Dosar penal pentru poliţe false de asigurări RCA
Dimensiune font:
Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a început urmărirea penală faţă de o tânără din comuna Pătrăuţi. Fata a fost depistată că a săvârşit 5 infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale, o infracţiune de înşelăciune şi o infracţiune de „desfăşurare a activităţii de asigurare în/din România fără autorizarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, precum şi desfăşurarea activităţii fără înscrierea în Registrul asigurătorilor, reasigurătorilor şi intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări”.
Mai exact, Ana I., de 27 ani în perioada ianuarie 2011-ianuarie 2012 a falsificat mai multe poliţe de asigurare tip RCA prin consemnarea unor date tehnice nereale ale autovehiculelor sau prin încadrarea autovehiculelor în categorii inferioare, fapt de natură a produce consecinţe juridice directe prin diminuarea ilicită a valorii primei de asigurare şi indirect prin folosirea acestor poliţe de către asiguraţi.
Anchetatorii care au instrumentat cazul susţin că „până în prezent se deţin date certe privind falsificarea de către învinuită a unui număr de 31 de poliţe de asigurare, însă există indicii că numărul acestora este mult mai mare”.
Aceştia mai spun că tânăra, în perioada decembrie 2011-ianuarie 2012, în calitate de reprezentant al unei societăţi comerciale din municipiul Suceava, a indus în eroare doi brokeri de asigurare cu prilejul derulării a două contracte de asistenţă în brokeraj, prin folosirea fără drept a bazelor de date ale brokerilor şi prin încheierea unor poliţe RCA fără a mai achita integral primele de asigurare către broker sau asigurător, conform legislaţiei în domeniu. Prejudiciul total se ridică la suma de 33.024,39 lei în dauna brokerilor.
Poliţiştii suceveni mai menţionează că, în perioada decembrie 2011-martie 2012, femeia, în calitate de reprezentant al unei societăţi comerciale, a intermediat încheierea de poliţe de asigurare RCA, fără ca societatea să fie înscrisă în Registrul Intermediarilor al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. „Falsificarea poliţelor RCA este o practică de natură a aduce prejudicii grave atât asiguratorului, care încasează prime de asigurare inferioare dar şi brokerilor deoarece, conform contractelor de mandat specifice în domeniu, aceştia răspund material pentru daunele produse de asistenţii sau colaboratorii săi. De asemenea, astfel de fapte aduc prejudicii asiguraţilor care vor întâmpina dificultăţi majore în caz de accident. Totodată, prejudiciat este bugetul de stat, întrucât încasându-se prime de asigurare inferioare, implicit valoarea taxelor şi impozitelor către bugetul de stat scade”, a spus inspectorul principal Ionuţ Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean.
Pentru a se evita astfel de situaţii şi pentru ca asigurările pe care le încheie proprietarii de autovehicule să îşi dovedească utilitatea în cazul unor accidente, aceştia ar trebui să verifice corecta încadrare a autovehiculelor precum şi corecta înscriere a datelor tehnice. După încheierea poliţelor de asigurare să verifice la asigurător sau pe pagina de internet a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor valabilitatea poliţei.
Irina Bucşinescu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Comentarii
polite rca false
Jun 23, 2013
acelasi lucru se intampla si in piata veteranilor, cartierul militari, bucuresti, sector 6 unde la autovehicule se schimba capacitatea ca sa scada pretul pentru a accepta clientul. in plus se falsifica polite de spania, italia, franta.
Adauga comentariul tau