Cum se face cazarea celor care au stat în cămine pe timpul verii
Dimensiune font:
Şefii Direcţiei de Servicii Studenţeşti din cadrul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi au anunţat că în perioada 16 – 24 septembrie în campus vor putea rămâne doar studenţii care au locuit pe perioada verii şi care vor primi aprobare de la facultate, în funcţie de situaţia şcolară. „Fiecare facultate va decide criteriile proprii pentru care va acorda cazare studenţilor, în perioada 16 - 24 septembrie, şi pentru noul an universitar. În acest sens, studenţii sunt rugaţi să completeze o cerere pe care să o adreseze către prodecanul responsabil de relaţia cu studenţii din cadrul facultăţii. Cererea de cazare conţine două perioade, perioada întâi pentru intervalul 16-24 septembrie, respectiv perioada a doua, începând cu 25 septembrie şi până la finalul anului universitar 2019-2020. Studenţii se vor muta în căminul şi camera în care au primit aprobare de la facultate până luni, 16 septembrie, ora 15.00. În caz contrar, aceştia trebuie să elibereze camera de cămin pe care o ocupă în acest moment”, a declarat Bogdan Budeanu, directorul Direcţiei de Servicii Studenţeşti TUIASI. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau