Doar o comună din 93 a depus la DSP probe ale apelor din fântâni!
Dimensiune font:
* estimările induc ideea că, în marea lor majoritate, fântânile din judeţul Iaşi nu au apă potabilă * anul trecut, doar 6 comune au trimis mostre la DSP, iar în acest an doar cei de la Schitu Duca, unde bănuielile de nepotabilitate a apelor din fântâni au fost confirmate
În judeţul Iaşi, pe o suprafaţă de 5.476 kmp, se întind două municipii, trei oraşe şi 93 de comune. Aproximativ 500 de sate. Evident, cu toate sforţările şi eforturile făcute de ani buni, ApaVital n-a izbutit racordarea totală la reţeaua centralizată de apă-canal. Şi nici n-o să reuşească prea repede, din motive cât se poate de obiective. Aşa că, vrând-nevrând, fântânile publice rămân, în continuare, unica sursă de apă pentru o parte însemnată a populaţiei. Sunt sigure ori e risc de contaminări, intoxicaţii, epidemii? Greu de spus, la ora asta. Doar estimări vagi şi multe impresii la prima vedere.
Asta pentru că edilii nu-şi bat deloc capul cu rezolvarea subiectului şi tranşarea clară a controversei. E bună sau nu apa de fântână publică?
Nu trebuie cine ştie ce efort şi nici cine ştie ce cheltuială pentru a afla un răspuns cert. Doar o cerere de la Primărie către DSP, un contract, câteva mostre, apoi analiza şi, gata, misterul e dezlegat. Din păcate, anul trecut, doar 6 primării au mers pe calea asta, simplă, oficială şi inechivocă. Iar în aproape jumătate de an cât s-a scurs din 2019, doar cei de la Schitu Duca au trimis la DSP spre analiză, mostre de apă. Şi, într-adevăr, s-au găsit nitraţi din belşug, apa nefiind potabilă acolo. Ba chiar şi un caz de intoxicaţie. A mai fost un caz, dar descoperit întâmplător, la Holboca.
Pentru anul în curs, alte 15 comune şi-au manifestat intenţia de a încheia contracte cu DSP pentru monitorizarea calităţii apei, dar încă n-au făcut-o. Au rămas la stadiul de intenţie. Deşi contravaloarea unei expertize e mai mult simbolică, se învârte undeva în jurul valorii de 200 de lei. În schimb, efectele...
Deocamdată, se merge doar pe estimări bazate pe experienţa şi flerul celor de la DSP. Care pronostichează că aproape toate fântânile publice din judeţ sunt neconforme. Pe de altă parte, ca o veste bună, au scăzut sensibil numărul cazurilor de intoxicaţie cu nitraţi ori alte substanţe de sinteză. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau