Credit extern pentru reabilitarea sistemului de producere şi distribuţie a energiei termice
Dimensiune font:
Primăria municipiului Botoşani intenţionează să contracteze un credit extern de zece milioane de euro pentru finanţarea lucrărilor de modernizare a sistemului de producere şi distribuţie a energiei termice, a declarat, primarul Ovidiu Portariuc. Potrivit acestuia, municipalitatea negociază acest împrumut cu o instituţie financiară afiliată Băncii Mondiale. „În urma analizei unei firme de consultanţă, ni s-a transmis că nivelul maxim al împrumutului poate fi de zece milioane de euro. Mai mult decât atât nu se poate. Lucrările în termie sunt avansate şi suntem în urmă cu plăţile cu aproximativ 25 de milioane de lei”, a afirmat Portariuc. Oficialii Primăriei susţin că, în acest moment, gradul de îndatorare a municipiului este de 17-18%, iar în urma contractării noului credit acesta va ajunge la 21-22%.
Municipalitatea din Botoşani derulează în prezent un proiect cu finanţare europeană, în valoare de peste 40 de milioane de euro, pentru modernizarea sursei de producere a energiei termice, dar şi reabilitarea sistemului de transport şi distribuţie.
Codrin Ispas
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau