Coronavirusul aduce Iaşul în pragul epidemiei de panică!

coron1
corona3
corona8
corona10

Dimensiune font:

| 12-03-2020 00:00

Două cazuri de coronavirus într-o singură zi, la Iaşi! * primul internat este bărbatul adus cu izoleta din Nicolina * medicii spun că acesta a omis să ofere informaţii esenţiale, motiv pentru care nu figura în evidenţele  Direcţiei de Sănătate Publică drept un potenţial factor de risc * şi în al doilea caz este vorba tot de un bărbat, cu menţiunea că a acesta a fost contaminat la un congres internaţional * este vorba de un angajat al Poliţiei de Frontieră * deocamdată, ambii pacienţi au o stare bună * din păcate, medicii susţin că numărul celor contaminaţi ar putea fi mult mai mare, lucru care se va şti după efectuarea testelor * vestea bună este că la Spitalul de Boli Infecţioase, medicii pregătesc un tratament revoluţionar, bazat pe administrarea de substanţe antiretrovirale, antigripale şi antimalarice * apariţia acestor cazuri a pus pe jar autorităţile * conducerea oraşului, cât şi cea judeţului, alături de oficiali ai altor instituţii publice au anunţat fie restricţionarea activităţii cu publicul, fie suspendarea serviciilor * transportul public şi cel judeţean este o altă zonă în care măsurile de igienizarea şi dezinfecţie sunt realizate de două ori pe zi * în fine, efectele răspândirii rapide a noului virus se fac resimţite şi în activitatea  oamenilor legii, Poliţia anunţând suspendarea audienţelor, în timp ce la Judecătorie a fost restricţionat accesul publicului

Coronavirusul aduce Iaşul în pragul epidemiei de panică!

Până acum, al doilea oraş al ţării ca număr de locuitori nu s-a aflat pe lista localităţilor unde a fost semnalate cazuri de infectări cu CONVID 19. Însă, într-o singură zi, lucrurile s-au schimbat radical. În cursul dimineţii, şefii Spitalului de Boli Infecţioase au confirmat faptul că testele bărbatului adus cu izoleta din zona Nicolina şi internat marţi, sunt pozitive. „A stat la domiciliu, dar nu ştim cât de riguros a respectat această izolare. În urmă cu 48 de ore a acuzat febră şi tuse. A fost internat ieri (marţi – n.r.) în zona de suspecţi din cadrul spitalului, iar analizele au confirmat infecţia. Nu pune probleme deosebite în acest moment. Mănâncă, este afebril şi spunem noi că prognosticul va fi bun. Este vorba de un bărbat, 42 ani, confirmat în Iaşi. În cursul zilei de marţi, alte două persoane, venite din Italia, via Republica Moldova, au fost plasate în carantină în spaţiile puse la dispoziţie în municipiul Iaşi”, a declarat prof. univ. dr. Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi. Oficialii clinicii au mai precizat că bărbatul se întorsese din Veneţia pe data de 2 martie, iar debutul bolii a fost înregistrat pe 4 martie, cu şase zile înainte de internare.

La rândul său, Lucian Indrei, şeful DSP Iaşi, a afirmat că pacientul nu a dat dovadă de responsabilitate în ceea ce priveşte oferirea de declaraţii care să conducă la o depistare mult mai rapidă a bolii, dar şi a persoanelor cu care a intrat în contact. „În datele noastre nu există, nici în evidența Direcție de Sănătate Publică Iași şi nici în cea din Bihor. Contactând colegii de la DSP Bihor, aceștia ne-au comunicat că nu au o fişă de autodeclarare pentru persoana cu numele respectiv. A omis să declare. În momentul în care a văzut cum se pune problema și a auzit instrucțiunile, în ultimele zile a stat închis în casă, cu părinții”, şeful DSP Iaşi. Bărbatul le-ar mai fi spus medicilor epidemiologi că de la întoarcerea sa acasă nu a mers în zona unităţilor de învăţământ. Nu acelaşi lucru l-a spus şi în ceea ce priveşte zona supermarketurilor. „Colegii mei urmează să stabilească tot traseul pe care l-a parcurs”, a mai afirmat Lucian Indrei, şeful DSP Iaşi.

Contaminat la un congres internaţional

Câteva ore mai târziu, a fost confirmat cel de- al 32-lea caz de îmbolnăvire cu noul coronavirus la nivel naţional şi, totodată, al doilea caz la Iaşi. „Este vorba de un bărbat în vârstă de 38 ani din Iaşi, care a intrat în contact cu un caz confirmat în Varșovia şi care era în autoizolare din data de 9 martie”, au declarat reprezentanții Spitalului de Boli Infecțioase.

Cea de-a doua persoană infectată este tot un bărbat din Iaşi. El s-a infectat în timpul unei conferinţe internaţionale organizată de Frontex în Polonia. Primul participant la acest eveniment, un italian, a anunţat organizatorii imediat după ce a fost diagnosticat cu coronavirusul. Aceştia, la rândul lor i-au contactat pe toţi participanţii pentru a le recomanda să îşi facă analizele.

„Cel de-al doilea pacient s-a deplasat în interes de serviciu la Varșovia, în Polonia, unde a avut contact cu o persoană care ulterior a fost confirmată ca persoană infectată cu noul coronavirus. În momentul în care a fost anunțat s-a izolat la domiciliu, i-au fost recoltate probele, au fost prelucrate, au ieșit pozitive și va fi dirijat către Spitalul de Boli Infecțioase. În momentul de față starea lui este bună, este afebril”, a spus Lucian Indrei, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi. Alţi poliţişti de frontieră de la ITPF Iaşi au participat în diferite perioade  la conferinţa organizată de Frontex în Polonia. Ei au fost testaţi la rândul lor, însă rezultatele sunt negative.

Ne aşteptăm la înrăutăţirea situaţiei

Cei de la Spitalul de Boli Infecţioase susţin că numărul celor infectaţi cu noul coronavirus ar putea fi mult mai mare. „Până acum la noi sunt trei pacienţi confirmaţi cu coronavirus (n.r. – al treilea este bărbatul adus la Iaşi din Suceava). Sunt încă patru în starea de suspiciune până la sosirea rezultatelor. Astăzi avem încă 28 de probe în lucru, în afara celor 10 care au fost negative.  Spre seară vom avea rezultatele. Cei care sunt confirmaţi sunt cu o stare generală bună. Pacienţii care au venit în cursul zilei de astăzi sunt tineri, nu au comorbidităţi. Aşadar ne aşteptăm să aibă un prognostic bun. Starea generală este foarte bună, ne aşteptăm ca şi prognosticul să fie bun, şi stare psihică la fel de bună. Aceşti pacienţi stau singuri în rezervă, cu grup sanitar propriu, uneori au nevoie şi de o susţinere din partea psihologului. Din acest motiv au un telefon special destinat acestei legături între pacient şi psiholog”, a declarat Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase.

Potrivit medicilor, un număr de 678 persoane erau izolate la domiciliu, fără simptomatologie specifică şi atent monitorizate de către epidemiologi din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi. „Sunt persoane în autoizolare, cei în carantină nu sunt la noi. Pe ceilalți îi sunăm odată sau chiar de două ori pe zi, am zis că în fiecare zi să îi contactăm. Eu personal am doi în autoizolare, iar unul chiar zilele astea termină perioada, dar am colegi care au câte patru cinci persoane. Ei ajung în țară și trebuie să dea declarație la Poliție de Frontieră, dacă vin din zone carantinate. În momentul în care ajung în țară intră în spații special amenajate pentru carantină. Ei nu mai sunt plimbați prin colectivități. Dacă sunt din zone în care nu s-a instituit carantina, trebuie să stea 14 zile la domiciliu să nu intre în contact cu familia”, a declarat dr. Anca Deleanu, președintele Colegiului Medicilor de Familie Iași.

Probleme ridică și numărul mare de cazuri care se prezintă cu viroze respiratorii. „Gripa nu pot să spun că este așa frecventă. Dar ce avem o groază de cazuri de viroze care mai de care cu fenomene digestive, cu febră, cu tuse. În perioada asta avem un număr mai mare de persoane care se prezintă la cabinete”, a mai spus dr. Anca Deleanu.

Tratament revoluţionar

Până acum nu a fost găsit un leac pentru acest tip nou de coronavirus. Specialişti din toată lumea lucrează în laboratoare pentru prepararea unui vaccin care să combată acest virus periculos. Medicii de la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi vor administra un tratament revoluţionar persoanelor infectate cu coronavirus care sunt internate în această unitate medicală. „Împreună cu colegii de la Institutul Matei Balş din Bucureşti am hotărât să îi tratăm antiretroviral, antigripal şi antimalaric. Vom face ceea ce se numeşte consiliu medical şi director în această seară. Probabil că din cursul zilei de mâine vom începe să şi folosim această medicaţie de ultimă oră care a are deja rezultate pozitive în studiile clinice efectuate în special în Coreea”, a spus Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase.

Măsuri excepţionale în spaţiile publice

Firesc, cele două cazuri au pus pe jar autorităţile locale. Primarul Mihai Chirica a anunţat noi măsuri excepţionale în oraş, care vizează, în linii mari, reducerea aglomeraţiei în spaţiile publice sau private. „Este vorba de cinematografe, casierii, zone publice, mall-uri, supermarketuri. Măsuri suplimentare de siguranță au fost adoptate și la ghișeele Primăriei, atât în ceea ce privește depunerea și eliberarea de documente, cât și în privința plății taxelor și impozitelor locale și altor sume datorate bugetului local sau de stat. Măsurile sunt aplicate atât la sediul central și la cele secundare ale Primăriei, cât și la centrele de cartier și la sediile instituțiilor subordonate și societăților comerciale municipale. Persoanele interesate vor avea acces la ghișee limitat, astfel încât să nu fie mai mult de o persoană la fiecare ghișeu. Alte persoane nu vor fi acceptate în incintă, fiecare cetățean urmând a fi invitat în interior după eliberarea ghișeului. De asemenea, angajații de la ghișee au fost instruiți suplimentar și au fost dotați cu dezinfectant, mănuși și măști. Instituim măsuri suplimentare de protecție nu numai pentru personalul din Primărie, ci în special pentru toți cei care apelează la serviciile noastre. Nu vrem să restricționăm relațiile cu publicul, dar suntem obligați să aplicăm imediat o serie de măsuri suplimentare de protecție. Știu că nu este confortabil pentru nimeni, dar trebuie să dăm dovadă de responsabilitate și să avem încredere că aceste măsuri de protecție sunt necesare și utile”, a declarat primarul Mihai Chirica.

O situaţie asemănătoare s-a înregistrat la DLEP Iaşi. Aici, şefii instituţiei au decis montarea unor panouri din plexiglas la birourile de preluare documente pentru a limita interacțiunea între lucrător și cetățean. „În plus, vom limita accesul la serviciile DLEP. Nu mai aşteptăm să vină cetăţenii din comune, mergem noi către ei”, a mai precizat edilul-şef.

Nu se mai găseşte dezinfectant

Legat de mall-uri, Chirica a spus că fiecare dintre acestea are o anumită suprafaţă care permite circulaţia în siguranţă, urmând ca la fiecare oră să se facă pauză pentru ventilaţie. Edilul-şef a mai spus că sunt probleme în ceea ce priveşte aprovizionarea cu dezinfectant, motiv pentru care s-a luat legătura cu specialiştii ApaVital în vederea utilizării unor substanţe folosite îndosebi la dezinfectarea apei.

Este posibilă limitarea numărului de călători în transportul public

O altă măsură vizează transportul public. În situaţia în care lucrurile se vor înrăutăţi, Primăria va decide limitarea numărului de pasageri pe fiecare mijloc de transport. „Voi analiza dacă vom permite circulaţia numai pe numărul de scaune. Accesul se face pe uşa din faţă, sub directa coordonare a fiecărui şofer sau vatman. După umplere, nu se mai urcă în mijlocul de transport”, a mai spus primarul.

Fără spectacole la Ateneu, Teatrul Luceafărul şi Casa Studenţilor

Măsuri au fost luate și în cazul instituțiilor de cultură din Iași care și-au suspendat activitatea pentru o perioadă. „Având în vedere evoluția epidemiei de coronavirus pe teritoriul României și deciziile Ministerului Afacerilor Interne, instituțiile culturale din subordinea Consiliului Județean au anunțat întreruperea temporară a activităților cu publicul. Muzeul Național al Literaturii Române suspendă toate evenimentele programate, până în data de 31 martie 2020 (cu posibilitatea de prelungire). Ca urmare a recomandărilor oficiale în ceea ce privește luarea măsurilor de prevenție, ghidajele pentru vizitele în expozițiile permanente și temporare ale muzeelor literare ieșene sunt, de asemenea, suspendate până în data de 31 martie 2020. Spectacolele de la Teatrul Luceafărul, programate pentru data de 15 și 22 martie 2020, au fost amânate pentru o dată ce va fi stabilită în funcție de evoluția situației privind  răspândirea infecțiilor cu COVID-19. În toate instituțiile subordonate Consiliului Județean au fost luate măsuri de aprovizionare cu materiale dezinfectante”, au transmis reprezentanții Consiliului Județean Iași.

Oficialii Ateneului din Iaşi și Teatrului „Luceafărul” au confirmat măsurile.  „Ca măsură de prevenție și limitare a riscurilor, în urma discuțiilor cu autoritățile publice locale, în perioada 11-31 martie 2020, toate evenimentele Ateneului Național din Iași vor fi suspendate, până la luarea unei decizii ulterioare”, au anunțat oficialii instituției. Spectatorii care au achiziționat bilete de la casieria instituției pentru evenimentele din perioada menționată, pot solicita contravaloarea acestora la casa de bilete a Ateneului Național din Iași. Pentru biletele achiziționate online, se va trimite o solicitare pe adresa office@ateneuiasi.ro care să conțină adresa de mail de pe care s-a făcut comanda și numele spectacolului/filmului pentru care au fost achiziționate. Banii vor fi virați ulterior în contul solicitantului. „În acord cu evoluția evenimentelor și deciziile organismelor abilitate, vă comunicăm că am luat decizia amânării spectacolelor programate duminică, 15 și 22 martie, la Sala mică și la Sala mare. Banii pot fi recuperați din locul în care au fost achiziționate biletele”, au anunțat și reprezentanții Teatrului „Luceafărul”.

Şi Casa de Cultură a Studenților din Iași a anulat evenimentele publice proprii. Directorul instituţiei, Bogdan Crucianu, s-a întâlnit cu angajații instituției și cu reprezentanții ligilor studențești pentru a stabili modul în care se vor desfășura activitățile în această lună, fiind deopotrivă trasate și măsuri de siguranță în vederea evitării extinderii infectării cu coronavirus.

„Nu vrem să panicăm pe nimeni, dar în aceste momente trebuie să fim conștienți de faptul că prevenția joacă un rol important în procesul de stopare a extinderii contaminării populației cu COVID- 19. Tocmai de aceea, împreună cu echipa de la Casa de Cultură și cu reprezentanții studenților, am stabilit să anulăm organizarea tuturor evenimentelor proprii, cum sunt festivalurile UMOR'N'IAȘI și Festivalul Artei și Creației Studențești Gaudeamus. Totodată, am achiziționat dezinfectanți, măști de protecție și am sporit normele de igienă din instituție”, a declarat Bogdan Crucianu, directorul Casei de Cultură a Studenților Iași.

Toate evenimentele externe care vor avea loc în perioada imediat următoare, în sala de spectacole „Gaudeamus“, se vor desfășura doar cu acordul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Iași. Pentru a preveni apariția infecțiilor, la Casa de Cultură a Studenților din Iași se igienizează sălile, fiind deopotrivă dezinfectate și curățate suprafețe de lucru.

În fine, până pe 31 martie 2020, toate evenimentele de animație culturală organizate la sediul central și la filialele Bibliotecii Județene „Gheorghe Asachi” Iași se anulează/suspendă fără nicio excepție. Sala de lectură, Sala de periodice și punctele de acces la internet sunt închise, la fel și ludoteca din cadrul Secției Împrumut pentru Copii. De asemenea, locurile de studiu din celelalte săli/filiale nu mai sunt disponibile pentru public. Activitatea de împrumut carte la domiciliu și de restituire a publicațiilor împrumutate se face după programul normal cu publicul, atât la sediul central, cât și la filialele bibliotecii.

S-a dispus igienizarea şi dezinfecţia mijloacele de transport interjudeţean

Revenind la transportul de persoane, instituțiile din subordinea Consiliului Județean precum și operatorii de transport rutier de persoane prin servicii regulate care operează pe traseele județului au anunţat măsuri proprii de combatere a răspândirii infecției cu Coronavirus. Astfel, microbuzele sunt igienizate la capăt de linie, sunt dezinfectate mânerele ușilor, barele, cotierele de la scaune precum și celelalte suprafețe cu care pot intra în contact călătorii. În județ, o parte dintre operatori au distribuit șoferilor măști de protecție și substanțe dezinfectante. Acolo unde este cazul, în sălile de așteptare a fost amenajat un punct de dezinfecție prevăzut cu gel aseptic, măști de protecție și alcool sanitar. În unele mijloace de transport, cât și în stații, au fost afișate, la loc vizibil, materiale informative privind infecția cu COVID-19. „Suntem atenți atât la situația răspândirii virusului COVID-19 la nivel internațional, cât mai ales la nivel național și reacționăm prompt. Acum este nevoie de multă implicare, responsabilitate și mai ales responsabilizare. Este și motivul pentru care am retransmis apelul către toți cei implicați în activități cu publicul să ia măsuri de prevenire a infecției cu coronavirus. Încă de acum două săptămâni am luat măsuri suplimentare de siguranță și am organizat unitățile medicale din subordinea Consiliului Județean pentru a putea face față oricărei situații nedorite. Instituțiile aflate în coordonarea noastră au luat toate măsurile”, a spus președintele CJ, Maricel Popa.

La rândul său, primarul Mihai Chirica a dispus Companiei de Transport Public ca mijloacele de transport în comun să fie igienizate și dezinfectate în mod continuu pentru a diminua puterea de răspândire a noului coronaviurs, gripei și virozelor respiratorii. Astfel, în fiecare noapte, începând din 27 ianuarie, după retragerea la garaj, respectiv depou, autobuzele și tramvaiele sunt igienizate și dezinfectate cu soluții profesionale pe bază de alcool (Kiehl – Rapides), respectiv oxigen activ (Oxivir). De asemenea, acțiunile de dezinfecție și igienizare continuă și pe parcursul zilei cât timp mijloacele de transport se află la stradă. La capetele de linie din Dacia, Canta, Copou, Dancu, CUG - Selgros și CUG - Tehnopolis echipele de curățenie dezinfectează cu soluția profesională pe bază de alcool cu acțiune rapidă suprafețele de contact, barele de susținere, validatoarele, marginile scaunelor etc. Ambele tipuri de produse utilizate sunt avizate de Ministerul Sănătății.

În ceea ce priveşte măsurile de prevenție luate la R. A. Aeroportul Iași, s-a decis ca aplicarea de chestionare pentru fluxul de sosiri şi consultul medical să fie implementate și pentru zborurile din Germania, Franța și Spania.

Poliţia şi-a suspendat programul de audienţe

Printr-un comunicat remis redacţiei în cursul zilei de miercuri, 11 martie, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi a anunţat că şi-a suspendat programul de audienţe. Măsura se aplică la sediul I.P.J.Iaşi, precum şi la sediile poliţiilor municipale, orăşeneşti şi la secţiile urbane. Ca atare, cetăţenii pot depune cererile, reclamaţiile şi sesizările în formă scrisă, direct la sediile instituţiilor menţionate sau în format electronic, la următoarele adrese de e-mail: ipjiasi@is.politiaromana.ro (pentru I.P.J. Iaşi şi poliţiile orăşeneşti Hârlău, Târgu Frumos, Podu Iloaie), oug41.2016.sr@is.politiaromana.ro (pentru Serviciul Rutier Iaşi), polmuniasi@is.politiaromana.ro (pentru Poliţia Municipiului Iaşi şi secţiile 1-6 poliţie urbană din municipiul Iaşi), pascani@is.politiaromana.ro. Măsura a fost luată pentru o perioadă nedeterminată de timp.

Judecătoria Iaşi ia primele măsuri împotriva răspândirii epidemiei

După ce, alaltăieri, jandarmii ce asigură paza instituţiei au semnalat conducerii Judecătoriei Iaşi faptul că au depistat pe hol o persoană, cetăţean român, întoarsă în ţară din zona Torino-Italia cu doar câteva zile în urmă, înainte de instituirea carantinei în Peninsulă, în cursul zilei de miercuri au început să fie luate primele măsuri preventive.

Cu toate că persoana în cauză nu prezenta niciunul din simptomele specifice infectării, că nu a discutat decât cu o singură persoană, a stat doar în hol şi nu a tranzitat alte spaţii, conducerea Judecătoriei a înştiinţat Direcţia de Sănătate Publică despre eveniment.

Ca măsuri preventive, în unele birouri accesul este limitat prin amplasarea de panglici, aşa cum sunt cele pe care le folosesc poliţiştii pentru delimitarea câmpului infracţional. Apoi, în sălile de şedinţă accesul a fost reglementat astfel că vor fi două cauze în acelaşi timp, în ordinea strigării lor de către preşedintele completului, iar cei implicaţi în alte dosare vor trebui să aştepte pe hol.

Parcurile de joacă, dezinfectate de două ori pe săptămână

Tot primarul Chirica anunţat că sunt vizate în vederea dezinfecţiei şi locurile de joacă. „Decizia am luat-o în curusul zilei de ieri, în cadrul Comandamentului, pentru că odată cu declanşarea acestei vacanţe forţate pentru elevi, parcurile de joacă pentru copii vor fi din ce în ce mai uzitate. De ieri ne-am apucat de acţiunea de dezinsecţie a acestora. Sunt 60 de parcuri dezinfectate din cele 190, până la sfârşitul zilei sperăm să le terminăm pe toate. Vreme să trecem de minim două ori în fiecare săptămână, există şi o procedură în ceea ce priveşte această dezinfecţie. Scopul este de a preveni pe cât posibil propagarea viruşilor gripali, indiferent cum se numesc ei”, a mai spus primarul. 

În contextul epidemiei de coronavirus, pentru bisericile din Iași, Mitropolia Moldovei și Bucovinei a decis următoarele: acolo unde vor fi mai mult de 100 de persoane care să asiste la o slujbă, aceasta va fi organizată afară sau va putea fi ascultată și urmărită și de afară. În biserică oamenii trebuie să păstreze o distanță rezonabilă și vor fi instalate puncte de dezinfectare, cu apă și săpun, în fiecare biserică și sunt încurajate persoanele să respecte strict regulile sanitare.

Dan CONSTANTINESCU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
La Iași vor fi tipărite 1.610.00 buletine de vot
25/04/2024 06:49

La alegerile locale şi europarlamentare din 9 iunie, in municipiul Iasi vor fi deschise 270 de sectii de votare organizate in 140 de centre de vot. Potrivit Autorităţii Electorale Permanente (AEP), pe listel ...

Autorităţile locale vor parc industrial pe fosta platformă Fortus
25/04/2024 05:44

* „Din păcate, avem o comunicare din ce in ce mai greoaie in ceea ce priveste intentia Consiliului Judetean Iasi de preluare de la statul roman a unei suprafete de teren si a unor active de la Fortus in ...

CJ se împrumută pentru finanţarea proiectelor de dezvoltare a Iaşului
25/04/2024 01:41

Aleşii judeţului au aprobat miercuri contractarea de către Consiliul Judeţean Iaşi a unui credit de angajament in valoare de 9,5 milioane de lei pentru derularea Programului Judetean de Dezvoltare Economic ...

Consiliul Judeţean a împărţit „sărăcia” în teritoriu
25/04/2024 00:39

Consilierii judeteni au aprobat miercuri, cu unanimitate, repartizarea către primăriile din judet a sumei de 20.164.700 de lei din suma corespunzătoare cotei de 6% din impozitul pe venit estimat a fi incasat ...

Centru „inedit” de colectare a deşeurilor, la Iaşi!
24/04/2024 23:35

În municipiul Iaşi va fi infiinţat un centru integrat de colectare a deşeurilor de orice fel, unde cetăţenii vor avea posibilitatea de a aduce obiecte sau orice alte materiale de care nu mai au nevoi ...

Renașterea vine pe aripi de înger
24/04/2024 13:51

Nu a simtit lacrimile arzandu-i mana cand a impins usa salonului. Nici nu mai avea cum, făcea acest gest de multe luni, de cand cel mic, un pui de om, a ajuns la spital, intr-o noapte in care pană si stelele ...

 Chitara clasică, în spectacol la Muzeul Unirii
24/04/2024 13:07

,,Fantasticheria” se intitulează concertul cameral de chitară duo, trio, cvartet, ansamblu care va avea loc la Muzeul Unirii de pe Pietonalul Lăpuşneanu din Iaşi, joi, 25 aprilie, ora 17.  ,,Fa ...

  „Lucrurile care ne unesc sunt mult mai importante decât cele care ne despart”
24/04/2024 11:51

  Alianta PSD-PNL a aprobat protocolul politic si lista candidatilor comuni pentru Consiliul Local Bacău. Social-democratii si liberalii băcăuani vor merge impreună la alegerile locale pentru municipi ...

  Primarul din Bârnova, reclamat la DNA pentru „mită electorală”
24/04/2024 11:49

Liderul PSD Iaşi, Bogdan Cojocaru, ii cere public preşedintelui PNL Iaşi, Alexandru Muraru, să retragă candidatura primarului comunei Barnova, Mihai Bălan. Social-democraţii il acuză pe edil că incearc ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei