Deputat PSD: „Domnul Dragnea să facă un pas în spate”
Dimensiune font:
Cel mai tânăr parlamentar din Botoşani, deputatul PSD Răzvan Rotaru, i-a cerut lui Liviu Dragnea să facă un pas în spate. El susţine demersul Gabrielei Firea, dar şi pe colega sa Mihaela Huncă, parlamentarul care a anunţat că părăseşte PSD.
Totodată, fără să îi pomenească numele, Rotaru o atacă pe senatoarea Doina Federovici, preşedintele PSD Botoşani, pentru modul în care conduce filiala locală şi spune că sunt tensiuni la nivel local din cauza derapajelor grave de la social-democraţie. Rotaru susţine că nu părăseşte PSD, dar că este nevoie de o împrospătare. „Am solicitat domnului Liviu Dragnea să facă un pas în spate. Acest demers al meu vine ca urmare a nemulţumirilor acumulate în ultima perioadă, alimentate de tensiunile existente în cadrul partidului şi la nivelul Organizaţiei Judeţene PSD Botoşani, în care există diferenţe de opinii, tabere şi sunt luate în considerare doar vocile care convin conducerii. Consider că sunt derapaje grave de la ceea ce înseamnă social-democraţia”, a declarat Răzvan Rotaru. Ca parlamentar, el susţine că trebuie vorbit mai mult atunci când se iau decizii importante şi nu sunt consultaţi, nu le sunt solicitate părerile şi nu le sunt acceptate sugestiile. „Împărtăşesc punctul de vedere al doamnei deputat Mihaela Huncă şi consider că demersul doamnei primar Gabriela Firea este îndreptăţit. Pentru mine, Partidul Social Democrat rămâne partidul de suflet, puternic, în care am crezut şi în care activez cu convingeri puternice. PSD nu înseamnă tabere şi cenzură”, a spus Răzvan
Rotaru.
Alina CALINIUC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau