Cooperarea transfrontalieră, dezbătută la Iaşi de Comitetul Regiunilor
Dimensiune font:
Iaşul va fi gazda, în luna iunie, a două seminarii cu impact european pe tema cooperării transfrontaliere. Evenimentele vor fi organizate de Consiliul Judeţean (CJ) în perioada 16 - 19 iunie. Primul constă într-un forum economic al Euroregiunii Siret-Prut-Nistru, o manifestare în cadrul căruia se vor pune bazele unor colaborări economice, comercială şi transfrontalieră între companii din România, Republica Moldova şi Ucraina. Al doilea va avea în prim plan Comisia pentru cetăţenie, guvernanţă, afaceri externe şi instituţionale (CIVEX) din cadrul Comitetului Regiunilor. „Subliniez importanţa organizării acestui eveniment care ar permite promovarea la nivel european a rezultatelor activităţii de cooperare transfrontalieră a judeţului Iaşi, promovarea de parteneriate în domeniul instituţional, sprijinirea relansării economice a judeţului Iaşi şi Regiunii de Nord-Est”, a explicat preşedintele CJ, Cristian Adomniţei, oportunitatea seminarului. Pentru organizarea celor două evenimente, plenul CJ va aloca în şedinţa de mâine o sumă în valoare 270.000 lei. (A. Andrei)
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau