Doi angajați, anchetați pentru un jaf de proporţii din banii unei bănci
Dimensiune font:
anchetatorii au luat în vizor doi angajați ai BRD Iași * aceștia sunt cercetați pentru comiterea infracțiunii de delapidare * surse judiciare susțin că, din banii băncii, ar fi dispărut aproximativ două milioane de lei
Doi angajaţi ai BRD Iaşi sunt suspectaţi de delapidare după ce ar fi ieşit din sediu cu două milioane de lei. Suspecţii au fost reţinuţi recent, însă, ulterior, au fost puși în libertate şi plasaţi sub control judiciar.
Conform anchetatorilor, furturile sistematice de bani din BRD ar fi loc în perioada 2014 – 2017, în care din gestiunea băncii au dispărut aproximativ două milioane de lei.
Acuzaţiile de delapidare au ajuns în vizorul poliţiştilor în vara anului trecut, ca urmare a unei sesizări făcute de reprezentanții BRD.
Ce spun oamenii legii
Astfel, zilele trecute, Serviciul de Investigaţii Criminale Iași a citat la audieri doi angajaţi ai BRD, ambii fiind reţinuţi pentru 24 de ore. Benonie Bucurel şi Narcis Lonconschi au fost plasaţi ulterior sub control judiciar pentru 60 de zile.
Conform procurorilor, angajaţii au fost gestionari în tezaurul BRD Iaşi, loc în care manipulau sume foarte mari de bani. Aceleași surse au afirmat că aceștia ar fi ascuns lipsa sumei de bani prin înlocuirea etichetelor originale ale sacilor cu etichete care ar fi indicat o valoare mai mare.
Potrivit anchetatorilor, în iulie 2017, unul dintre suspecți ar fi încărcat fictiv soldul sucursalei BRD Iaşi, fraudând sistemul informatic al băncii.
Concret, pentru suma de 500.000 de lei, angajatul ar fi efectuat schimbare de cupiură. Acesta ar fi păstrat în sistem numărul efectiv de bancnote, dar le-ar fi schimbat fictiv valoarea, astfel încât soldul fizic al tezaurului să coincidă cu structura soldului scriptic.
„Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz, efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare și fals informatic. În fapt, doi bărbați, angajați ai unei unități bancare, sunt bănuiți că și-ar fi însușit bani din gestiunea unității. Cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, ulterior față de ei fiind dispus controlul judiciar în cazul lor, pentru 60 de zile”, a declarat ieri Ioana Buștiuc, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Iași.
La rândul său, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, Monica Palaghia, a precizat că plângerea a fost înregistrată pe data de 28 august 2018. „Plângerea formulată de BRD Iași a fost înregistrată la noi pe 28 august 2018. În plângere s-a arătat faptul că, în cursul lunii iunie 2018, cu ocazia alimentării cu bani a bancomatelor din municipiul Iași, s-a constatat că există un minus în gestiune de două milioane de lei. Au fost audiate, în calitate de suspecți, două persoane”, a spus ieri prim-procurorul ieșean. Dan CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau