De unde vine obiceiul împodobirii Bradului de Crăciun
Dimensiune font:
Împodobitul bradului de Crăciun este una din cele mai răspândite tradiții de pe glob, însă puțini știu că obiceiul are la origini un ritual păgân, menit să „reproducă” pe Pământ, imaginarii copaci ai Paradisului, veșnic tineri, cu ramuri înverzite și plini de strălucire, de fructe colorate, pietre prețioase și multe altele.
Druizii, anticii sacerdoți ai celților, observând că bradul rămâne mereu verde indiferent de anotimp, considerau acest pom un simbol de viață lungă, de tinerețe fără bătrânețe, așa cum sugerau că omul se regăsește în tărâmul celor veșnice. Vikingii nutreau convingerea că pinul roșu ar fi deținut puteri magine, din pricina că nu-și pierdea acele nici macar pe gerul cel mai cumplit, motiv pentru care duceau acasă câte un exemplar impunător și-l decorau cu fructe uscate, invocând fertilitate și prosperitate în familie. Și romanii din antichitate obișnuiau să-și decoreze locuințele cu ramuri de pin în timpul iernii, caă semn al încrederii renașterii naturii în primăvara următoare, urându-și astfel un nou an roditor și purtător de noroc.
Odată cu Nașterea Domnului, bradul începu să capete noi valente spirituale, chiar mai puternice și mai pe placul inimii celor ce îmbrățișau credință creștină. Se pare că primul brad decorat în Ajunul Crăciunului în semn de sărbătorire la nivel de comunitate ar fi apărut în Estonia, în 1441, când locuitorii au decis să plaseze un astfel de gigantic exemplar împodobit în Piață Municipala din Tallinn. În jurul acestuia, tinerii se plimbau, dansau și flirtau, încercând să-și găsească jumătatea, încântați de decorul mirific și promițător al unei veșnic verzi vârste a iubirii. Alte surse susțin că tradiția modernă de decorare a bradului de Crăciun ar proveni de pe meleaguri germane: potrivit unei legende, un călător ce cobora de pe cărările munților în noaptea de Ajun fu atât de încântat de frumusețea stelelor ce străluceau printre ramurile ninse ale brazilor încât nu rezistă ispitei și taie unul din ei. L-a dus acasă și l-a împodobit cu lumânări roșii, spre bucuria copiilor săi.
14 brazi falnici pentru Casa Regală
Povestea bradului de Crăciun are multe variante, dar cea mai cunoscută este legată de Sfântul Bonifaciu, care i-ar fi convins pe germani să se creștinească printr-un miracol săvârșit dinaintea mulțimii. Supărat că oamenii venerau un stejar stufos, a lovit trunchiul cu o toporișcă, l-a despicat și a lăsat să răsară în locul lui un brad falnic, peste care a început să ningă. Sfântul Bonifaciu le-a spus oamenilor că este un copac sfânt, de cinstire al credinței creștine și a Nașterii lui Iisus. Și românii au îndrăgit tradiția împodobirii bradului în Ajunul Crăciunului. Se pare că primul care a optat pentru o astfel de decorațiune ar fi fost regele Carol I, care ar fi ordonat că în saloanele de gala să fie ornați brazi falnici în Ajun de Crăciun. El a insistat ca sala tronului să fie împodobită cu nu mai puțin de 14 brazi frumoși, așa cum se obișnuia odinioară pe meleagurile nordice ale continentului european. La rândul ei, Regina Elisabeta a dispus ca sub acești brazi să fie așezate daruri speciale pentru invitații la petrecerea din noaptea de Crăciun, nefiind uitat nici unul din membrii familiilor nobile care s-au bucurat de privilegiul de a participa la cina regală. În plus, bradul împodobit era prezent și la alte sărbători – cu prilejul nunților de pildă, simbolizând prosperitate și fertilitate pentru noua familie, bunăstare și viață lungă.
Nicolae DRUMEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau