Doi săteni din Vadu Moldovei, prinşi la furat în aceeaşi zi, pe aceeaşi stradă din Suceava
Dimensiune font:
* unul dintre hoţi a sustras o motocicletă, celălalt a ieşit dintr-o farmacie cu... „cutia milei”!
Pe 4 septembrie, în timp ce efectua serviciul de patrulare pe Bulevardul George Enescu din municipiul Suceava, un echipaj de poliţie a observat, în zona intersecţiei cu strada Aleea Lalelelor, un bărbat care se deplasa pe lângă un moped ce avea sistemul de direcţie blocat şi care, la vederea echipajului de poliţie, a devenit agitat, motiv pentru care, s-a procedat la interceptare şi legitimare, acesta fiind identificat ca fiind un bărbat de 35 de ani, din comuna Vadu Moldovei. Cu ocazia cercetărilor, poliţiştii au stabilit faptul că mopedul aparţine unei femei de 41 de ani din municipiul Suceava, care l-a parcat şi asigurat doar sistemul de direcţie, constatând că vehiculul nu este asigurat cu un sistem antifurt. Mopedul a fost restituit proprietarei, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „furt calificat”.
În aceeaşi zi, un bărbat de 35 de ani din aceeaşi comună - Vadu Moldovei, a fost prins de poliţişti cu o cutie cu bani furată dintr-o farmacie. Un trecător a sunat la 112 şi a anunţat că în staţia TPL, zona Curcubeu, se află o persoană care are un comportament suspect şi care are asupra ei o cutie plină cu bani. La faţa locului au ajuns poliţiştii care au identificat persoana respectivă. Individul avea o cutie din plastic transparent cu suma de 334 lei, fără să poată justifica suma de bani. Oamenii legii au stabilit că bărbatul a furat banii din incinta unei farmacii, situată pe bulevardul George Enescu. În cauză se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „furt”. Ecaterina VICOL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau