braţele Primăriei, şi nu este vinovat primarul Ion Lungu, de aceasta. Toată lumea face constatări, însă cu soluţii nu vine nimeni”, a spus alesul independent, adăugând că „toţi fac parte din aceeaşi clasă politică, şi că unii nu ar trebui să pozeze în revoluţionari”. Adrian Arămescu, i-a reproşat lui Ovidiu Doroftei că nu poate să se plângă de caracterul de criză al acestei decizii, întrucât ca viceprimar are acces la toate informaţiile necesare, „calitate în care trebuie să apere interesele cetăţenilor, în timp ce din postura de consilier PNL este împotriva acestora”.

Bioenergy vrea doar banii pe care Primăria Suceava este obligată să îi acorde prin lege
După îndelungate discuţii, propunerea de amânare a punctului de pe ordinea de zi privind contractarea creditului de 5 milioane de lei pentru achitarea unui avans la subvenţia datorată Bioenergy a fost făcută de alesul PSD, Cornel Grosaru. La vot, 10 dintre consilierii prezenţi au votat pentru amânare – majoritatea fiind din PNL -, iar 5 împotriva acesteia. Vasile Ilie, directorul general al Bioenergy, a subliniat că firma pe care pe care o reprezintă furnizează cea mai ieftină şi curată energie din ţară, şi că nu doreşte decât să ceară decât banii pe care Primăria Suceava este obligată să îi acorde prin lege. „Eu vreau să vă asigur că, nevotând acest proiect, nevotând ca Primăria să-şi îndeplinească obligaţiile legale pe care le are faţă de populaţia municipiului Suceava, faţă de furnizori, nu cred că putem trece această iarnă, chiar dacă am vrea, pentru că nu avem posibilitate materială”, a atenţionat Vasile Ilie. La rându-i primarul Ion Lungu le-a cerut consilierilor locali să vină cu un proiect de hotărâre mai bun, în cazul în care întrunesc o „masă critică” pentru o asemenea iniţiativă legislativă.

Citeşte şi: Au secat fântânile din Fântânele

Lidia DIACONU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei