DLEP intră la orele de... dirigenţie
Dimensiune font:
Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanelor Iaşi extinde aria măsurilor complementare activităţilor de bază în privinţa derulării programului „primul act de identitate”.
Având în vedere începerea cursurilor şcolare, Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanelor Iaşi îşi exprimă disponibilitatea de a promova, în rândul elevilor, modalitatea de obţinere a primului act de identitate, dar şi alte aspecte din activitatea de stare civilă şi evidenţa persoanelor. Activităţile se desfăşoară la sediul instituţiei, iar grupul ţintă îl reprezintă, cu precădere, elevii cu vârsta cuprinsă între 13 şi 14 ani. Evenimentul constă în parcurgerea procedurii de obţinere a primului buletin (completare cerere, accesul la birou pe baza sistemului electronic de dirijare şi ordonare-bon de ordine, sesiune de Q&A, preluare imagine şi eliberare act sub forma unei Diplome de participare). „Din acest an adăugăm o nouă componentă proiectului, astfel încât lucrători din cadrul direcţiei pot dialoga cu elevii, indiferent de vârstă, în cadrul orelor de dirigenţie, educaţie civică sau sesiuni de comunicare, despre drepturi şi obligaţii, actele de stare civilă şi identitate etc”, a precizat Marius Bodoga, director executiv DLEP Iaşi.
În cadrul acţiunilor anterioare, peste 300 de tineri elevi au participat la acest proiect. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau