Direcţia Silvică a plantat 7,67 milioane de puieţi
Dimensiune font:
Pentru anul 2017, Direcţia Silvică Suceava şi-a propus, în principal, acţiuni de regenerare a pădurilor, prin reîmpăduriri şi completarea regenerărilor naturale, pe toate suprafeţele din fondul forestier de stat administrat, care îndeplinesc condiţiile pentru astfel de lucrări. De asemenea, se are în vedere executarea lucrărilor de îngrijire în arborete proprietate publică a statului şi proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale pe care le administrează.
Lucrări de îngrijire au fost făcute pe 11.983 de hectare, cu 6% mai mult faţă de programul de 11.300 de hectare, depăşiri fiind înregistrate la fiecare categorie de lucrări, respectiv la degajări, curăţiri şi rărituri. Lucrările de ajutorare a regenerării naturale au vizat de 754,6 de hectare, regenerările naturale aplicându-se pe 780 de hectare, depăşirea faţă de indicatorul din program ajungând la 50 hectare. Instituţia suceveană a procedat la împăduriri integrale pe 944 de hectare, mai mult cu 34 de hectare faţă de ceea ce indicatorului s-a planificat. Valoarea lucrărilor de regenerare s-a ridicat 12,42 de milioane de lei, fiind plantaţi 7,67 milioane de puieţi.
Lidia DIACONU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau