Doi dintre pacienţii cu coronavirus transportaţi de la Bucureşti la Iaşi au murit

2 sectie covid

Dimensiune font:

| 19-04-2021 00:00

Managerul Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi, Lucian Eva, a declarat că patru pacienţi cu afecţiuni pulmonare extrem de severe au fost transferaţi de la Bucureşti, însă doi dintre aceştia au decedat. Momentan, la spitalul din Iaşi mai sunt disponibile şase paturi de Terapie Intensivă. „În cursul zilei de ieri au fost transferaţi de la Bucureşti patru pacienţi cu afecţiuni pulmonare extrem de severe în cadrul infecţiei cu COVID. Din păcate doi dintre ei au decedat, ambii în vârstă de aproximativ 70 de ani, cu afectare severă a plămânilor, de peste 80% şi cu multiple afecţiuni asociate, diabet zaharat, hipertensiune, boală renală cronică. Cei care sunt în momentul de faţă în viaţă au afectare pulmonară mai puţin severă, în jur de 50% sunt afectaţi plămânii şi au vârste cuprinse între 70 şi 90 de ani”, a declarat Lucian Eva.

Managerul Spitalului de Neurochirurgie Iaşi a declarat că unitatea medicală pe care o conduce dispune, în total, de 60 de paturi de ATI, dintre care şase sunt libere, însă în perioada următoare aici vor fi transferaţi pacienţi din Bucureşti şi Târgu Mureş care au nevoie de terapie intensivă.

Ministerul Apărării a anunţat, sâmbătă seară, că o aeronavă militară a transportat, de la Bucureşti la Iaşi, patru pacienţi cu coronavirus aflaţi în stare gravă. Lucian STATE

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:06

%ANUNTSPECIAL%
LEXINSOLV S.P.R.L. Suceava, lichidator judiciar desemnat în dosar nr. 7007/86/2013* al Tribunalului Suceava, scoate la vânzare prin licitație publică, în bloc, bunuri mobile aparținând debitorului S.C. PELLETS PRODUCTION S.R.L. Baia, cu sediul în com. Baia, str. Ulmului, nr. 125, jud. Suceava, CUI 26292448, constând din: - linie tehnologică pentru fabricare brichete din rumeguș cu o capacitate de producție de 500 kg/h, cu putere totală instalată de 35 kw, rezultând brichete cu diametrul de 60 mm, preţul de pornire al licitaţiei fiind de 94.000 lei, exclusiv TVA. Bunurile scoase la vânzare sunt situate în com. Baia, sat Bogata, str. V. Stroiescu, nr. 11, jud. Suceava. Licitația va avea loc la data de 26.05.2021 ora 14:00, la sediul LEXINSOLV S.P.R.L. din mun. Suceava, str. Zamcei, nr. 5, jud. Suceava. În vederea participării la licitație, licitatorii au obligația de a depune 10% din prețul de pornire al licitației în contul de lichidare judiciară al debitorului S.C. PELLETS PRODUCTION S.R.L. Baia. În caz de neadjudecare licitația publică se va repeta în aceleași condiții în data de 16.06.2021 ora 14:00, 07.07.2021 ora 14:00, 28.07.2021, ora 14:00 și în data de 18.08.2021 ora 14:00. Prezenta publicație de vânzare constituie și notificare către creditori, debitor și orice persoană fizică sau juridica interesată în dosarul în cauză. Informații suplimentare la sediul lichidatorului judiciar sau la tel./fax 0230/551784, 0745635896, e-mail: lexinsolv@yahoo.com, web: www.lexinsolv.ro. Lichidator judiciar, Ec. Ceucă Ion
În mod straniu, sectorul ieșean al construcțiilor gâfîie
13/05/2021 09:54

Recentul centralizator remis presei de către AJOFM Iaşi e in ton cu scenariul verde in care a intrat judeţul. Tot mai multe locuri de muncă disponibile, deşi numărul e la jumătatea celui normal pentru ac ...

Primăria le interzice ieşenilor să se drebranșeze de la sistemul centralizat de termoficare
13/05/2021 09:30

  Avand in vedere incetarea contractului de furnizare a agentului termic in municipiul Iasi de către Veolia SA, incepand cu data de 1 mai 2021, precum si preluarea provizorie a serviciilor de producere, ...

Un nou flux de vaccinare anti-COVID, fără programare, la USAMV
13/05/2021 09:15

  Începand de ieri, 12 mai, la Universitatea de Stiinte Agricole si Medicină Veterinară (USAMV) „Ion Ionescu de la Brad” din Iasi s-a deschis incă un flux de vaccinare destinat persoa ...

Studenţii Universităţii de Medicină şi Farmacie vor intra în examene doar dacă s-au vaccinat
13/05/2021 08:15

Studenţii Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) "Gr. T. Popa" din Iaşi vor avea acces in sala de examen doar dacă vor prezenta un document din care să reiasă că s-au imunizat sau că a ...

Colegiul Medicilor Iaşi se alătură apelului la raţiune „Medicii împotriva dezinformării”
13/05/2021 07:00

Colegiul Medicilor Iaşi se alătură apelului la raţiune „Medicii impotriva dezinformării”, lansat de medicii Cristian Apetrei, profesor de Boli Infecţioase şi Microbiologie la Universitatea di ...

 UAIC va îmbutelia „Apa lui Cuza”
13/05/2021 07:00

 * Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi a incheiat, cu un producător industrial, un contract de punere in functiune a unei linii de imbuteliere de apă minerală carbogazoasă si ...

Bugetul Iașului, adoptat cu sprijinul unui consilier USR
13/05/2021 00:00

Bugetul municipiului Iaşi a fost adoptat, ieri, intr-o şedinţă extraordinară a Consiliului Local, a doua din această săptămană, după cea convocată luni, 10 mai.  Dacă precedentele două şedin ...

Examenele, doar pentru vaccinaţi!
13/05/2021 00:00

      ​Conducerea Universitătii de Medicină si Farmacie „Grigore T. Popa” Iasi a decis ieri ca doar studentii si profesorii care s-au vaccinat anti-COVID, care prezintă un tes ...

Un fost parlamentar ieşean scapă de urmărirea penală
13/05/2021 00:00

  Procurorii DIICOT au clasat partea din dosarul Romgaz care il viza pe fostul ministru al Economiei Varujan Vosganian, pentru săvarşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organiz ...

Zeci de medici de familie din Iaşi au acceptat vaccinarea anti-COVID
13/05/2021 00:00

Pentru o mai mare eficientizare, procesului de vaccinare se desfăsoară in etapa actuală inclusiv prin intermediul cabinetelor medicilor de familie. Aceştia vor asigura informarea, programarea la vaccinare, ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei