De beat ce era, a uitat că a bătut un poliţist

3betivani

Dimensiune font:

| 08-05-2022 09:59

 * agresorul a încercat să-şi scape prietenul de pahar, care condusese băut şi fără permis * acesta din urmă a reuşit să dispară în noapte, dar a fost identificat câteva ore mai târziu * s-au deschis două dosare penale, dar anchetele au trenat ani în şir * suspecţii n-au fost în stare să dea declaraţii coerente şi logice

Abia în weekendul trecut s-a descâlcit o parte din iţele unei scene ce pare decupată din filmele cu tâmpiţi. Întâmplarea a avut loc pe 18 octombrie 2017, aproape de miezul nopţii, în mijlocul străzii principale din Glodenii Gândului. Petrică Baer, deşi nu avea permis de conducere, a ieşit la promenadă cu Honda sa de culoare gri. Pe scaunul din dreapta stătea Petronel Stamatin, iar pe bancheta din spate se lăfăiau două sticle de trei sferturi pline cu coniac fin. În jumătate de oră, cei doi le-au golit, fără să-şi facă vreo problemă. Drumul era pustiu, niciun pericol. La un moment dat, Petrică a văzut parcat, regulamentar, la marginea sensului opus de deplasare, Volkswagenul vărului Ionuţ. A tras Honda lângă el şi s-au pus pe taclale. Stăteau cu motoarele pornite şi farurile aprinse, dar blocau total carosabilul, abia de se putea strecura o bicicletă.

Agentul Gabriel F., angajat al Postului de Poliţie Ţibăneşti, tocmai se ducea la muncă. Urma să intre în tură şi să patruleze prin întreaga comună până dimineaţă, la ora 8.00. Poliţistul era în uniformă şi se afla la volanul maşinii de serviciu. Era deja 23.50, se grăbea să nu întârzie, dar a fost silit să oprească din cauza barajului constituit de cele două autoturisme. A dat câteva flashuri, nimic. A claxonat intens, iarăşi nimic. În lipsa altei variante, Gabriel a coborât şi s-a dus spre Honda, să vadă ce se întâmplă, de ce şoferul nu trage maşina la marginea drumului, ca să elibereze banda.

Noapte albă şi două dosare penale deschise de cei de la secţie

Petrică era deja „trotilat”, n-a fost capabil de un răspuns inteligibil. Dar l-a dus mintea să coboare şi să fugă. Gabriel a încercat să-l urmărească, însă a fost oprit de Petronel. Petrică a avut timp să dispară. Enervat de situaţie, agentul a cerut, prin staţie, sprijinul colegilor. Petronel, deşi foarte beat şi el, a simţit pericolul şi a reacţionat cu câteva lovituri de pumni administrate poliţistului. Ajunşi la faţa locului, colegii acestuia au reuşit, în cele din urmă, să-l încătuşeze şi să-l ducă la secţie. Câteva ore mai târziu, a fost identificat şi Petrică. Noapte albă pentru cei de la secţie. Au deschis două dosare penale.

Ambele anchete au mers teribil de greu, din pricina stării de beţie din acea noapte, niciunul dintre „suspecţi” n-a fost coerent şi logic în declaraţii, singurul martor civil (văr cu Petrică) s-a dovedit şi el foarte ambiguu în explicaţii.

Exasperat că trece timpul şi tot nu se ajunge la judecata pe fond, Petrică a depus, în vara anului trecut, o contestaţie privind durata procesului. Solicitarea i-a fost admisă de magistraţii Judecătoriei Iaşi, care au cerut procurorilor să rezolve cât mai urgent cazul lui Petronel, cel învinuit de ultraj.

Sătul să tot fie chemat la dat cu subsemnatul, acesta a recunoscut, cu maximă sinceritate, că era prea beat în acea noapte, că nu a intenţionat să-l ajute pe conducătorul auto să fugă şi că este foarte posibil să-l fi lovit pe poliţist, dar nu-şi mai aminteşte acest lucru. A adăugat amănuntul că ştia despre faptul că Petrică nu deţine permis de conducere, şi-a dat seama că poliţistul acţiona în calitate oficială, dar a pus totul pe seama euforiei bahice. Aspect pe care judecătorii nu l-au luat în consideraţie.

Prin sentinţa dată vineri, Petronel a fost condamnat la un an şi patru luni, cu suspendare, pentru  ultraj şi favorizarea făptuitorului. Soarta lui Petrică se va decide pe 19 mai. Marcel FLUERARU

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:36

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Patru persoane, printre care și un copil, au scăpat miraculos cu viață dintr-un accident rutier
29/03/2024 02:52

Un sofer neatent a pătruns pe contrasens pentru a evita coliziunea cu o masină care circula in fata sa, dar a lovit frontal un autoturism care circula regulamentar din sens opus. Patru persoane au fost rănit ...

Un copil a fost filmat în timp ce conducea un BMW în județul Suceava
29/03/2024 02:51

Un copil de 12 ani a fost filmat in timp ce conducea un BMW printr-o localitate din judetul Suceava Potrivit politiei, evenimentul a avut loc pe 21 martie. Acest incident a iesit la iveală după ce copilul de ...

Răsturnare de situație în accidentul cu cinci răniți de la Vaslui. Cine se afla, de fapt, la volanul mașinii studentei la Medicină
29/03/2024 02:47

Politistii au stabilit că acela care a condus masina in ziua teribilului accident din localitatea Pădureni (Vaslui) este, de fapt, un băiat de 17 ani - si nu studenta la Medicină căreia ii apartinea autove ...

 „Gastronomia actuală nu mai ține doar de studiul relației dintre cultură și alimentație, ci tinde să devină artă”
28/03/2024 20:21

- Cum ati reusit să combinati pasiunile pentru literatura, ca bibliotecar, si ciocolaterie intr-un singur univers creativ? - Cele două expozitii de carte si ciocolată, realizate in Biblioteca Centrală Univ ...

Alertă în România: Barajul Bicaz e verificat după cutremurul din această dimineață
28/03/2024 15:38

ISU Neamt anuntă că se fac verificări in localitătile din zona barajului de la Bicaz, după cutremurul care a avut loc in această dimineată, cu epicentrul intre Bicaz si Izvorul Muntelui. „Ca urmare a ...

 Avem nevoie de natură în viața noastră!
28/03/2024 13:32

 Avem nevoie de natură in viata noastră! Silvicultorii ieseni vin cu o provocare pentru comunitătile locale, institutii si persoane fizice cu dragoste de natură! Pepiniera Silvică Galata&nb ...

Omagiu distinsei etnografe Angela Olaru
28/03/2024 09:37

Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi vă invită miercuri, 3 aprilie 2024, ora 15.00, la Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” Iaşi (Str. Mihail Kogălniceanu nr. 11), la un even ...

Iaşul vrea să învețe din experienţa Italiei în domeniul luptei împotriva risipei alimentare
28/03/2024 08:42

  Municipiul Iaşi va adera la Pactul de Politică Alimentară Urbană de la Milano, organism internaţional care are ca scop lupta impotriva risipei alimentare şi a schimbărilor climatice pe glob. Co ...

  Şedinţă festivă a Consiliului Local - 106 ani de la Unirea Basarabiei cu România
28/03/2024 08:30

Întruniţi miercuri in şedinţă ordinară, consilierii locali au aprobat, cu unanimitate de voturi, acordarea titlului de Cetăţean de onoare al municipiului Iaşi profesorului universitar Nicolae Băc ...

CJ se împrumută pentru a moderniza infrastructura rutieră ce leagă județele Iași, Neamț și Vaslui
28/03/2024 08:28

Plenul Consiliului Judetean Iasi a aprobat, miercuri, demararea procedurii de achiziţie publică pentru lucrările de reparaţii cu imbrăcăminţi bituminoase uşoare pe DJ 280 limită judet Neamt - Dagata &n ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei