Din nou la Starea Civilă, după 50 de ani
Dimensiune font:
Până la data de 15 mai, cuplurile de pensionari din Iaşi care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă sunt aşteptate la Oficiul de Stare Civilă din strada Vasile Alecsandri, pentru a depune actele constatatoare în vederea premierii lor. În afară de această condiţie, cuplurile trebuie să aibă domiciliul stabil în municipiul Iaşi şi să nu fi beneficiat în trecut de acest premiu instituit de Primăria Iaşi. „În vederea definitivării listelor familiilor premiate în acest an cu ocazia Zilei Internaţionale a Familiei, Primăria Iaşi apelează la familiile care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă, să depună cereri pentru acordarea premiilor anuale. Acestea vor trebuie să se adreseze Serviciului de Stare Civilă Iaşi sau centrelor de cartier ale Primăriei în vederea depunerii documentaţiei necesare acordării premiul de 500 de lei. Cereri se primesc până la data de 15 mai, inclusiv. Cererea va fi însoţită de actele de identitate ale soţilor şi certificatul de căsătorie în original şi copie xerox”, precizează Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi. (N. Păunescu)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau