Dificultăţile refugiaţilor, dezbătute la Slănic Moldova
Dimensiune font:
Recent, la Slănic Moldova s-a încheiat un training internaţional organizat de către Asociaţia pentru Dezvoltare Activă (ADA) din Bacău. La acest eveniment au participat tineri din 14 ţări, respectiv Azerbaijan, Bosnia şi Herzegovina, Liban, Malta, Polonia, Italia, Portugalia, Spania, Grecia, Estonia, Republica Moldova, Macedonia, Turcia şi România.
Activitatea s-a desfăşurat în cadrul proiectului „Non-Formal Education in Action”, implementat de ADA în perioada 1 august 2016 – 31 mai 2017. Astfel, pe fondul provocărilor actuale privind criza refugiaţilor şi imigranţilor, având în vedere cotele obligatorii privind primirea refugiaţilor, precum şi din perspectiva creşterii numărului acestora în Uniunea Europeană, tinerii au identificat o serie de probleme la nivelul comunităţilor locale şi mai ales la nivelul ONG-urilor.
În cadrul evenimentului care a avut loc în Slănic Moldova, participanţii din cele 14 ţări şi-au dezvoltat competenţele necesare pentru a putea lucra cu aceşti tineri, au susţinut activităţi de networking, seri şi vizite interculturale. Alexandru MARCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau