Dragnea a descoperit cine se face vinovat de lipsa autostrăzilor în Moldova
Dimensiune font:
Preşedintele PSD Liviu Dragnea i-a găsit pe cei care se fac vinovaţi de lipsa autostrăzilor din Moldova- funcţionarii publici şi companiile străine!
Prezent azi la Iaşi, preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat că Guvernul „are bani, dorinţă şi putinţă” pentru a reuşi să ducă la bun sfârşit proiectele de dezvoltare ale României, însă se loveşte de ignoranţa şi incompetenţa angajaţilor din instituţiile publice, dar şi de companiile străine care “câştigă contractul, intră în insolvenţă şi pe urmă nu vor să mai lucreze”. „Motivul pentru care de luni de zile se tot întârzie începerea lucrărilor la tronsonul Ungheni-Iaşi este acela că acolo este un loc de liniştire a peştilor. (Face referire la faptul că secţiunea Ungheni-Iaşi, care este abordată odată cu podul de la Ungheni, a fost blocată din cauza unei probleme de mediu, respectiv o specie de peşti identificată de ONG-uri, care ar avea unicul loc de reproducţie în zona piciorului de pod- n.red.) Să nu credeţi că în instituţiile respective, în Ministere, în companii, toţi oamenii vor să pună umărul să se întâmple. Aceştia au început să fie descoperiţi, să fie daţi la o parte, pentru a putea debloca programele de dezvoltare ale României. Pentru că bani avem, dorinţă avem, putinţă avem, dar avem şi două blocaje. Unul, cel generat de aceşti funcţionari, care încet, încet răzbat şi se pare că încep să se urnească, şi al doilea blocaj este de la companiile străine care lucrează. Vin frumos în România, cu un diplomat, un laptop, câştigă lucrările şi pe urmă le dau la proştii de români să lucreze pe nimic sau eventual să aducă bani de acasă. Dar măcar de ar face aşa, însă vin, câştigă contractul, intră în insolvenţă şi pe urmă nu vor să mai lucreze”, a spus Liviu Dragnea. Florentina SANDU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau