Controale la sânge în pieţe şi în mijloacele de transport

3controale

Dimensiune font:

| 21-01-2022 08:30

Primăria Iaşi a stabilit noi măsuri pentru prevenirea răspândirii pandemiei în oraş * astfel, vor fi intensificate controalele în mijloacele de transport şi în pieţele agro-alimentare, iar cei care nu poartă măşti de protecţie vor fi sancţionaţi * de asemenea, o parte dintre angajaţii societăţilor din subordinea Primăriei, cei care interacţionează cu cetăţenii, vor fi testaţi săptămânal

Primarul Mihai Chirica a convocat ieri, 20 ianuarie 2022, la Palatul Roznovanu, o nouă ședință a Comitetului Local pentru Situații de Urgență al municipiului Iași destinată luării și adaptării unor măsuri de prevenire a răspândirii pandemiei de COVID-19 în oraş, în condițiile stării de alertă instituite la nivel național și ale evoluției situației sanitare în municipiu, unde coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile raportate la 1.000 de locuitori a urcat ieri la 4,70 cazuri la mia de locuitori. O primă măsură vizează intensificarea acțiunilor de control în ceea ce priveşte purtarea măștii de protecție în mijloacele de transport în comun operate de Compania de Transport Public SA. Vizaţi sunt atât călătorii, cât şi șoferii și vatmanii. Aceştia din urmă vor fi testați săptămânal, în fiecare zi de joi, pentru identificarea eventualelor cazuri de infectare cu SARS-CoV-2.

Purtarea măştii este obligatorie

De asemenea, se vor intensifica acțiunile de control al purtării măștii de protecție în piețele agro-alimentare, atât de către angajații EcoPiața SA, cât și de către comercianți și clienți. Mai mult, purtarea măştii de protecţie este obligatorie pentru toţi angajații companiilor municipale care prestează servicii publice, ne referim aici la Salubris SA, Servicii Publice SA, Citadin SA şi Termo-Service SA. Nu în ultimul rând, dată fiind situația sanitară și tendințele actuale, Primăria Iași nu va organiza în cursul zilei de 24 ianuarie 2022, în Piața Unirii sau în alte spații publice cu acces necontrolat, evenimente dedicate Zilei Unirii Principatelor Române. „Din păcate, fiindcă traversăm iar un moment complicat din cauza pandemiei de COVID-19, nu vom putea organiza manifestările dedicate zilei de 24 ianuarie așa cum ne-am dori. Mulțumesc instituțiilor care au înțeles situația actuală și vor organiza evenimente dedicate Unirii Principatelor Române în modalități care respectă legislația în vigoare”, a declarat primarul Mihai Chirica. Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

06:14

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
PUBLICAȚIE DE VÂNZARE Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitorului Normatos Construct S.R.L., cu sediul social în mun. Rădăuţi, str. Volovăţului, nr. 39, sc. A+B, parter, cod postal 5875, jud. Suceava, C.U.I. RO4604263, nr. de înreg. O.R.C. J33/1464/1993, conform Sentinței civile nr. 1184/17.09.2013, pronunţată în dosarul nr. 15337/86/2011, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Hotărârii nr.108/02.04.2024 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Codului de Procedură Civilă, la data de 16.05.2024, ora 14.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Normatos Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1. Denumire şi descriere activ: APARTAMENT nr. 12 cu 2 camere (sufragerie și dormitor), 2 holuri, bucătărie, baie, debara și logie, cu suprafața utilă totală de 77,41 mp, identificat cu nr. cad. 8643-C1-U12, situat la etajul 2 al blocului de locuit cu regim înălțime P+4E+M, amplasat în mun. Rădăuți, str. Putnei, nr.225A, jud. Suceava, cu cota indiviză 1/24 părți indivize din terenul imobilului nr. cad. 8643, compus din teren CC cu suprafața de 600 mp, pe care este amplasat blocul de locuințe, înscris în CF 30266 UAT Rădăuți. Valoare de evaluare (lei, fără T.V.A.): 288.000 lei. Activ 2: APARTAMENT nr. 16 cu 2 camere (sufragerie și dormitor), 2 holuri, bucătărie, baie, debara și logie, cu suprafața utilă totală de 77,41 mp, identificat cu nr. cad. 8643-C1-U16, situat la etajul 2 al blocului de locuit cu regim înălțime P+4E+M, amplasat în mun. Rădăuți, str. Putnei, nr.225A, jud. Suceava, cu cota indiviză 1/24 părți indivize din terenul imobilului nr. cad. 8643, compus din teren CC cu suprafața de 600 mp, pe care este amplasat blocul de locuințe, înscris în CF 30266 UAT Rădăuți. 295.000 lei. Activ 3: TEREN INTRAVILAN, curți construcții, cu suprafața de 5.031 mp, situat în mun. Rădăuți, str. Putnei, F.N., jud. Suceava, înscris în CF 31695 UAT Rădăuți, nr. Cad. 31695. Valoare: 1.325.300 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 15.05.2024, ora 14.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 15.05.2024, ora 14.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 15.05.2024, ora 14.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Două firme se luptă pentru un contract de câteva milioane de euro, la Colegiul „Mihai Eminescu”
18/04/2024 08:26

Pe adresa Primăriei Municipiului Iasi (PMI) au fost primite două oferte la licitatia pentru lucrările de reabilitare termică si eficientizare energetică a Colegiului National „Mihai Eminescu”. ...

Elevii ieşeni vor să cucerească Hong Kongul
18/04/2024 08:25

Primarul Mihai Chirica a premiat, miercuri, mentorii şi membrii echipei First Carol Generation din cadrul Clubului de Robotică CaroLIIS al Şcolii Primare Carol I. Ei vor reprezenta Romania la First Lego Leag ...

Construcţiile s-au convertit în motorul economiei ieşene
18/04/2024 08:24

* aici, necesarul de personal a urcat la 4717 * in servicii situaţia nu-i deloc una fericită * doar cinci locuri de muncă in comerţ, 24 in HoReCa, iarăşi nimic in asigurări, tot cele 15 posturi de şofer ...

„Tarași & friends”. Experiențele refigurativului
17/04/2024 16:05

ArtEast Gallery vă invită joi, 18 aprilie, de la ora 18:00 la vernisajul expozitiei „Tarasi & friends”, curatoriată de Dana Lungu si Dan Lungu. Expozitia va putea fi vizitată in perioada 18 ...

Bebelușul găsit mort în mașina de spălat, în Suceava, a avut parte de o moarte cumplită. Ce a dezvăluit raportul preliminar de necropsie
17/04/2024 13:23

Apar noi detalii in cazul bebelusului din Suceava găsit mort in masina de spălat. Potrivit raportului preliminar de necropsie, acesta a fost strangulat. Raportul preliminar de necropsie a indicat că fătul ...

Consilierii de probațiune acuză umilințele la care sunt supuși de către Ministerul Justiției
17/04/2024 12:24

* „Este regretabil ca la 17 ani de la aderarea Romaniei la Uniunea Europeană, sistemul de probatiune din Romania să fie măcinat de greve ale foamei si proteste in randul consilierilor de probatiune, ge ...

Zilele Botoșaniului, mutate la debutul campaniei electorale, cu un buget record: 500 de mii de lei / Consilier: ”Insistă să se facă campanie electorală pe bani publici”
17/04/2024 09:31

Primarul municipiului Botosani, Cosmin Andrei, a obtinut votul alesilor locali pentru organizarea Zilelor Municipiului la startul campaniei electorale. Proiectul presupunea o cheltuială de 500.000 de lei din ...

Doar 53.600 de ieșeni s-au vaccinat antigripal, în acest sezon
17/04/2024 04:30

* numărul virozelor respiratorii, in uşoară scădere * din totalul infecţiilor respiratorii acute inregistrate săptămana trecută, 3.842 sunt infectii virale ale căilor respiratorii superioare (IACRS), 8 ...

„Locuinţă” amenajată pe domeniul public al municipiului Iaşi!
17/04/2024 03:00

 Mai multe persoane au fost sancţionate de poliţiştii locali după ce au fost surprinse că işi amenajaseră o adevărată „locuinţă” pe domeniul public al municipiului Iaşi. Odată cu a ...

„Locuinţă” amenajată pe domeniul public al municipiului Iaşi!
17/04/2024 03:00

Mai multe persoane au fost sancţionate de poliţiştii locali după ce au fost surprinse că işi amenajaseră o adevărată „locuinţă” pe domeniul public al municipiului Iaşi. Odată cu aplicar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei