Drum lin, Dumitru Grumăzescu!
Dimensiune font:
Iaşul a pierdut ieri unul dintre cei mai importanţi oameni de cultură * este vorba despre Dumitru Grumăzescu, anticarul care deţinea cea mai valoroasă colecţie a operelor lui Mihai Eminescu
De ieri, Iaşul are un om de valoare mai puţin. Dumitru Grumăzescu a plecat să aibă grijă de colecţiile îngerilor.
Figură emblematică pentru cetatea Moldovei, Dumitru Grumăzescu transformase o parte din Uliţa Mare a Iaşului, actualmente strada Lăpuşneanu, într-un loc boem, unde puteau fi întâlniţi atât tineri pasionaţi de artă, muzică, lectură, cât şi cei nume cunoscute ale vieţii culturale ieşene. În serile de vară, în acordul melodiilor vechi, unele chiar din perioada interbelică, băncile din faţa anticariatului erau pline de ieşeni pasionaţi inclusiv de epigrame, aşezământul patronat de nea Mitică, aşa cum era cunoscut de către prieteni, fiind cunoscut ca loc de întâlnire a scriitorilor de catrene.
În colecţia lui Dumitru Grumăzescu se află cea mai mică carte din Europa care conţine una dintre poeziile „Luceafărul”.
Dumitru Grumăzescu s-a născut pe 22 octombrie 1945, la Târgu Neamţ. L-a descoperit pe Eminescu în urma unor probleme medicale, care au impus o interveníe chirurgicală la ochi. După cum a spus într-un interviu publicat în urmă cu câţiva ani, în 1958, pe când avea doar 13 ani, a găsit pe noptiera unei camere de spital o carte de poezii, veche şi zdrenţuită. A început s-o citească ca să treacă vremea, dar în scurt timp l-a acaparat cu totul. După doi ani, a descoperit întâmplător, în timp ce răsfoia un volum luat de pe raftul unei librării, că acele creaţii care l-au fascinat pe patul de spital îi aparţineau lui Mihai Eminescu. „Atunci mi-am jurat să colecţionez tot ce găsesc despre el“, spunea Dumitru Grumăzescu, a cărui colecţie a ajuns la peste 10.000 de exemplare (cărţi, ziare, cărţi poştale, reviste, ilustraţii).
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau