Dosar pentru ucidere din culpă în cazul copilului care a căzut pe geam
Dimensiune font:
Un copil în vârstă de numai doi anișori și-a pierdut viața după ce a căzut în urmă cu două seri de la etajul al nouălea al unui imobil din cartierul Alexandru cel Bun.
La fața locului a fost chemat de urgență un echipaj medical, pentru a încerca salvarea copilului.
„Am fost anunțați la ora 19.50 că un copil de doi ani a căzut de la etaj al nouălea al unui bloc din cartierul Alexandru cel Bun. La fața locului s-a deplasat un echipaj de tip C, copilul a fost găsit în stop cardio-respirator. Acesta a fost preluat și transportat în curs de resuscitare către Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Sfânta Maria, din Iași”, a declarat medicul Ovidiu Popa, din cadrul SMURD Iași.
După aproximativ o oră în care au încercat să îl resusciteze, medicii ieșeni au fost nevoiți să declare decesul în cazul copilului.
Din câte se pare, copilul era în apartament în grija tatălui, deoarece mama acestuia se afla la serviciu, iar, într-un moment de neatenție, micuțul a împins plasa de la geam și a căzut.
În urma incidentului, oamenii legii au declanșat o anchetă, pentru a afla care au fost circumstanțele producerii tragicului accident.
„Am fost sesizați prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență 112 cu privire la faptul că un copil ar fi căzut de la etajul al nouălea al unui imobil din municipiul Iași. La fața locului s-a deplasat un echipaj de Poliție, care a efectuat cercetări. În urma incidentului, copilul a fost declarat decedat, cadavrul acestuia fiind transportat la Institutul de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei decesului. În cauză a fost întocmit un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă (moarte suspectă – n.r.)”, a declarat ieri Ioana Bîlea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Iași. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau