Contractul de execuţie a pistei Aeroportului Iaşi poate fi semnat
Dimensiune font:
* contestaţiile depuse împotriva licitaţiei pentru realizarea pistei de 2.400 m au fost respinse definitiv
Lucrările la noua pistă de 2.400 metri vor demara până la sfârşitul lunii august. Aeroportul Internaţional Iaşi are undă verde pentru semnarea contractului cu asocierea Max Boegl - Vega 93 - UTI Group, câştigătorul licitaţiei lansate încă din toamna anului trecut. Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC) a respins ieri două contestaţii prin care s-a solicitat anularea procedurii de atribuire. Companiile Cavalleri Ottavio (Italia) şi Strabag (Austria) au acuzat Aeroportul Iaşi că a favorizat câştigătorul licitaţiei prin formularea neclară a unui criteriu de atribuire.
Valoarea contractului este de 139 milioane lei
După semnarea contractului, vor urma maximum două luni pentru proiectarea lucrărilor şi, cel mai târziu în luna septembrie, acestea vor demara efectiv. Aeroportul Iaşi va avea o pistă nouă de 2.400 metri lungime şi 60 lăţime pe lângă cea existentă de 1.800 m. Potrivit ofertei depuse de câştigătorul licitaţiei, aeroportul va fi închis doar pentru o perioadă de şase zile în perioada celor doi ani de execuţie. În cadrul proiectului, alte lucrări constau în extinderea platformei de îmbarcare/debarcare şi a căii de rulare către aceasta, în realizarea unui sistem de balizaj şi a unui sistem de iluminat pentru platformă. Valoarea totală a lucrărilor se ridică la 139 milioane lei. (Alex Andrei)
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau