default

Dimensiune font:

Doi indivizi, condamnaţi după jafuri de pomină

| 06-12-2018 08:00

doi tineri au fost condamnaţi cu executare, după ce au fost acuzaţi de săvârşirea unor infracţiuni în urmă cu aproximativ trei ani * procurorii spun că aceştia au furat şi au condus nelegal un autoturism * mai mult, cei doi sunt acuzaţi că au furat şi doi saci cu tărâţe

Doi tineri certaţi cu legea au fost pedepsiţi de către judecătorii ieşeni, după ce au fost acuzaţi de comiterea unor infracţiuni.

Astfel, magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au dispus ieri condamnarea lui Mădălin C. la pedeapsa rezultantă de trei ani de închisoare, sub acuzaţiile de furt în scop de folosinţă, furt calificat şi conducerea unui vehicul fără permis.

În acelaşi dosar, instanţa a decis condamnarea lui Veronel S. la pedeapsa rezultantă de şase ani de detenţie, pentru furt în scop de folosinţă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi furt calificat. În fapt, magistraţii au contopit pedepse anterioare pe care cei doi le primiseră.

Instanţa dispune confiscarea de la fiecare dintre inculpaţi a sumei de 12 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase şi nerestituite persoanei vătămate M.G., respectiv doi saci cu tărâţe a câte 20 de kilograme fiecare, au precizat judecătorii ieşeni.

De remarcat este faptul că decizia nu este definitivă, aceasta putând fi contestată.

Ce au spus anchetatorii

Procesul celor doi indivizi a început pe data de 22 martie 2018. Asta, după ce, pe 14 martie 2017, cei doi au fost încătuşaţi.

Conform anchetatorilor, în noaptea de 25 spre 26 ianuarie 2016, precum şi în noaptea de 5 spre 6 februarie 2016, cei doi au furat şi au condus un autoturism, deşi niciunul dintre ei nu avea permis în acest sens.

Oamenii legii au precizat că cei doi au mai fost condamnaţi în trecut, pentru comiterea unor fapte similare, printre altele fiind şi o acuzaţie de furt, în cazul lui Veronel S., a cărei părţi vătămată a fost Mănăstirea Bârnova. Ciprian NEDELCU

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

 

 

ULTIMA ORA

 

 

 

 

 

 

ANUNŢ privind organizarea licitaţiei deschise în vederea atribuirii în folosinţă a PARCELELOR disponibile în perimetrul Parcului Industrial Miroslava. În conformitate cu legislaţia în vigoare şi în baza hotărârii Consiliului Local al comunei Miroslava, anexa 1 la HCL nr. 15 din 28.01.2016 privind aprobarea încheierii contractului de administrare al Parcului Industrial Miroslava între Comuna Miroslava şi SC Miroslava Industrial Parc SRL. SC MIROSLAVA INDUSTRIAL PARC SRL (societatea administrator a Parcului Industrial), cu sediul în judeţul Iaşi, comuna Miroslava, str. C. Langa, nr. 93, organizează în data de 01.03.2019, ora 11.00, licitaţie publică deschisă cu strigare în vederea atribuirii în folosinţă a mai multor parcele de teren cu următoarele suprafeţe: 2000mp, 19.331mp, 5051mp, 8537mp, 5000mp, 2000mp, 2700mp. Terenul este localizat în comuna Miroslava, sat Brătuleni, T14, şi face parte din Parcul Industrial Miroslava. Destinaţia parcelelor o reprezintă construcţia de hale/clădiri pentru activităţi de producţie şi/sau servicii. Durata maximă a contractului de folosinţă a parcelelor este de maxim 49 de ani de la data semnării contractului. Redevenţa minimă de pornire este de 0,9 euro/mp/an, preţ cu TVA inclus. Garanţia de participare la licitaţie este de 10.000 lei şi se depune/transferă în contul nr. RO03BRDE240SV10705792400 deschis în lei la BRD G.S.G. S.A. numele SC MIROSLAVA INDUSTRIAL PARC SRL. Documentaţia de licitaţie este disponibilă pe site-ul SC Miroslava Industrial Parc SRL www.miroslavaindustrial.ro sau la sediul SC Miroslava Industrial Parc SRL situat în sat Bratuleni, strada Basarabia nr. 4 Centrul de Afaceri World Vision Center, comuna Miroslava, judeţul Iaşi. Depunerea ofertelor se va face în perioada 18.02-27.02.2019, între orele 10.00-15.00 la punctul de lucru SC Miroslava Industrial Parc SRL situat în sat Bratuleni, strada Basarabia nr. 4 Centrul de Afaceri World Vision Center, comuna Miroslava, judeţul Iaşi. Evaluarea dosarelor şi ofertele publice se vor face în prezenţa ofertanţilor şi a comisiei de evaluare şi selecţie a ofertelor în data de 01.03.2019, ora 11.00, la punctul de lucru SC Miroslava Industrial Parc SRL din sat Bratuleni, strada Basarabia nr. 4 Centrul de Afaceri World Vision Center, comuna Miroslava, judeţul Iaşi. Perioada pentru care ofertanţii rămân angajaţi cu privire la termenii ofertei lor: minim 60 de zile. Relaţii suplimentare şi alte informaţii pot fi obţinute la sediul SC Miroslava Industrial Parc SRL, la numărul de telefon 0748663344 sau la adresa de mail office@miroslavaindustrial.ro
ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei SC GANESHA DREAM S.R.L. – societate în faliment, dosar nr.4176/99/2017 aflat pe rolul Tribunalului Iaşi–Faliment, în temeiul dispoziţiilor Legii nr.85/2014, vinde prin licitaţie publică competitivă cu strigare următoarele bunuri: 1. Bun imobil – proprietate agroindustrială, (tip "ferma creştere suine") situată în extravilanul Com. Ibăneşti, punctul Condrea, T119, P3068/7; 3068/8, Jud. Vaslui, format din teren extravilan în sup. de 8.432 mp, Construcţia C1 în sup. de 98 mp, Construcţia C2 în sup. de 720 mp şi Construcţia C3 în sup. de 720 mp, dotate cu echipamente interior grajd creştere suine şi panouri fotovoltaice - Preţ de pornire 65% din valoarea de piaţă stabilită prin raportul de evaluare - 246.716 Euro (exclusiv TVA). 2. Bunuri mobile conform Raport de evaluare - Preţ de pornire 65% din valoarea de piaţă stabilită prin raportul de evaluare, astfel: Nr crt - Denumirea bunurilor - Buc - Preţ de pornire Lei – fără TVA 1 - Tractor DEUTZ-FAHR model AGROTON L720 DCR, fabricaţie 2012, nr. de identificare ZKDJ5904W0LD10250, serie motor 10999830 - 1 - 199.000 2 - Vidanja TESTORE model C160, fabricaţie 2015 - 1 - 50.895 3 - Semănătoare de plante praşitoare MA/AG PRECISA REALE D 6R, fabricaţie 2014, nr. de identificare 2141001 - 1 - 35.443 Licitaţiiile vor avea loc în zilele de 01,08,15 şi 22.03.2019 ora 12.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iaşi, str. Sf.Lazăr, nr.4, bl.Peneş Curcanu, TR. 5, Etaj 1, Cabinet nr.13, Jud.Iaşi, Complex de Birouri "NH BUSINESS", putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine: - cerere de participare la licitaţie; - dovada achitării taxei de participare de 2.000 lei; - dovada achitării caietului de sarcini de 1.000 lei fără TVA–pentru bunul imobil; - dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector deschis pe numele debitoarei la First Bank; - actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare şi contravaloarea caietului de sarcini se vor achita în contul lichidatorului judiciar deschis la First Bank. În cazul în care creditorul garantat First Bank S.A. îşi exprimă intenţia de a adjudeca în contul creanţei bunul imobil, acesta va putea participa la licitaţiile organizate fără alte cheltuieli (taxă de participare la licitaţie, caiet de sarcini, cauţiunea de 10% etc.) şi fără a fi necesar a prezenta documentele de participare. Creditorul garantat poate adjudeca în contul creanţei bunul asupra căruia poartă garanţia sa la un preţ care se încadrează în strategia de valorificare aprobată de către creditori. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iaşi, str. Sf.Lazăr, nr.4, bl. Peneş Curcanul, TR. 5, Etaj 1, Cabinet nr.13, Jud. Iaşi, cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau tel: 0744520508, 0744994490; fax: 0332/814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com
FOTO: La un pas de TRAGEDIE în municipiul Iaşi. Cine-i opreşte pe aceşti şoferi inconştienţi?
16/02/2019 18:46

Un tanăr şofer a fost pe punctul de a provoca o tragedie in seara de 16 februarie 2019, pe şoseaua Nicolina, in cartierul ieşean CUG. Incidentul s-a produs in jurul orei 18.00. Potrivit martorilor, bărbatu ...

Amendă în urma exploziei de la căminul de nefamilişti
16/02/2019 12:00

  Pompierii ieşeni au emis o amendă in urma exploziei care a avut loc in urmă cu două zile la un bloc de nefamilişti din zona Nicolina. Atunci au fost alertate mai multe echipaje de pompieri si per ...

Ieșean condamnat în urma unui accident rutier mortal
16/02/2019 11:00

  Un bărbat a fost condamnat de judecătorii ieseni, in urma unui accident mortal. Astfel, magistratii din cadrul Judecătoriei Iasi au dispus ieri condamnarea lui George C. la doi ani de inchisoare, c ...

Rezidential Smart Apartments, apartamente 1, 2 și 3 camere în blocuri bine construite
16/02/2019 10:00

  Rezidential Smart Apartments, apartamente 1, 2 si 3 camere in blocuri bine construite, aer condiţionat smart in standard, incălzire in pardoseală, tamplărie Salamander geam tripan, finisaje de calit ...

Peste 160 de ani de închisoare pentru zeci de ieşeni
16/02/2019 10:00

  Zeci de ieşeni au fost pedepsiţi de către magistraţi, după ce au fost acuzaţi de comiterea unor infracţiuni. Astfel, judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi au acordat o pedeapsă totală de ...

Două femei, pedepsite din cauza tutunului
16/02/2019 09:00

  Două femei s-au ales cu pedespe din partea judecătorilor ieseni, după ce au fost acuzate de incălcarea unor prevederi din Codul Vamal. Astfel, magistratii din cadrul Judecătoriei Iasi au dispus i ...

Meci internaţional de rugby, în premieră la Botoşani
16/02/2019 08:57

    Staff-ul tehnic al naţionalei Romaniei a operat şase modificări in echipa de start pentru meciul cu Germania, din Rugby Europe International Championship 2019, faţă de partida cu Georgia, i ...

  Ştiinţa, mai atractivă pentru cei mici
16/02/2019 08:52

  Laborator 2.0 ii provoacă pe copiii cu varste intre 5 şi 14 ani să işi deschidă simţurile pentru ştiinţă. Eventera şi Complexul Muzeal Judeţean Neamţ ii invită pe cei mici să participe la ...

Mobilizare pentru donare de sânge, la Bacău
16/02/2019 08:52

    Mobilizare generală in judeţul Bacău unde, in frunte cu prefectul Maricica Luminiţa Coşa, zeci de angajaţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Inspectoratului pentru Situaţii de Ur ...

Un deceniu de pușcărie, după moartea violentă a unei adolescente
16/02/2019 08:00

  Un individ din judetul Iasi a fost pedepsit de către magistrati, după ce a fost acuzat de comiterea unei fapte oribile. Astfel, judecătorii din cadrul Tribunalului Iasi au dispus ieri condamnarea l ...