De ce să nu-ţi repari maşina la CASA AUTO
Dimensiune font:
Modul în care o reprezentanţă auto din Iaşi alege să-şi bată joc de clienţi depăşeşte orice limită a bunului simţ şi a legii. Ultima victimă a celor de la CASA AUTO Iaşi a fost chiar renumita avocată Maria Aldea, căreia i s-a cerut să plătească la service-ul companiei cu totul altceva decât i s-a solicitat în oferta trimisă. Faptele celor de la CASA AUTO întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune
Prezentăm în continuare faptele, aşa cum au fost ele relatate de renumita avocată. Notificarea a fost trimisă şi pe adresa CASA AUTO, cu data de 19.05.2015:
Către SC „CASA AUTO” SRL
Av. MARIA ALDEA, vă sesizez următoarele:
La data de 05.05.2015, prin email, am primit de la CASA AUTO, sub semnătura domnului LUCIAN TUDOREANU o ofertă privind unele operaţiuni/reparaţii aferente autoturismului HYUNDAI SANTA FE IS-06-JJL, proprietatea acestui CABINET.
Conform acestei oferte, ora de manoperă era de 85 lei, fără TVA.
Urmare acestei oferte, am luat legătura telefonic cu d-l Tudoreanu care m-a programat pentru data de 11.05.2014, orele 12,30.
Autoturismul a fost introdus în hală pentru reparaţii la orele 12,45 şi toate operaţiunile au fost terminate la 16,30, iar la ora 16,45 s-a facturat şi s-a efectuat plata.
Analizând factura emisă am constat:
1. În primul rând mi s-a făcut o ofertă falsă în virtutea căreia am acceptat să repar autoturismul la firma d-voastră. Astfel, deşi oferta a fost de 85 lei/oră fără TVA, mi s-a facturat ora de manoperă cu 111,23 lei - 2 ore şi 6,9 ore la preţul de 97,89 lei. Ca urmare, consider fapta de a face o ofertă la un preţ inferior celei pe care o facturaţi ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 244 al. 1 C.Penal, întrucât, fără inducerea în eroare cu privire la preţul real practicat, nu aş fi ales să efectuez reparaţiile la firma d-voastră.
2. În al doilea rând, mi s-au facturat 8,9 ore manoperă, ÎN CONDIŢIILE ÎN CARE, EFECTIV, TOATĂ MANOPERA A DURAT EXACT 4 ORE. A factura o manoperă peste dublul celei efective ca durată constituie tot infracţiunea de înşelăciune.
Faţă de cele de mai sus, vă solicit restituirea sumelor încasate necuvenit atât în ceea ce priveşte diferenţa dintre preţul de ofertă şi cel facturat, cât şi c/valoarea celor 4,9 ore facturate în plus peste orele efectiv prestate.
Contactat de reporterii ziarului nostru, Lucian Tudoreanu, reprezentantul CASA AUTO Iaşi, a declarat următoarele: „Doamna a solicitat o ofertă pentru înlocuirea plăcuţelor de frână de la autovehicul, faţă şi spate, dar nu era necesar. La solicitarea clientului s-au înlocuit bucşele şi s-au mai efectuat şi alte operaţiuni suplimentare. În ceea ce priveşte numărul orelor suplimentare, într-adevăr ele au fost mai multe faţă de timpul manoperei efective, însă noi lucrăm după normele impuse de producător. Dacă mecanicul termină într-un timp mai scurt este meritul lui, însă pe factură trebuie trecuţi timpii de lucru impuşi de producător”. Ceea ce omite reprezentantul CASA AUTO să spună este că doamna avocat nu a fost informată despre „normele impuse de producător”, ca să poată lua o decizie în deplină cunoştinţă de cauză. În consecinţă, a factura o manoperă peste dublul celei efective ca durată constituie infracţiune de înşelăciune!
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau